libertate de conștiință

Arizona: Proprietarii de afaceri nu vor avea dreptul să-și refuze clienții pe motiv de obiecție de conștiință


Arizona, Statele Unite, 27 februarie 2014

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

După presiuni politice și din partea comunității de afaceri, Jan Brewer, guvernatorul statului Arizona, a refuzat să promulge o lege votată de corpul legislativ, care le-ar fi permis proprietarilor de afaceri să refuze comenzi de la clienți datorită obiecției de conștiință.

Scrisoarea ei de argumentare precizează că proiectul, un amendament la legea federală a libertății religioase, se baza pe precedente din alte state, în timp ce în Arizona nu au existat astfel de probleme. Ea a adăugat că formularea prea generală putea lăsa loc interpretărilor abuzive și a adăugat că cei din comunitatea de afaceri se opuneau legii.

Chiar și unii membri ai congresului care au votat pentru lege și-au schimbat părerea, a precizat guvernatorul, care inițial se pronunțase în favoarea proiectului.

Totuși, nu toată comunitatea de afaceri s-a împotrivit legii. Dar activiștii pentru drepturile persoanelor LGBT, care sunt foarte agresivi, le-au pus pumnul în gură. De exemplu, un afacerist din Gilbert, Arizona, care și-a exprimat sprijinul pentru lege a primit numeroase emailuri prin care era amenințat cu moartea el și copiii săi, arată afdmedia.org.

Presa locală și națională s-a năpustit să desființeze respectivul demers legislativ. The New York Times l-a calificat drept „permis de discriminare” și „legalizarea prejudecăților anti-gay”.

La rândul ei, revista online The Week a declarat că acesta „amenință să transforme creștinismul într-o chestiune josnică și intolerantă” și că „nu e nimic creștin în legea anti-gay din Arizona”.

Dar realitatea e chiar pe dos față de aceste reprezentări din presă: nu este nimic anti-gay în legea astfel etichetată. Ea era de fapt un amendament la Religious Freedom Restoration Act (RFRA), o lege care apără persoanele care se simt constrânse în libertatea lor religioasă de altă lege cu aplicabilitate generală.

Noul proiect din Arizona avea doar două pagini și consta dintr-o clarificare la legea libertății religioase: stipula că termenul de „persoană” să includă și persoanele juridice și că legea se aplică și în cazurile în care constrângerea libertății religioase vine și din alte direcții decât dinspre o lege federală (de exemplu, dinspre o agenție anti-discriminare).

Câțiva juriști specializați în apărarea libertății religioase, care au puncte de vedere diverse față de căsătoria gay, i-au trimis guvernatoarei din Arizona o scrisoare prin care îi explică faptul că acest proiect de lege a fost „distorsionat în mod strident” de critici. Ei au arătat că 18 state americane au astfel de amendamente, iar alte zece au introdus în legile lor precizări similare.

Practic, spun experții, acestea obligă „guvernul, să ofere o justificare riguroasă înainte de a constrânge exercitarea convingerilor religioase ale unei persoane”. Proiectul de lege nu își propunea decât să extindă prevederile respective și în cazul persoanelor juridice și al cazurilor în care constrângerea nu venea direct dinspre o lege federală. Nu era vorba de schimbări radicale, ci de precizări în spiritul legii.

Scopul nu era să le permită persoanelor să facă orice în numele religiei, ci să le permită să se apere în cazul în care sunt chemate în judecată din motive care le constrâng libertatea religioasă și care nu pot fi justificate ca absolut necesare în interesul statului.

Aceste dezbateri și proiecte legislative (există unul similar adoptat în statul Kansas) au apărut după ce mai multe state au legiferat căsătoriile între persoane de același sex și unii furnizori de servicii au refuzat să lucreze la nunțile gay pe motive de conștiință. O firmă de fotografie de nuntă din New Mexico a refuzat oferta de lucru la nunta unui cuplu gay. O florărie din Washington a refuzat să furnizeze flori pentru un eveniment similar. Iar o cofetărie din Oregon nu a vrut să facă tortul de nuntă pentru căsătoria unui cuplu de același sex.

Evident că, în afară de aceștia, sunt o mulțime de alte firme care abia așteaptă să le ia banii persoanelor gay pentru astfel de servicii, deoarece aceste nunți contribuie la dezvoltarea pieței de profil.

Un comentator de la Revista Politico arată că dezbaterea din jurul legii eșuate s-a concentrat pe o falsă problemă. Întrebarea nu ar fi fost dacă ar trebui să li se refuze astfel de servicii cuplurilor de același sex, ci dacă guvernul ar trebui să îi oblige pe furnizori să NU refuze pe motive de conștiință.

Dar se pare că opozanții libertății religioase au probleme nu cu legea în sine, ci cu ideea că există oameni care încă mai au obiecții morale față de homosexualitate și de căsătoria gay. Apărătorii drepturilor persoanelor de același sex nu practică deloc toleranța pe care o cer din partea celorlalți, comentează același editorialist de la revista Politico.com.

Cu riscul de a-și atrage și el o furtună mediatică, congresmenul de Arizona Trent Franks a emis următoarea declarație:

„Ar trebui să ne dea de gândit faptul că mulți bărbați și femei au murit în întuneric pentru ca americanii să se poată bucura de lumina libertății religioase. Aceia s-au sacrificat pentru că au știut că libertatea religioasă este piatra de temelie a tuturor celorlalte libertăți. Scopul inițiatorilor proiectului de lege 1062 era să ofere protecție împotriva eforturilor conjugate ale stângiștilor seculariști de a eradica libertatea religioasă din America, așa cum au reușit în multe alte părți ale lumii. În loc să se angajeze într-o dezbatere cinstită despre textul proiectului de lege, a aplicabilității și efectului său, stânga secularistă a recurs la inundarea spațiului public cu distorsiuni grosolane, intimidări politice și șantaj economic”.

„În America, orice persoană are dreptul la libertate religioasă și la libera ei exprimare conform Primului Amendament, atâta timp cât nu neagă drepturile constituționale ale altcuiva. Adevărata toleranță nu înseamnă eradicarea diferențelor, ci obligația fiecăruia dintre noi, ca membri ai familiei umane, de a fi buni și respectuoși unul față de celălalt, în ciuda acestor diferențe”,  a mai declarat pe pagina sa oficială, politicianul citat.

Surse: Alliance Defending Freedom, Politico Magazine, Trent Franks

Te-ar putea interesa și:

Statele Unite: De ce libertatea religioasă are nevoie de mai multă protecție?

Un grup de juriști homosexuali din Massachusetts cere în justiție ca o școală catolică să fie obligată să angajeze un bărbat „căsătorit” cu alt bărbat – în pofida refuzului acesteia

De ce, brusc, drepturile creștinilor au devenit mai puțin importante decât cele ale homosexualilor?

Curtea Supremă din New Mexico: fotografii creștini sunt obligați să accepte fotografierea „căsătoriilor” homosexuale

O agenție scoțiană de adopții este amenințată cu închiderea pentru că nu oferă copii spre adopții homosexualilor / Cea mai tânără dictatură (4)

Cele 6 căi prin care activiștii homosexuali manipulează opinia publică

 

 


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button