„Burger King Baby”, concepută prin viol şi cruţată de avort, stabileşte o relaţie cu mama sa naturală

bk1

de Ben Johnson, 26 martie 2014, LifeSiteNews

A fost numită „Bebeluşul Burger King”. Abandonată în toaleta unui fast-food când avea doar 3 ore de la naştere, Katheryn Deprill a lansat în cursul acestei luni o campanie virală pentru a-şi găsi mama naturală.

Luni, a stat faţă în faţă cu o femeie pe care ea a descris-o ca fiind „foarte iubitoare” şi a aflat de ce acea femeie a simţit că nu are altă soluţie decât aceea de a-şi părăsi bebeluşul într-un loc public.

Mama naturală, al cărei nume nu a fost dat publicităţii, avea numai 17 ani atunci când un străin a violat-o, în timpul unei vacanţe cu familia. Temandu-se că părinţii nu vor crede că a fost violată, ea şi-a ascuns sarcina.

„Mama lui Deprill a fost violată într-o ţară străină şi i-a dat naştere lui Katheryn în dormitorul ei”, a explicat John Waldron, un avocat din Allentown, care le-a adus pe cele două femei împreună, pentru doar a doua oară în viaţa lor.

Mama a afirmat că niciun moment nu s-a gândit la avort. Dar că ştia că nu va putea creşte un copil.

Astăzi, este posibil să abandonezi bebeluşii – fără să ţi se pună nicio întrebare – la spitale, staţii de pompieri sau alte facilităţi. Dar lucrurile nu stăteau aşa în 1986. Cele mai multe state aveau proceduri mult mai riguroase în cazul renunţării la un nou-născut, proceduri care nu i-ar fi permis mamei să ascundă existenţa lui Katheryn de părinţii ei.

Mama ei naturală a dus-o pe Deprill la un Burger King din strada South Fourth din Allentown, pe 15 septembrie 1986. În toaleta femeilor, a înfăşurat-o confortabil într-un tricou bordo şi a aşezat-o cu grijă pe podea. „Şi-a sărutat bebeluşul pe frunte şi a plecat”, a explicat Waldron.

„M-a lăsat undeva unde ştia că voi fi găsită”, a adăugat Katheryn. „Nu a vrut să mă arunce”.

După ce un angajat al fast-food-ului a auzit-o plângând, povestea ei s-a aflat în toată ţara. După un timp, a fost adoptată, ulterior devenind medic pe ambulanţă şi mamă a trei băieţi. Dar pe măsură ce familia ei creştea, creşteau şi propriile întrebările cu privire la istoria ei.

„Tot ce-mi doream era să o văd, să o întreb de ce şi să aflu dacă am fraţi sau surori, pe cineva care să arate ca mine”, spune Deprill.

bk2Pe 2 martie, ea a postat pe Facebook rugămintea de a fi ajutată să-şi găsească mama naturală. Fotografia ei a fost distribuită de peste 30.000 de ori, ceea ce a dus la localizarea mamei ei în doar 11 zile.

Femeia l-a contactat pe Waldron, care a ţinut întâlnirea în biroul său de avocatură. Deprill a venit din apropierea oraşului South Whitehall, iar mama sa naturală, nu de departe, din Lehigh Valley.

Deprill a fost însoţită de mama sa adoptivă, Brenda Hollis, şi de fiul său de şapte luni, Jackson.

Când mama sa a sosit, „a fost ca şi cum m-aş fi uitat în oglindă” a spus ea.

La cererea lui Katheryn, femeia i-a îndeplinit cea mai mare dorinţă. „Am primit îmbrăţişarea pe care mi-am dorit-o în ultimii 27 de ani”, a spus Deprill, „şi asta a spart gheaţa”.

Mama sa şi-a cerut iertare pentru deciziile ei de adolescentă disperată, iar Deprill a declarat că a iertat-o pe femeie „110%, bineînţeles”.

Campania agresivă de localizare a mamei sale a fost determinată parţial de nevoia sa de informaţii medicale. Dar întâlnirea a dat naştere unei noi legături pe viaţă între cele două femei înstrăinate.

Conform declaraţiei lui Waldon: „Cele două vor continua să păstreze legătura”.

Deprill a menţionat marţi:

„Efectiv nu mi-a mai dispărut zâmbetul de pe faţă. Nici într-un milion de ani n-aş fi crezut că o voi găsi”.

„Categoric vom avea o relaţie”, a spus Katheryn.

Traducere: Miruna Ionescu

Subscribe

Subscribe to our e-mail newsletter to receive updates.

, , , , ,


Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.