avortcriza de sarcinămiracolul vieţii

Minuni din zilele noastre: Aparatele arătau malformații incompatibile cu viața, dar fetița s-a născut perfectă

„O doamnă credincioasă tot îmi scria despre cumnata ei, însărcinată. Era devastată. Doctorii i-au măsurat bebelușului toate organele și i-au zis că are multiple malformații. Că e incompatibil cu viața. Că e un monstru. Și trebuie avortat urgent”, a relatat Părintele Ioan Istrati pe Facebook.

Medicii o programaseră pentru avort de Rusalii, dar Părintele Ioan Istrati i-a zis să aleagă viața.

„I-am dat canon de rugăciune. Paraclisul Maicii Domnului și Acatistul Sf. Ioan Rusul în fiecare zi. Post. Milostenie. Spovedanie și Împărtășanie mereu”, povestește preotul, în a cărui biserică se află moaște ale Sf. Ioan Rusul. „I-am zis: «Păpușica va fi perfectă».”

Cu toate acestea, mărturisește el, se temea el însuși: „Mi-era un pic frică. Știam de iubirea nesfârșită a lui Dumnezeu pentru noi și puterea Maicii Domnului. Știam credincioșia și finețea Sfântului Ioan Rusul. Dar știam și robia păcatului, rana îngrozitoare a răutății în neam, blestemul morții în oameni”.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

„Mi-era chiar frică de faptul că va putea veni pe lume un copil cu malformații.”

Femeia și întreaga ei familie s-au rugat. O nouă ecografie a revelat aceleași malformații grave.

„I-am scris fetei să facă Cruce pe burtică mereu. Cum a făcut mama cu mine. Și să zică: «Sfinte Ioan, modelează fața și trupul bebelușului meu. Îndreaptă-l. Ocrotește-l. Vindecă-l. Iubește-l. Sfințește-l»”, continuă Părintele Ioan Istrati.

Mămica făcea Cruce pe burtică și plângea.

„Acuma îmi scrie. A născut. Aștepta cu inima răvășită bebelușul să-l vadă. Era o fetiță. Era să moară de plâns de bucurie. Fetița e perfectă. Frumoasă. Minunată”, scrie preotul.

Doctorul a zis: „Mai spunem și noi prostii”.

Dar mama a zis: „Nu. Sfântul Ioan a modelat, a lucrat, a vindecat, a iubit-o”.

„Cu o noapte înainte a văzut în vis o fetiță. Și un glas de nicăieri a zis: O cheamă Sofia. Așa că au numit-o Maria, după Maica Domnului și Sofia după visul minunat”, își încheie preotul relatarea.



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button