avort

Discurs istoric al Patriarhului Chiril: „Contribuabilii să nu mai plătească pentru avort”

2P20150122-VAR_1866-1200

 

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a făcut apel la parlamentarii ruși să înceapă o campanie de combatere a avortului, începând cu anularea finanțării publice pentru această procedură și sfârșind cu o interzicere totală a acesteia la nivel național.

„Dacă reușim să reducem la jumătate numărul de avorturi, vom avea o creștere stabilă și puternică a populației”, a spus Patriarhul Chiril marți în cadrul Camerei Inferioare a Dumei de Stat, în cadrul a ceea ce a fost primul discurs din istoria Rusiei ținut de un patriarh în parlament. „Contribuabilii nu trebuie să mai plătească pentru aceasta”, a mai spus patriarhul rus.

Patriarhul a mai recunoscut că este nevoie de o soluție complexă, care să includă ajutor financiar pentru familiile tinere, locuințe sociale și introducerea de norme etice stricte în domeniul medical, pentru a încuraja medicii să arate interes pentru viața „copiilor concepuți”.

Înaltul prelat a mai condamnat procedeul de folosire a mamelor de împrumut, încurajând înlocuirea acesteia cu adopția.

La sfârșitul anului trecut, o grupare mare de parlamentari, activiști sociali, experți medicali și membri ai gurpurilor religioase au înregistrat o rezoluție care cere schimbarea legii cu scopul de a interzice avortul și anticoncepționalele cu efect abortiv. Aceștia au declarat că, deși Rusia a aderat la Convenția Internațională a Drepturilor Copilului în 1990, se face prea puțin pentru „protejarea copilului înainte de naștere”.

Tot anul trecut, Elena Mizulina, Vicepreședintele Dumei de Stat a decarat într-un discurs că avortul și mamele de împrumut sunt practici care nu mai trebuie tolerate, deoarece amenință să decimeze populația Rusiei și a lumii întregi. Dar nu toți politicienii îi împărtășesc vederile.

În Rusia au loc un milion de avorturi anual, din care numai 10% din motive medicale. Restul sunt la cerere.

Sursa: Pravoslavie.ru
Foto: Patriarchia.ru

Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button