castitate

Tânărul din Segarcea purtător de HIV și-a infectat iubitele intenționat. Aproximativ 40 de persoane sunt acum suspecte

FOTO VIDEO Tânărul din Segarcea purtător de HIV și-a infectat iubitele intenționat. Aproximativ 40 de persoane sunt acum suspecte

Daniel Secu, în vârstă de 25 de ani, din orașul Segarcea, a murit săptămâna trecută, iar familia a ascuns adevărul și a susținut sus și tare că băiatul a suferit un infarct. După autopsie, medicii au descoperit că, de fapt, tânărul era infectat cu virusul HIV.

Aproximativ 40 de persoane s-au prezentat în ultima perioadă la medic în Segarcea, județul Dolj, pentru a-și face testul de HIV/SIDA, după ce au aflat că tânărul de 25 de ani care a murit săptămâna trecută avea boala. Medicul de familie din orașul Segarcea a declarat că nu a putut evita tragedia din cauză că legea îi interzice să facă publice date despre starea de sănătate a pacientului. „Eu am avertizat, dar din momentul în care a zis să nu mai spun nimic nu am mai spus nimic. Era avertizarea familiei”, a declarat medicul. Daniel Secu a fost infectat cu virusul HIV la vârsta de trei ani. Tinerii din Segarcea au declarat că acesta și-a infectat iubitele cu bună știință. Ba mai mult, avea un comportament agresiv, iar după ce întreținea raporturi sexual cu fetele le arunca în stradă.

Citește restul articolului pe adevarul.ro

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button