Uncategorized

Româncele, pe locul trei în topul mamelor de altă naționalitate care nasc în Marea Britanie

Aproape o treime (31,8%) din copiii născuți în 2022 în Marea Britanie au fost aduși pe lume de mame născute în alte țări, informează Oficiul Național de Statistică din Marea Britanie. Româncele au fost pe locul trei ca număr de nașteri într-un top al mamelor de altă naționalitate din anul respectiv.

Primele două locuri sunt ocupate de mamele indiene și pakistaneze.

De asemenea, în topul taților de alte naționalități, pe locul trei sunt tot tați de origine română, ceea ce ar putea însemna că multe cupluri române de vârstă fertilă s-au stabilit în Marea Britanie, pentru a putea să le asigure copiilor un trai mai bun decât în țara de origine a acestor părinți, România.

În 2010, procentul mamelor provenite din alte țări care-și nasc copiii în Marea Britanie era de numai 25.1%.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Alte statistici recente arată că anul trecut, în 2023, în Marea Britanie s-au înregistrat cele mai puține nașteri vii din 1977 și până în prezent. Vârsta medie a taților a crescut față de anul 2022 la 33,8 ani, în tip ce a mamelor a rămas stabilă, la 30,9 ani.

Rata generală de fertilitate a ajuns la 1,44 copii per femeie, cea mai scăzută din 1938, când au început măsurătorile statistice.



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button