Supraviețuitoare a avortului la Marșul pentru viață de la Londra: Mama merita să fie sprijinită pentru a alege viața

Discursul și mărturia lui Claire Culwell, supraviețuitoare a avortului, la Marșul pentru viață de la Londra din 7 septembrie 2024:

Este o onoare să mă aflu astăzi aici cu voi pentru a-mi împărtăși povestea la Marșul pentru viață din Regatul Unit. Ne reunim astăzi pentru a sărbători viața, pentru a susține viața și pentru a recunoaște că femeile sunt suficient de puternice și capabile să devină mame. Puteți spune asta împreună cu mine? Femeile sunt suficient de puternice și capabile de maternitate. Este un lucru pe care mi-aș fi dorit să i-l fi spus cineva mamei mele biologice, așa cum veți auzi imediat.

Împreună, oferim zilnic șanse. Avem oportunitatea de a alege să fim soluția în momentul de disperare al unei femei însărcinate, când este însărcinată, speriată și simte că nu are unde să meargă. O soluție pentru o femeie ca mama mea biologică, care mi-a spus că avea nevoie disperată de cineva ca tine, de cineva ca mine, care să-i stea în cale, care să meargă alături de ea și să-i spună că este suficient de puternică și capabilă să fie mamă, indiferent de circumstanțe.

Așadar, astăzi, când vă împărtășesc povestea mea, aș dori să vă încurajez să alegeți să fiți acel tip de persoană, un tip unic de persoană care poate veni în întâmpinarea unei femei în momentul ei de nevoie, o persoană integră care susține adevărul și lucrurile înțelepte, care luptă pentru femei, familii și copii și care recunoaște că toți suntem creați după chipul lui Dumnezeu cu un scop și un plan. (…)

I-au spus mamei cea mai mare minciună, că avortul o va ajuta și că se va putea întoarce acasă și să-și reia viața în mod normal. Dar ea nu a mai putut.

Cel mai chinuitor moment din viața mea a fost când am avut parte de această procedură dureroasă de avort prin naștere parțială, care rupe corpul bebelușului membru cu membru. Mama și cu mine aveam să ne întoarcem la medic câteva săptămâni mai târziu, când mama a realizat că era încă însărcinată, pentru că eu supraviețuisem accidental procedurii de avort: fusese avortată doar sora mea geamănă.

Îmi amintesc că m-am uitat în ochii ei în ziua când mi-a povestit. Nu mai văzusem niciodată atâta durere în ochii nimănui așa cum am văzut în acea zi când mi-a descris ce i s-a întâmplat ei, ce mi s-a întâmplat mie, ce i s-a întâmplat geamănei mele, ce ne-a făcut avortul, ce ne-a luat.

Mi-a deschis ochii nu numai pentru a înțelege realitatea avortului pentru mine, copilul nenăscut, ci și pentru o femeie ca mama mea biologică, o femeie care merita să fie sprijinită, să fie împuternicită pentru a alege viața. Acel moment a dat sens multor lucruri pentru mine.

M-am născut cântărind 1,4 kilograme. Aveam șoldul dislocat, picioarele strâmbe, am trecut prin ghips după ghips, în timp ce medicii încercau să corecteze aceste complicații despre care mamei mele biologice i s-a spus că se datorau procedurii de avort. (…)

Am ales să o iert pe mama mea biologică, am ales să îi iert pe cei care au făcut această alegere pentru ea, am ales să îi iert pe medicii care au cauzat aceste complicații pentru mine și pentru sora mea geamănă. Cred că Dumnezeu mi-a dat povestea mea pentru un moment ca acesta, pentru că astăzi aveți ocazia să vedeți chipul, să știți numele și să auziți experiența copilului avortat.

Când oamenii vorbesc despre drepturile femeilor, uită ceva foarte important, un detaliu care nu poate fi omis. Știți, și eu știu că eu nu făceam parte din corpul mamei mele naturale. Am fost o ființă umană separată în corpul mamei mele biologice, iar când vă uitați la fața mea, o vedeți și pe sora mea geamănă, copilul avortat, pentru care merită să mărșăluim și pentru care merită să luptăm astăzi.

Circumstanțele nașterii mele nu mi-au definit umanitatea, viața mea nu a fost alegerea altcuiva, dar eu, bebelușul avortat, nu sunt singura desconsiderată și dezumanizată prin avort. Sunt de acord, femeile contează. Dar știu sigur că avortul nu i-a dat putere mamei mele biologice. A desconsiderat-o. Avortul i-a spus că nu este capabilă să fie mamă (…). A pus capăt vieții copilului ei. I-a bulversat viața pentru mulți, mulți ani. După cum ați auzit în această seară, avortul nu reprezintă îngrijire medicală și cu siguranță nu emancipează.

Asistența medicală nu ar trebui niciodată să dezumanizeze sau să ucidă pe cineva, indiferent de vârstă sau circumstanțe. Mi-am dat seama de un lucru pe măsură ce am auzit mărturiile atâtor persoane care au fost afectate de avort de-a lungul anilor în întreaga lume.

Dacă putem dezumaniza ființe umane nenăscute, proprii noștri copii, putem dezumaniza pe oricine sau orice. Și cred că asta se întâmplă chiar acum în întreaga lume. Avortul este cea mai mare nedreptate a timpurilor noastre.

Dar, de multe ori, uităm ceva. Avortul nu afectează niciodată doar o femeie și un copil. Avortul are un impact generațional. Mi-am dat seama de acest lucru în ziua în care am devenit mamă, în ziua în care mi-am dat seama că fiica mea nu ar fi fost aici dacă nu aș fi supraviețuit chiar procedurii de avort care trebuia să-mi pună capăt vieții.

(…)

În timp ce sărbătorim viața astăzi, trebuie să mergem mai departe amintindu-ne că adevărata noastră muncă începe chiar aici, chiar acum, pe măsură ce le întindem mâna unor femei ca mama mea biologică în momentele lor de nevoie și ne folosim fără scuză vocea, rețeaua de cunoscuți, resursele și talentele noastre pentru a crea un efect de undă în comunitățile noastre, până când toate femeile din Marea Britanie și din întreaga lume va ști că nu sunt singure. Pentru că astăzi ne unim și luptăm pentru viață.