viaţa de familie

Ce ați fi dispuși să faceți pentru a avea o căsnicie fericită? Ați renunța la a face sex înainte de căsătorie?

Înainte de a protesta vehement, vă rugăm să citiți mai departe și restul articolului.

A aștepta până la căsătorie să îți începi viața sexuală poate părea o simplă afirmație de pe vremea bunicilor sau chiar o glumă foarte bună. Deși, dacă erau tineri prin anii `60, e posibil ca același lucru să îl fi zis și ei. Iar dacă bunicii bunicilor trăiau în București prin anii ’20, tot cam așa e posibil să fi considerat.

Din moment ce un număr considerabil de tineri încep să facă sex înainte de 18 ani, cine ar mai crede în așa ceva? Și până la urmă, de ce să crezi? De ce să nu îți începi viața sexuală atunci când îți dorești și cu cine îți dorești? E vorba de trupul tău, de alegerea ta.

Da, fiecare este liber să facă ce vrea cu trupul său. Așa cum fiecare este liber să mănânce oricâte dulciuri vrea, să fumeze oricât de mult vrea, poate să și facă sex așa cum vrea. Și, totuși, suntem atenți la sănătatea noastră. E drept, unii mai mult, alții mai puțin, dar cu toții suntem de acord cu ceea ce spun specialiștii pe baza studiilor: zahărul, grăsimea și sarea în exces dăunează sănătății, iar nicotina e periculoasă în orice cantitate și cu cât e mai multă, cu atât e mai periculoasă.

Strict științific: „Pentru a vă crește șansele de a avea o căsnicie mai bună, așteptați până la căsătorie începerea vieții sexuale.”

Atenție, nu am citat-o pe stră-stră-stră-bunica, ci este vorba despre rezultatul studiilor de mai jos și al altora pe care vă lăsăm să le căutați pentru a vedea cât de multe sunt.

Kahn and London, 1991

Datele provenite de la National Survey of Family Growth indică faptul că „femeile care sunt active sexual înainte de căsătorie se confruntă cu un risc considerabil mai ridicat de dezmembrare a familiei în comparație cu cele care au fost mirese virgine.”

Sursă: Joan R. Kahn and Kathryn A. London, „Premarital Sex and the Risk of Divorce,” Journal of Marriage and the Family, 53 (1991): p 845-855

Laumann, Gagnon, Michael and Michaels, 1994

National Health and Social Life Survey este un studiu de amploare, realizat de Universitatea din Chicago, fiind primul studiu complet despre comportamentul sexual în America. Acesta a constatat o legătură marcantă între sexul premarital și riscul crescut de divorț. Autorii explică:

„În cazul ambelor sexe, constatăm că cei care și-au păstrat virginitatea au primele căsătorii în mod considerabil mult mai stabile”, confirmând totodată și rezultatele raportate de Kahn și London: „cei care nu și-au început viața sexuală până la căsătorie se confruntă cu rate mult mai mici de separare sau divorț”.

În plus, „În cazul celor care nu mai sunt virgini la căsătorie, probabilitatea ca aceștia să fie necredincioși pe parcursul căsătoriei este mult mai mare decât în cazul celor căsătoriți virgini.”

Sursă: Edward O. Laumann et al., The Social Organization of Sexuality: Sexual Practices in the United States, Chicago: University of Chicago Press, 1994, p. 503-505)

Heaton, 2002

Într-un studiu care analizează factorii care afectează stabilitatea căsătoriilor, sociologul Tim Heaton a examinat cum experiența sexuală premaritală, copiii concepuți înaintea căsătoriei, coabitarea și căsătoria cu cineva de o altă credință religioasă au fost toate asociate cu un risc mai mare de divorț. Heaton explică: „rata de destrămare a căsniciilor este substanțial mai mare în rândul celor care inițiază activitatea sexuala înainte de căsătorie.”

Sursă: Tim B. Heaton, „Factors Contributing to Increasing Marital Stability in the United States,Journal of Family Issues, 23 (2002): 392-409, p. 401, 407.

Teachman, 2003

Sociologul Jay Teachman a examinat modul în care atât sexul înainte de căsătorie cât și coabitarea au impact asupra riscului de divorț. El a descoperit că „femeile care au mai mult de o relație premaritală au un risc crescut de destrămare a căsătoriei”

Sursă: Jay Teachman, “Premarital Sex, Premarital Cohabitation, and the Risk of Subsequent Marital Dissolution Among Women,” Journal of Marriage and Family 65 (2003): 444-455, p. 454.

Paik, 2011

Acest nou studiu se referă în special la prima experiență sexuală din adolescență și a fost realizat de profesorul Anthony Paik de la Universitatea din Iowa. El explică: „studiul arată că activitatea sexuală din adolescență și sexul premarital sunt asociate cu destrămarea căsătoriei”, un factor important fiind dat de experiența sexuală din adolescență a fetelor. Astfel, „debutul sexual al adolescentei care nu este complet dorit este legat, atât în mod direct, cât și indirect, de destrămarea căsătoriilor”, de fapt, acesta fiind tipul de debut pe care majoritatea adolescentelor îl experimentează.

Sursă: Anthony Paik, „Adolescent Sexuality and Risk of Marital Dissolution,” Journal of Marriage and Family 73 (2011): 472-485, p. 483, 484)

Paik, de asemenea, a constatat ca femeile care au avut prima relație sexuală în adolescență au avut o rată de divorț dublă în comparație cu femeile care au avut prima lor experiență sexuală premaritală în perioada adultă.

Brigham Young University, 2010

Studiu a fost realizat pe 2.035 persoane căsătorite, cu scopul de a determina care factori contribuie la o căsnicie „fericită”. Una dintre întrebările sondajului a fost „Când ai devenit activ sexual în această relație?”. Interesant, studiul a constatat că șansa de a avea o căsătorie mai bună crește cu cât perioada de așteptare înainte de începerea relațiilor sexuale este mai mare. Acele cupluri care au așteptat până la căsătorie pentru a face sex au avut și cele mai reușite căsnicii.

Sursă:psycnet.apa.org

Potrivit rezultatelor studiului, cuplurile care au așteptat până la căsătorie pentru a face sex au avut următoarele avantaje …
•  stabilitate a relației cu 22% mai mare
•  satisfacție în  relație cu 20% mai mare
•  o calitate a relațiilor sexuale cu 15% mai mare
•  comunicare cu 12% mai bună

Acestea fiind zise, sperăm să vă convingeți că nu bunicile au inventat sfatul păstrării castității înainte de căsătorie, ci el reprezintă o lege a firii umane. Castitatea înainte de căsătorie nu garantează împlinirea și fidelitatea în căsătorie, dar lipsa ei duce practic la infidelitate în căsătorie.

(Apropo, când cineva îți aruncă în nas vorba „de pe vremea bunicii”, să vă fie clar că vrea să vă intimideze pentru a obține ceva.)

V-am prezentat care sunt rezultatele unor studii, dar ce pot face cei care-și zic „Dacă știam dinainte…”?

1. Dacă nu sunt căsătoriți să trăiască de acum înainte așa cum trebuie

2. Dacă sunt căsătoriți, să se lupte atunci când tentația infidelității va veni, cu conștiința că un comportament greșit odată conștientizat (spovedit dacă este cazul unei persoane credincioase) are mai puține șanse să ne afecteze în continuare.



Trimite comentarii prin formularul din subsolul paginii. Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *