Ea a fost o femeie foarte frumoasa, poate neasemuit de frumoasa. Atat de frumoasa, incat de doua ori sotul ei s-a dat drept fratele ei, ca sa nu fie omorit pentru frumusetea ei – a doua oara, cand ea avea 90 de ani. Si, de fiecare data, Avraam nu s-a inselat. Frumusetea ei a ranit inimile celor ce jinduiau la ea. Dar destinul ei nu a fost sa fie frumoasa. Destinul ei a fost sa nasca popoare si semintii multe cate stele pe cer. Si Dumnezeu a acoperit-o de ochii si de mainile pofticioase.
Dar frumoasa a fost… foarte frumoasa!
Pictorii i-au facut o nedreptate acestei femei, fiindca sunt foarte putine imagini dedicate chipului ei si doar acesta m-a surprins. Cu o privire intensa, adanca, patrunzatoare, care nu te lasa sa-ti iei ochii de la ea. Da… aceasta privire ar fi cucerit pe oricine, chiar si la 90 de ani!
Ce m-a surprins la ea a fost imensa ei dragoste pentru sotul ei, o dragoste dincolo de intelegerea noastra, pe alocuri patimasa, dar profunda si dedicata. Si el i-a raspuns la fel, cu aceeasi dragoste, poate chiar mai intensa.
Istoria lor a fost o istorie a dragostei dintre sot si sotie. Si Dumnezeu deasupra lor!
In vremea ei, femeile sterpe erau dispretuite, erau rusinate si purtau o tristete vesnica in suflet. Numai femeia care nu-i poate darui barbatului sau un prunc din coapsele sale poate sa o inteleaga, caci cu adevarat iubeste o femeie un barbat cand vrea sa-i poarte copilul in pantec. Si numai atunci iubeste un barbat cu adevarat o femeie, cand vede in ea mama urmasilor sai.Cine poate sti cat s-a rugat Sarra, cat a plans, cat a suferit, vazand ca pantecele ei nu rodeste. Poate, ca si Sfanta Ana, s-a inchis in pesteri, s-a rugat, a plans, a implorat, de s-a milostivit Dumnezeu peste ea…. Si cu ea a inceput neamul Mantuitorului: cu minunea pantecelui sterp dezlegat. Si tot cu un pantece sterp dezlegat l-a incheiat. Dar plangerea Sarrei ramane o taina…
Ma uimeste femeia aceasta si puterea ei de a iubi. Ea stia ca din sotul ei trebuie sa se nasca neamuri multe, stia… Si, neputand sa-i daruiasca ea insasi copii, a luat o femeie tanara, fertila, frumoasa, slujnica ei cea mai draga, si i-a dus-o propriului sot in pat.
Ce inima trebuie sa ai, cat trebuie sa iubesti, ca sa spui: „Uite sluga mea, culca-te cu ea si ea iti va darui un copil care va fi al nostru”? Cu ce suflet a stat ea o noapte intreaga, asteptand dimineata, stiind ca sotul pe care il iubea dormea langa alta femeie. Dar dragostea invinge totul. Si dorinta ei de a vedea urmasii sotului ei, de a-l implini pe el, si nu pe sine, a invins durerea de a-l sti in pat cu slujnica. Acest gest al ei este poate cel mai mare sacrificiu pe care il poate face o femeie care iubeste cu adevarat.
Scena aceasta, cand Sarra o aduce pe Agar la Avraam in cort, a fost surprinsa de foarte multi pictori, renascentisti si chiar moderni… Una dintre ele, surprinsa de Louis-Jean-François Lagrenée m-a tulburat: o femeie tanara, debordand de frumusete, cu sanul plin si pielea fina, este impinsa spre barbatul sau de insasi stapana sa ridata, cu o tristete pe fata… dar si o implinire ca face ceea ce trebuie sa faca.
Aceasta slujnica a testat iubirea celor doi si este un episod in Scriptura care arata atat de mult dragostea lui Avraam pentru Sarra, incat m-a induiosat profund. Purtand copilul stapanului, Agar a inceput sa se simta si ea stapana, schimbadu-si purtarile de slujnica si fiind netrebnica cu stapana sa. Si cand se duce Sarra la Avraam sa se planga, spunandu-i cu subinteles, ca slujnica ceea care – Da! Eu am adus-o la tine, dar tu te-ai culcat cu ea, se poarta acum urat cu mine, fa ceva –, el ii raspunde atat de frumos: „Iata slujnica ta, fa ce vrei cu ea!” Iata toata dragostea acestui om, care desi era batran si nu avea nici un urmas si acum era o femeie care ii purta pruncul. El totusi nu si-a nedreptatit sotia pe care o iubea, ci si-a lasat unicul urmas la vremea aceea in mainile ei, pentru ca o iubea prea mult si sentimentul acesta de vinovatie, ca a calcat legamantul dragostei lor, nu l-a oprit sa-si sacrifice singurul urmas care era atunci in burta slujnicei.
Intre Sarra si Agar a ramas o vrajba vesnica – cum cred, ca a ramas si intre urmasii nascuti din pantecele celor doua. Atunci cand un barbat inseala dragostea unei femei cu alta, el pune o sabie intre ele, sabie care va atarna si asupra lui intr-un final.
Femeia care iubeste cu toata inima nu poate sa-si imparta barbatul, nu are inima indeajuns.
Dar istoria Sarrei este despre maternitate, despre nastere, despre minunea de a dobandi un copil pe care Insusi Dumnezeu l-a fagaduit. Atat de vrednica a fost femeia aceasta, atat de curata pe langa sotul ei, incat din coapsele ei s-au nascut multe din neamurile pamantului. Avea peste 90 de ani cand a nascut pe fiul sotului ei. Atat de neverosimil i se parea, ca a ras singura atunci cand din Insasi gura Lui Dumnezeu a auzit profetia. Si atunci a zis Sarra niste cuvinte in sinea ei care arata respectul mare care avea pentru sotul ei: „Sa mai am eu, oare, această mângâiere acum, când am îmbătrânit și când e bătrân şi stăpânul meu?” L-a numit pe Avraam „stapanul meu” – si nu pentru ca acesta o stapanea ca pe o slujnica, ci din dragostea ei si din respect.
Pe mine m-au induiosat aceste cuvinte, sincer… Ce femeie mai cauta astazi la sotul ei, ca la domnul ei, ca la stapanul ei… Sa nu uitam ca Insusi Dumnezeu a schimbat numele ei in „Printesa”, sau „Doamna de rang inalt”, mama tuturor neamurilor. Si ea totusi isi privea sotul ca pe un DOMN AL EI, un stapan care nu o stapanea, dar pe care ea il iubea, respecta si i se supunea.
Si a nascut Sarra, caci povestea ei este despre fiul ei si nasterea aceasta minunata.
Exista o legenda foarte frumoasa legata de actest fapt. Oamenii nu au crezut ca ei, doi batrani, unul de o suta de ani, si ea de nouazeci, au putut naste un fiu si pentru a-i convinge de aceasta minune, la taierea imprejur a fiului lor, Avraam a dat o mare petrecere si a invitat toate capetele famiilor mai importante din imprejurimi, iar Sarra a invitat toate mamele cu prunci si a luat fiecare prunc si l-a alaptat la sanul ei, din laptele ei, ca toata lumea sa vada ca ea a nascut fiu si din sanul ei lapte de mama curge. Agar atunci a ras de ea si ea a alungat-o impreuna cu fiul ei. Dar vedeti bucuria Sarrei de a fi mama, darul ei de lapte tuturor pruncilor, inima ei care intinerise. O legenda minunata…
In scriptura, desigur, fiul lui Agar a ras, si din cauza lui au fost alungati si el si mama lui.
Rabdarea femeii o implineste. Dumnezeu are mila pentru cei ce rabda pana la sfarsit. Pe Sarra a si binecuvantat-o! Spun unele scrieri ca, toata viata, ea a tinut usa cortului ei deschisa pentru fiecare oaspete, aluatul pe care il framanta crestea si se revarsa ca printr-o minune, o candela ardea de Vineri spre Dumnica nestinsa si un stalp de lumina veghea la intrarea in cortul ei. Atata binecuvantare avea ea de la Dumnezeu!
Noi, femeile, avem nevoie sa fim iubite, sa iubim, sa nastem, sa umplem pamantul cu urmasii barbatilor nostri. Asa cum au facut-o inaintasele noastre…
P.S. Frumoase sunt femeile scripturilor… frumoase sunt istoriile lor… frumos au iubit… frumos au fost iubite…
Citește mai multe articole de Natalia Luchita
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
