criza de sarcină

Alexandra Nadane, gând la final de 2019: Dumnezeu poartă de grijă fiecărui copil pe care oamenii îl sprijină / Mărturii despre criza de sarcină #89

de Alexandra Nadane, alexandranadane.ro

„Acest copil nu are nici un viitor” este replica pe care o aud foarte multe femei în criză de sarcină. Motivul? Nu au terminat facultatea, nu sunt căsătorite, nu au o casă, nu au suficienți bani, au o problemă de sănătate ș.a.m.d. Lipsurile materiale combinate cu faptul că oamenii dragi: partenerul, familia, prietenii nu sunt alături și faptul că i se închid toate ușile îi transmit femeii că nu are de ales și singura variantă pe care o are este avortul.

În urmă cu 8 luni, Ana* a deschis ușa unei biserici din București aflată pe o stradă cu nume primăvăratic. Aflase recent că este însărcinată și vestea a căzut ca un trăsnet în contextul problemelor din viața ei: soț dependent de jocuri de noroc, rude aflate departe de București și un handicap locomotor din cauza căruia mergea cu greutate (sindrom ataxic). În plus, era deja mama unui copil de 6 ani, care avea nevoie de grijă și atenție. Gândul că ar putea naște al doilea copil o speria foarte tare. La prima naștere a fost aspru criticată de medici pentru că a îndrăznit să-și dorească să aducă pe lume un copil în aceste condiții.

Deschiderea preotului cu care a vorbit și încurajările primite de la câțiva oameni din biserică au ajutat-o să afle că poate fi sprijinită. Prin intermediul lor a cunoscut-o pe Eliza-Maria Cloțea, președintele Asociației Studenți pentru viață. Eliza a sprijinit-o luni de zile, fie prin conversații lungi în care încerca să o încurajeze și să-i spună că nu e singură, fie mergând cu ea la doctor, la analize, la cumpărături.

La două zile după ce s-au cunoscut, Eliza a mers cu Ana la prima ecografie și a povestit momentul într-o postare pe Facebook: «Știam că există șansa să vedem doar o mică mogâldeață, nu și cum îi bate inimioara, pentru că Bebe avea doar 7 săptămâni și ecograful de la cabinete nu este așa de performant, în general. Însă cel mic știa că trebuie să văd acele bătăi de inimă. Doamne, cum îi bătea inima! Cum îmi bătea mie inima! M-am topit de bucurie. M-am topit pentru că îl vedeam cum parcă îmi spune „Uite-mă! Mă vezi, da? Am doar 0,7 cm (!!) dar inima mea bate de-mi iese din piept ca să știi că SUNT! Sunt aici, sunt foarte mic, dar sunt plin de viață!» 
Am rămas fără cuvinte. Am simțit cum cea mai vulnerabilă ființă umană, cel mai nevinovat copil de pe acest pământ – care nu doar că nu are voce să strige sau scut să se lupte, ci nici trup care să îl apere – îmi atinge cu propriile bătăi de inimă cea mai sensibilă coardă a inimii mele, dragostea, și îmi spune că vrea să trăiască…”.

Ieri am fost la botezul lui David. E greu de descris în cuvinte fericirea de pe chipul Anei și bucuria celor care erau în jurul ei și al copilului. Toate presiunile, fricile, îngrijorările despre ce viitor vor avea cei doi copiii ai Anei s-au risipit. Peste toate se simțea purtarea de grijă a lui Dumnezeu: „Că Tu de bunăvoie toate aducându-le dintru neființă întru ființă, cu puterea Ta ții făptura și cu purtarea Ta de grijă chivernisești lumea…”

Auzind această rugăciune și văzând cum pruncul pleacă din brațele Elizei, care l-a ajutat să se nască, în brațele nașei, apoi în brațele preotului și din brațele preotului în brațele purtătoare de grijă ale Lui Dumnezeu, am început să plâng. Întâi m-am gândit cu recunoștință la toți cei care ajută copiii să se nască și sprijină femeile în criză de sarcină, apoi m-am gândit la mama. De ce la mama? Pentru că este femeia la care am văzut prima dată încredințarea deplină în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Am fost primul ei copil. M-a născut la 20 de ani. Pe atunci locuia împreună cu tata într-o casă de lut, la marginea satului, fără curent electric și cu cea mai apropiată sursă de apă aflată la un kilometru distanță. N-am fost un copil cuminte. Dimpotrivă. Nu stăteam locului nici o clipă. De multe ori a ajuns la capătul puterilor din cauza mea. A fost atât de greu, încât, după o vreme, când deja se născuseră și frații mei, cineva dintre cunoscuți a întrebat-o: „Cum ați avut curajul să nașteți alți copii după Alexandra?”. Uneori le povestesc prietenilor care au copii ce boacăne am făcut în copilărie. Așa îi încurajez să aibă în continuare dragoste și răbdare față de copii, la fel cum a avut mama.

La un an și câteva luni după ce m-am născut eu, mama a rămas însărcinată cu Andrei. Incompatibilitatea de RH a început să-și facă simțită prezența și Andrei era cât pe ce să nu se nască. Deși pare ireal, în acel colț de lume izolat s-a găsit un medic care și-a dat repede seama care e problema și a ajutat-o cu tratamentul necesar. Datorită lui și datorită nădejdii în Dumnezeu, mama nu a pierdut nici una dintre trei sarcini care au urmat după mine, sarcini la care s-a manifestat incompatibilitatea de RH.

La câteva săptămâni după ce s-a născut, Andrei s-a îmbolnăvit și a ajuns în stare gravă la spital. Oricât am încercat să aflu ce diagnostic a avut, n-am reușit. Nimeni nu-și mai amintește. Mama ține minte doar că era foarte deshidratat și medicii nu i-au dat nici o șansă. Le-au spus direct: „Luați-vă gândul de la acest copil. Gândiți-vă că sunteți tineri și aveți timp să mai nașteți și alți copii. Dacă prin minune va trăi, va fi o legumă”. Părinții care au trecut printr-o situație similară știu cât de greu este să auzi astfel de cuvinte, deoarece un copil nu va putea fi înlocuit niciodată de alt copil.

Ai mei au făcut botezul de urgență în spital, apoi au sunat rudele și le-au rugat să se roage cât mai mulți oameni pentru Andrei. Văzând că situația se agravează, tata a fugit să găsească repede un preot. În timp ce tata era plecat după preot, mama a văzut că trupul lui Andrei începe să se înnegrească. Avea gura încleștată. Mama se ruga să ajungă repede părintele și în același timp se întreba cum o să poată fi împărtășit copilul. La scurt timp un preot a deschis ușa, a făcut slujba, iar când s-a apropiat cu Sfintele Taine, Andrei a deschis gura fără nici un efort, iar după ce a fost împărtășit trupul lui a început să devină roz din partea dreaptă către partea stângă. Apoi și-a revenit și nu a mai fost bolnav până în zilele noastre. Acum, când scriu acest articol, Andrei are 24 de ani și 1,95 m.

Viața la țară cu copii mici și lipsuri presupune multe greutăți. Cu toate acestea, părinții mei nu și-au pierdut nădejdea în Dumnezeu și nici nu s-au gândit să renunțe la vreunul dintre noi. Într-o vreme au existat oameni care în loc să-i sprijine să ne crească, au încercat să le dea bani să facă avort, crezând că îi ajută și că așa vor avea mai puține probleme. Din fericire au crezut în purtarea de grijă a lui Dumnezeu și n-au ales avortul – calea care părea ușoară.

Iată un alt exemplu despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu. La scurt după după ce s-a născut al treilea frate, mama s-a trezit în miezul nopții și și-a dat seama că Antonel nu respiră și se învinețise. L-a trezit repede pe tata. Erau singuri, în casa de la marginea satului, în câmp. Fratele meu intrase în stop cardio-respirator, dar ei nu știau ce are și nu aveau noțiuni de prim-ajutor. Cu toate acestea, Dumnezeu le-a dat gândul cel bun și tata, cu un calm desăvârșit, i-a făcut masaj cardiac și respirație gură la gură (deși nu văzuse în viața lui cum se face asta!), iar inima lui Antonel a început să bată din nou. Au fost a doua zi la medic. Antonel a depășit prin minune sindromul de moarte subită a sugarului.

Pentru credința lor și pentru dragostea pe care părinții au avut-o față de noi, Dumnezeu ne-a salvat în multe momente de cumpănă și a trimis oameni care să ne sprijine pe parcursul vieții, așa cum a fost doamna învățătoare din clasa I și alți oameni despre care voi scrie în viitor. De fiecare dată când aud pe cineva spunând despre un copil nenăscut „Ce viitor va avea?”, îi răspund: „Credeți că eu mai eram aici, dacă mama se gândea, în situația în care era, că nu voi avea nici un viitor?”


Vă rugăm să ne sprijiniți trimițând mărturii sau îndemnând persoane cunoscute care au trecut prin criza de sarcină să trimită mărturii la 101marturii@gmail.com

Mărturiile pot fi complet anonime și garantăm că datele personale sau de contact ale celor care le trimit nu vor fi făcute publice decât dacă ei solicită aceasta.

Vă rugăm să oferiți doar mărturii adevărate, deoarece spunerea adevărului și numai a adevărului este centrală în abordarea crizei de sarcină.


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button
Close