Matei Dobrovie: Finlanda, la președinția Consiliului UE, statul de drept și cazul Smicală
Deputatul Matei Dobrovie a scris pe Facebook despre situația copiilor Cameliei Smicală. Redăm mai jos postarea lui.
Finlanda a preluat președinția Consiliului UE de la România și are ca prioritate declarată statul de drept. Foarte frumos, dar nu există stat de drept fără respectarea drepturilor omului, ale copiilor, iar în cazul Camelia Smicală s-au înregistrat abuzuri pe care instituțiile refuză să le sancționeze.
În perioada 30 mai – 1 iunie 2017 m-am deplasat în Finlanda, în cadrul unei delegații a Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din Camera Deputaților pentru a discuta cu autorităţile despre cum funcţionează sistemul finlandez de protecţia copilului şi cazul mamei căreia i-au fost luaţi cu forța doi copii şi plasaţi în două instituţii separate.
Am avut discuţii cu reprezentanţi ai Ministerului de Justiţie, Ministerului pentru Afaceri Sociale şi Sănătate şi ai Serviciului social din Tampere, în cadrul cărora am ridicat mai multe probleme legate de cum este definit interesul suprem al copilului în legislaţia finlandeză şi în ce mod poate fi justificată despărţirea fraţilor prin acesta.
În context, am reamintit autorităţilor finlandeze de articolul 12 din Convenţia ONU privind drepturile copiilor, care obligă statele să garanteze copilului capabil de discernământ dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra locului unde vrea să trăiască. În legătură cu audierea copiilor în procesul administrativ, mi s-a răspuns că aceasta nu se face în general pentru minorii sub 12 ani, deşi legea nu interzice. Între timp, Mihai Smicală a împlinit vârsta de 12 ani și totuși i se refuză audierea și exprimarea opiniei, în ciuda legii finlandeze care prevede acest drept și a cererii formulate de el către Curtea Supremă Administrativă, instanța competentă să supravegheze serviciul social. Este un abuz inacceptabil!
Când am cerut autorităților finlandeze explicații pentru refuzul de a încredinţa copiii familiei extinse, rudelor apropiate, în speță bunicilor din România, acestea mi-au răspuns că s-ar creea un un dezechilibru între familia extinsă a mamei şi a tatălui, dacă s-ar alege una dintre ele.
În numele confidenţialităţii şi al interesului copilului, autorităţile au refuzat să se refere direct la cazul Cameliei Smicală şi au vorbit la modul general despre cum functionează sistemul de protecţie a copilului în Finlanda. Acesta este unul descentralizat, administraţia locală se ocupă de implementare, iar deciziile luate de autorităţile locale pot fi atacate la Curtea Suprema şi apoi, în apel, la Curtea supremă Administrativă.
Din păcate autorităţile finlandeze nu au dat răspunsuri convingătoare la momentul respectiv nici privind interzicerea contactului copiilor cu duhovnicul lor, Episcopul Europei de Nord, IPS Macarie, care dorea să-i împărtăşească. La fel nici refuzul de a permite reprezentanţilor Ambasadei României de a-i vizita pe minori nu a fost motivat în niciun fel.
Partea finlandeză a insistat pe faptul că toate informaţiile privind copiii sunt confidenţiale şi că întâlnirile cu aceştia pot fi restricţionate dacă nu sunt în interesul copilului. Deşi legislaţia finlandeză prevede sprijinirea părinţilor în creşterea copiilor, posibilitatea încredinţării acestora rudelor apropiate sau luarea în considerare a opiniilor copiilor, prevederile nu sunt respectate în practică. Copiii au fost plasaţi în două instituţii separate, deşi şi-au exprimat dorinţa de a rămâne alături de mamă, şi nu au fost audiaţi în procesul administrativ, deși au solicitat acest lucru în mod repetat. Mai mult, contactul lor cu mama şi rudele apropiate a fost restricţionat.
Am spus de atunci că Ministerul de Externe român trebuie să înființeze un fond de asistenţă juridică pentru astfel de cazuri, care sunt din păcate tot mai multe. Părinţii în cauză au nevoie de ajutorul statului român pentru că nu-şi permit un avocat. De asemenea, este nevoie şi de un fond pentru angajarea cel puţin a unui translator-traducător la nivelul fiecărei misiuni diplomatice, care să cunoască limba ţării respective, şi să poată gestiona comunicarea şi documentele oficiale în aceste cazuri.