Cum mi-am salvat căsnicia

căsnicie

foto: www.matrony.ru

Sursa: portalul „Христиане”

Fiica mea cea mare, Genna, mi-a povestit acum ceva timp: „Când eram mică, mă temeam cel mai mult ca nu cumva tu și mama să vă despărțiți. La 12 ani, mi-am dat seama că vă certați atât de des, încât mai bine ați fi divorțat”. Apoi Genna a zâmbit și mi-a spus: „Acum sunt bucuroasă că voi, dragii mei părinți, v-ați rezolvat, în sfârșit, toate problemele”.

Acum mulți ani, eu și Kerry, soția mea, am fost încercați de niște greutăți. Deja am început să uit ce anume ne-a făcut să ne apropiem din nou, dar, în mod cert, pot să spun că nu caracterele noastre, pentru că eram, să spunem așa, două firi total diferite. Cu cât mai mult înaintam în căsnicie, cu atât mai mult diferențele dintre noi erau mai evidente. În momentul în care am devenit „un om bogat și renumit”, căsnicia noastră a început să scârțâie pe la încheieturi destul de grav, însă acesta era doar începutul.

A început să ne fie atât de greu să trăim împreună, încât ori de câte ori plecam la câte-o lansare de carte era pentru mine ca o ușurare, ca o eliberare a unuia de celălalt. Deși, mai întotdeauna se întâmpla ca pentru acest moment de ușurare „să plătesc” scump, îndurând la întoarcere câte o ceartă teribilă. Certurile au început să fie regulate, iar viața pașnică de familie devenise un lux pe care nu mi-l mai puteam permite. Fiecare ridicase în jurul său niște „ziduri” de apărare față de energia negativă a celuilalt. Divorțul era la un pas și chiar am dezbătut această temă în mod repetat.

Când eram plecat, la următoarea lansare de carte, am avut un gând. A avut loc apoi o discuție aprinsă cu Kerry, care s-a transformat rapid într-o ceartă. Mi-a închis telefonul. Eram singur, cu sentimentele la pământ și bulversat. Ajunsesem la capătul puterilor. Și exact atunci m-am adresat lui Dumnezeu. De fapt, eu am dat buzna! Nu știu dacă asta se putea numi rugăciune… Ar putea fi strigătul o rugăciune? În orice caz, nu o să uit niciodată acel moment.

Stăteam sub duș la un hotel scump și îi reproșam lui Dumnezeu strigându-i că nu mi-a aranjat și mie o căsnicie fericită și că nu mai pot trăi așa nicio clipă. Oricât de mult aș fi urât gândul la divorț, nu mai puteam suporta această rană a căsniciei noastre. Nu pot să înțeleg un lucru, îmi spuneam: „de ce e totul atât de greu?!” În adâncul sufletului, eu știam că soția mea e un om excepțional. Și nici eu nu sunt un om rău. Atunci de ce ne e atât de greu să trăim împreună? Cum de m-am căsătorit cu cineva care e atât de diferit de mine? Și oare chiar atât de greu îi e să se schimbe?

Când am simțit că m-au lăsat toate puterile, devastat și răvășit cu totul, m-am așezat pe gresia din baie și am început să plâng. În prăpastia disperării mele am zărit o luminiță: Rick, nu poți s-o schimbi. Însă tu însuți te poți schimba. În acel moment am început să mă rog: „Dacă nu pot să o schimb pe ea, schimbă-mă pe mine, Doamne!” M-am rugat așa până târziu în noapte. M-am rugat toată ziua următoare, până  când a aterizat avionul. M-am rugat și când am intrat în casă, unde m-a întâmpinat cu răceală soția mea, care abia m-a recunoscut. În acea noapte, când ne-am întins în pat, la câțiva centimetri unul de celălalt, odată ca niciodată, am avut o nouă sclipire. Știam exact ce trebuie făcut.

În dimineața următoare m-am întors către Kerry și am întrebat-o: „Cum aș putea să-ți fac ziua mai bună?”

Kerry s-a uitat încruntată la mine: „Ce?”

– Cum aș putea să-ți fac ziua mai bună?

– Nu poți să faci nimic, a răspuns ea.  De ce întrebi asta?

– Pentru că e o chestie la modul cel mai serios, am spus eu. Eu chiar vreau să știu ce pot să fac ca tu să ai o zi mai bună.

S-a uitat- aștepta o nouă izbucnire din partea mea. Eu am dat din cap și am plecat să fac curat. Ziua următoare am pus aceeași întrebare.  Și-a încruntat privirea și mi-a spus: „Fă curat în garaj!”

Am suspinat adânc. Deja era făcut planul pentru ziua aceea, iar sarcina aceasta sunt convins că mi-o dăduse doar așa, fără niciun sens. Îmi doream atât de mult să mă descarc și să încep să urlu. Însă mi-am spus: „Buuun!” Următoarele două ore le-am petrecut în garaj. Kerry nu mai știa ce să creadă. A venit dimineața următoare. Aceeași întrebare.

-Nu trebuie să faci nimic, a spus ea. Nimic! Încetează să mă mai întrebi asta!

– Scuză-mă! Dar mi-am promis ceva și nu o să-mi calc cuvântul. Cum aș putea să-ți fac ziua mai bună?

– Dar de ce faci toate astea?

-Pentru că te iubesc, am spus eu. La fel cum iubesc și căsnicia noastră.

În dimineața următoare am pus aceeași întrebare. Și în următoarea. Și în cea care a urmat. Cam peste două săptămâni s-a întâmplat o minune. Când i-am adresat întrebarea mea obișnuită, Kerry a început să plângă, iar apoi să se jelească de-a dreptul. După ce s-a calmat un pic, a zis: „Ajunge cu întrebarea asta! Problema nu e la tine, problema e la mine. E atât de greu să trăiești cu una ca mine. Și, de fapt, nu înțeleg cum de nu pleci de lângă mine…”

I-am luat ușor bărbia și am făcut-o să mă privească în ochi: „Pentru că te iubesc! Cum aș putea să-ți fac ziua mai bună?

– Dar eu ar trebui să te întreb pe tine!

– Ar trebui, am spus eu, dar nu acum. Acum eu sunt cel care trebuie să se schimbe. Trebuie să înțelegi cât de mult însemni tu pentru mine.

Aici și-a așternut capul pe pieptul meu și mi-a zis: „Iartă-mă! Am fost atât de răutăcioasă…”

– Te iubesc, am spus eu.

– Și eu te iubesc, mi-a răspuns ea.

– Cum aș putea să-ți fac ziua mai bună?

M-a privit în ochi cu un chip drăgălaș și mi-a spus: „Poate…Ieșim astăzi undeva în oraș?”

Eu am zâmbit și am zis: „Oh, bună idee!”

Acea întrebare a mea am continuat să o pun întreaga lună următoare. Am încetat să ne mai certăm. Iar apoi Kerry m-a întrebat: „Dar eu ce să fac? Cum să fac să devin pentru tine o soție mai bună?”

Și asta a distrus și ultimele „ziduri” dintre noi. Am început să discutăm sincer, să vedem ce vrem de la viață și cum să ne facem viața unul altuia mai ușoară și mai fericită. Desigur, nu am reușit să ne rezolvăm toate problemele.  Și nu pot să spun că după aceea nu ne-am mai certat niciodată. Însă s-a schimbat tonul pe care ne certam. Pe lângă faptul că ne certam mult mai rar, în certurile noastre nu mai era acea aprindere ca înainte. Pur și simplu am îndepărtat tot veninul  din certurile noastre. Când se întâmpla să ne certăm nu-l mai făceam pe celălalt să sufere.

Eu și Kerry am parcurs de atunci mai bine de treizeci de ani de căsnicie. Nu doar că o iubesc, dar îmi e atât de dragă… Îmi place să ne petrecem timpul împreună. Îi simt atât de tare lipsa când nu e lângă mine. Am mare nevoie de ea. Multe din acele diferențe dintre noi s-au transformat la un moment dat în niște calități, în punctele noastre forte, iar unele chiar au dispărut cu totul. Am învățat să avem grijă unul de altul și, cel mai important, am găsit dorința de a face acest lucru.

Căsnicia nu e o treabă deloc ușoară. Dar și să fii părinte e greu și să te menții în formă e greu, chiar și să scrii cărți e greu. Și toate lucrurile importante din viață m-au făcut să înțeleg că nu e ușor. Dar să treci prin viață cu cineva aproape e cel mai de preț dar. Am mai înțeles și că viața de familie e cea care vindecă toate părțile rele ale caracterului nostru, părți pe care le avem cu toții.

Cu timpul, am înțeles că experiența noastră a fost tabloul celei mai mari lecții despre căsnicie. Întrebarea pe care fiecare dintre soți ar trebui să i-o adreseze jumătății lui este aceasta: „Cum aș putea să-ți fac ziua mai bună?” Aceasta este iubirea. Am scris și eu câteva romane de dragoste în care a existat întotdeauna o dorință, unde mereu „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Ideea e că dacă „au trăi fericiți” nu e rezultatul unei dorințe. Sau nu rezultatul acelei dorințe din romanele de dragoste obișnuite. Iubirea adevărată  nu e dorința de a-l domina pe celălalt, ci dorința de a-l vedea fericit. Uneori, chiar cu prețul propriei fericiri. Iubirea adevărată nu e încercarea de a face din obiectul iubirii copia fidelă a eului tău. Iubirea adevărată este deschiderea propriilor disponibilități de a avea grijă de cel de lângă tine și de a face totul cu răbdare, astfel încât să faci bine tuturor. Toate celelalte sunt niște variante de egoism.

N-aș îndrăzni să spun că situația mea și a lui Kerry se potrivește tuturor. Nu îndrăznesc să spun nici măcar că merită să salvezi chiar toate căsniciile. Însă sunt extraordinar de fericit pentru mine și pentru că familia mea stă încă pe picioare, că am o soție, care e cel mai bun prieten al meu, alături de care mă trezesc în fiecare dimineață. Și mai ales, sunt recunoscător pentru faptul că, din când în când, după zeci de ani, unul dintre noi încă se mai întoarce către celălalt și îl întreabă: „Cum aș putea să-ți fac ziua mai bună?” Și nu contează dacă ți s-a pus ție întrebarea sau tu ai întrebat, important e că la o asemenea întrebare merită să te trezești dimineața.

Traducere: Emanuel Vârdol

********************************************************************************************************

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com

În afară de traducerea unor articole avem nevoie şi de voluntari care să realizeze prescurtări în limba română ale unor articole din engleză. Mai multe detalii le puteţi afla aici.

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

, ,

No comments yet.

Lasă un răspuns