Senatul a aprobat legea care va interzice „pornografia din răzbunare” (revenge porn)
Inițiativa legislativă a senatorului USR Florina Presadă de incriminare a „pornografiei din răzbunare” a fost adoptată luni de plenul Senatului. Urmează dezbaterea de la Camera Deputaților.
„Pornografia din răzbunare” (revenge porn) reprezintă distribuirea de imagini explicit sexuale fără permisiunea celor care apar în ele. În general sunt făcute de un partner de relații sexuale care apoi le folosește pentru a șantaja victima, a o obliga să continue relația, a o reduce la tăcere sau a se răzbuna pe ea după încheierea unei relații.
Cel mai frecvent, atunci când ajung la Poliție victimele se confruntă cu lipsa cadrului legislativ.
Au fost cazuri de adolescenți care s-au sinucis după publicarea unor astfel de imagini cu ei. Filmările mai sunt folosite și de traficanții care obligă fete să se prostitueze.
În prezent, fapta este pedepsită în 4 state din Europa (Marea Britanie, Malta, Franța și Germania), în 39 dintre statele SUA, în 4 dintre statele Australiei, precum și în alte 4 țări din restul lumii: Canada, Filipine, Japonia și Israel.