avort

Cât este de răspândită practica pruncuciderii în clinicile de avort?

În Roma Antică exista obiceiul ca noul-născut să fie prezentat tatălui, care decidea apoi dacă acesta va trăi sau va muri. Astăzi, acest drept este revendicat de mame.
În timp ce, chiar și majoritatea susținătorilor avorturilor târzii sunt de acord că viața începe cel mai târziu la naștere, acel moment magic în care o bucată de țesut devine brusc o ființă umană, există și persoane care promovează dreptul mamei de a-și ucide propriul nou-născut, în special după o tentativă eșuată de avort. Nu toată lumea o spune atât de direct precum Alberto Giuniliniși Francesca Minerva, care folosesc oximoronul „avortul de după naștere”, dar eufemismele utilizate de alții nu lasă nicio urmă de îndoială despre poziția lor. Angajații clinicilor pentru avort, asemeni Centrului de Sănătate pentruFemei din Bronx, se referă la copiii născuți vii folosind termenul de „specimene” sau, incorect, prin „sarcini”. Angajații le spun clienților lor ca aceștia vor fi puși într-o soluție toxică și le oferă sfaturi despre cum să scape de copilul viu chiar acasă. Planned Parenthood, potrivit reprezentantei lor, Alisa LaPolt Snow, „crede că, știți, orice decizie [în legătură cu un copil născut viu] trebuie luată de femeie, familia sa și medic.” (Sub presiunea publică, Planned Parenthood s-a distanțat de această declarație.)
Unii merg la fel de departe precum gazda MSNBC Melissa Harris Perry, care crede că începutul vieții „depinde foarte mult de sentimentul părinților. Un sentiment puternic – dar nu știință.” Conform acestei logici, nu există o limită superioară de vârstă pentru „avortarea” unui copil după naștere, așa că, ar trebui să mergem pe vârfuri în preajma părinților noștri.
Pruncuciderea are suporteri influenți precum Bill Clinton care a respins, în 1995 și 1997, Legea de interzicere a avortului prin naștere parțială, lege care ar fi pus capăt torturii la care este supus copilul în timpul avortului (un act similar a fost în cele din urmă adoptat în 2003); și Barack Obama, care a votat de câteva ori, în 2001 și 2002, împotriva Actului de Protecție a Copiilor Născuți Vii (care, așa cum titlul sugerează, era conceput să protejeze copiii născuți vii), declarând că: “Ceea ce facem noi aici este să împovărăm și mai mult femeile” și că “ar fi luat doctorilor capacitatea profesională de a decide când un făt este viabil.”
În mai 2003, ucigașul în serie Kermit Gosnell a fost condamnat pentru trei capete de crimă (printre alte acuzații). Pentru cei ce urmăresc presa liberală, Gosnell efectua avorturi și, în câteva cazuri, „a provocat travaliul, a forțat nașterea unor copiii viabili în a șasea, a șaptea sau a opta lună de sarcină pe care apoi îi ucidea prin introducerea unei foarfeci în spatele gâtului și distrugându-le coloana vertebrală.” Deși el a fost condamnat doar pentru trei capete de crimă, angajații săi descriu această tehnică ca fiind procedura standard pe care o foloseau de regulă. Având în vedere că Gosnell efectua avorturi din 1972 (înainte ca ele să fie legale) până în momentul arestării sale din 2011, el poate fi considerat cel mai prolific ucigaș în serie din lume.
Ca urmare a procesului lui Gosnell, trei foști asistenți ai doctorului Douglas Karpen care efectua avorturi în Texas, au mărturisit, oferind detalii înfiorătoare, despre cum angajatorul lor omora zilnic câțiva copii născuți vii  sau îi aruncă la gunoi cât încă erau în viață.
Alte centre pur și simplu abandonează nou-născuții până mor, lucru ce poate dura câteva zile. Această practică a fost evidențiată în 1999 de Jill Stanek, care lucra în Christ Hospital din Oak Lawn, Illionis, ca asistentă. Mărturia sa a dus la adoptarea în 2002 a Legii de Protecție a Copiilor Născuți Vii.
În tratatul său, „Copiii: Lucruri pe care le aruncăm? (Children: Things We Thow Away?”), asistenta Melanie Green nu doar că descrie cum a fost martoră la moartea unui copil care a supraviețuit unui avort cu soluție salină, dar, de asemenea, menționează că aceasta este o practică obișnuită:
“Sunt casnică și asistentă cu diplomă, în Jacksonville. Lucram pe tura de la 11 p.m la 7 a.m. și când nu eram ocupați, mă duceam să ajut secția de  nou-născuți. Într-o noapte am văzut un coș pentru copii în afara camerei pentru ei. Era un copil în coș – un copil perfect dezvoltat care plângea – dar era ceva diferit la acest copil. Era o fetiță și avea arsuri pe tot corpul. Era copilul unui avort cu soluție salină. Arata de parcă ar fi fost pusă într-o oală cu apă fiartă. Niciun doctor, nicio asistentă, niciun părinte nu îngrijeau acest copil rănit, ars. A fost lăsată singură să moară în durere. Nu au lăsat-o în camera pentru copii – nici nu s-au deranjat să o acopere. Mi-a fost rușine de meseria mea în acea noapte! E greu să crezi că astfel de lucruri se întâmplă în spitalele noastre moderne, dar se întâmplă. Se întâmplă tot timpul. Credeam că spitalul este un loc unde bolnavii sunt vindecați – nu un loc al crimei. Am întrebat o asistentă de la alt spital ce fac ei cu copiii avortați cu soluție salină. Spre deosebire de spitalul meu, unde copilul era lăsat singur să se lupte să respire, spitalul lor pune copilul într-un coș pe care îl acoperă cu un capac. Moarte prin sufocare!”
Susținătorii dreptului la avort continuă să spună că Gosnell era un caz izolat, dar există multe indicii cum sunt declarațiile mai sus menționate ale lui Melanie Green, Jill Stanek, a angajaților lui Karpen, a asistenților de la Planned Parenthood și ai Dr. Emily, printre mulți alții, care arată că “gosnellizarea” nou-născuților este o metodă obișnuită de a scăpa de avorturi nereușite, în unele cazuri chiar și în ciuda dorinței mamei.
Mass-media liberală ignoră în general astfel de cazuri, și nu doar pentru că aceste povești întorc pe dos stomacul oricărei persoane, fie ei pro-viață sau pro-avort. Aceste povești aruncă o lumină nedorită asupra realității industriei avortului și îi pot face pe cei indeciși să se opună avortului iar pe cei pro-avort să pună la îndoială ceea ce cred. O procedură legală și o crimă de gradul întâi sunt foarte apropiate. Un nou-născut nu este diferit de fătul care era cu doar câteva minute înainte de naștere și asta poate duce la o întrebare tulburătoare: dacă sunt la fel, este nou-născutul încă o bucată de țesut? Sau este fătul deja o ființă umană?
Sursă: LifeSiteNews
Traducător: Diana Lois
Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteți scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *