Masacrul inocenților | Avorturile forțate din Xianjing nu sunt doar purificare etnică, ci și un genocid practicat de decenii asupra întregii populații a Chinei

de William Huang, Mercatornet.com

William Huang, autorul acestui articol, este produsul politicii copilului unic din China, unde s-a născut și a crescut. Abia când a mers la studii în străinătate și-a dat seama cât rău a făcut această politică în țara sa. În prezent cercetează criza demografică incipientă din China și Asia de Est și își propune să vorbească despre valoarea sacră a vieții umane cu orice prilej.

Un raport recent al Fundației Associated Press-Jamestown vorbește despre sterilizare în masă, avorturi forțate și control brutal al populației uigure din Xinjiang. Ca să înțelegem de ce și cum se desfășoară genocidul de o eficiență nemiloasă al populației uigure din această provincie chineză,este necesar să evocăm cele mai brutale episoade din politica copilului unic aplicată de guvernul comunist al celei mai mari țări din lume.

Până la represiunea asupra populației uigure, presa a relatat prea puțin despre astfel de episoade care nu pot fi calificate decât drept crime împotriva umanității. În afară de conservatori și organizațiile religioase (Steve Mosher, de la Population Research Institute, și Reggie Littlejohn, de la Women’s Rights Without Frontiers), prea puține voci din Occident s-au ridicat împotriva acestora abuzuri în timpul celor trei decenii și jumătate de „politică a copilului unic” în China.

Mulți chiar au aplaudat și girat această ​​politică, deși ea a folosit aceleași metode folosite acum împotriva uigurilor. Doar că le-a aplicat la scară mare, asupra populației majoritare din China – cea de etnie Han: sterilizări în masă, avorturi forțate și infanticid.

În 2020 se împlinesc 40 de ani de politică a copilului unic în China. Pentru că efectele ei monstruoase și mecanismele create pentru punerea ei în aplicare sunt folosite acum pentru a extermina minoritățile etnice, merită să trecem în revistă cele mai brutale perioade ale programului de control al populației din China. Astfel, vom înțelege doar cât de periculoasă este situația în care se găsesc uigurii astăzi.

1983. Generalul Qian și războiul lui împotriva nașterii de copii

Unul dintre primii și cei mai nemiloși executori ai politicii copilului unic a fost generalul Qian Xinzhong, care s-a alăturat Armatei Roșii din China în anii 1930. În 1979, Qian și expertul în rachete militare Song Jian au fost printre primii promotori militari ai radicalei politici a copilului unic ca soluție la „problema” demografică a Chinei. Qian avea deja o reputație de adept frenetic al planificării familiale încă dinainte de Revoluția Culturală, când fusese Ministrul Sănătății. În perioada lui Mao, era un lucru obișnuit ca generalii să facă parte din guvern.

Pe măsură ce Deng și „revizioniștii” lui au câștigat putere, problema demografică s-a transformat într-un fel de isterie, iar Qian a devenit unul dintre cei mai proeminenți susținători ai soluțiilor radicale. Printre aceste „soluții”, aplicate acum și în provincia Xinjiang, sunt introducerea forțată de dispozitive contraceptive intrauterine și sterilizarea în masă a femeilor. Qian inventase chiar și un slogan atrăgător pentru campania sa: „Introducem sterilet după primul copil și sterilizăm după al doilea一胎上环，二胎绝育”.

Generalul a fost președinte al Comisiei Naționale de Planificare Familială din mai 1982 și până în decembrie 1983. El a creat premisele pentru primul val de atrocități din cadrul politicii pentru un singur copil, care în 1982 era abia la început și se confrunta cu rezistență pasivă (iar uneori și agresivă) în zonele rurale. Atât țăranii, cât și cadrele de planificare familială de la sate s-au plâns de regulile prea rigide, de obiectivele de control nerealiste și de nevoia practică de a avea mai mulți copii în zonele rurale.

O serie de articole scrise în ianuarie 1985 în Washington Post de Michael Weisskopf, corespondent la Beijing, relatează primii ani de politică a copilului unic.

Soluția lui Qian a fost de a distruge cu cea mai mare brutalitate rezistența oamenilor. Și-a impus ideile de sterilizare și avort forțat la nivel național: într-un an și jumătate de mandat la cârma Comisiei Naționale de Planificare Familială, China a înregistrat 14,37 milioane de avorturi, 16,4 milioane de femei sterilizate, 4,26 milioane de bărbați sterilizați și 17,76 milioane de implanturi de sterilet la femei. Multe, dacă nu marea majoritate a acestor proceduri au fost efectuate forțat, în special în zonele rurale, unde rezistența la politicile inumane de combatere a nașterilor a fost cea mai puternică.

Numai în 1983, peste 20% din chinezoaicele de vârstă fertilă au trecut prin avort forțat sau sterilizare

Dar cât de brutal a fost războiul lui Qian cu biologia feminină? Ei bine, numărul de sterilizări efectuate în 1983 a fost de 10 ori mai mare decât cel efectuat cu doar doi ani înainte, în 1981. Numai în anul 1983, peste 30 de milioane de chinezoaice au trecut fie printr-un avort forțat, fie prin sterilizare. La acea vreme, numărul femeilor între 20 și 39 de ani (vârsta primei fertilități) era de 140 de milioane în China. Prin urmare, se poate deduce că una din patru femei chineze fertile au avut corpul violat de campania din 1983 a lui Qian.

În acele vremuri, procedurile erau extrem de neigienice, periculoase și cel mai adesea desfășurate sub constrângere, ceea ce a produs nenumărate efecte oribile și abuzuri asupra drepturilor omului. Este totodată incredibil de similar cu ceea ce se întâmplă acum în Xinjiang, unde se relatează că până la o treime din femeile de vârstă fertilă din sudul provinciei sunt vizate în prezent de sterilizări, inserare de sterilet și avort forțat.

Qian și-a desfășurat campania ca pe una militară. Satele erau înconjurate de funcționari de planificarea familiei în uniformă; femeile erau adunate cu japca; țăranilor care refuzau să se conformeze le erau demolate casele, confiscate recoltele și întemnițate rudele până când cedau (găsim același mod de operare acum în Xinjiang). Oficialii de planificare familială au devenit cei mai detestați oameni din China, iar relațiile guvernului cu populația au atins un nivel minim.

Însă Qian a obținut ceea ce și-a dorit: numărul total al nașterilor din China a scăzut de la 21,26 milioane în 1982 la 18,99 milioane în 1983. Abordarea sa extremă i-a atras mânia moderaților din Partidul Comunist Chinez, iar după plângeri repetate a fost înlăturat din funcție în decembrie 1983, oferindu-se astfel un răgaz de câțiva ani femeilor și copiilor din China.

Cu toate acestea, politica sale crudă de sterilizare și de obligare a femeilor la avort dacă „își primiseră deja rația” de un copil, au rămas în vigoare în multe părți ale Chinei timp de decenii. Această politică își ițește iar capul în provincia Xinjiang.

Trebuie menționat că măcelarul de bebeluși Qian nu numai că nu a primit nicio pedeapsă pentru crimele sale împotriva umanității, ci dimpotrivă. El și Indira Gandhi, care a condus o campanie brutală de sterilizări și avorturi forțate asupra femeilor indiene din zonele rurale, au primit primul Premiu ONU pentru Populație și câte 12.500 de dolari fiecare în 1983, când campania lui Qian împotriva propriei populații era la apogeu. Da. ONU a celebrat pe față abuzurile flagrante la adresa drepturilor omului și l-a primit pe Qian cu brațele deschise, după ce acesta a făcut toată munca murdară care împlinea agenda lor și obiectivul lor de controlul global al populației.

1991: „Sacrificarea Mieilor”, sau 100 de Zile Fără Copii

Sterilizările și avorturile forțate au continuat și în timpul „relaxării” restricțiilor, când li se permitea cuplurilor de la țară să nască și al doilea copil, dacă primul născut era fată (schimbare adusă de reformistul Zhao Ziyang).

În 1991, doi oficiali regionali ai partidului au pregătit o schemă mai crudă încât chiar decât standardele Partidului Comunist Chinez.

La acel moment, reformistul Zhao Ziyang, care a permis experimentul „cu doi copii” în anumite județe și provincii, fusese înlăturat și arestat în urma mișcării pro-democrație din Piața Tienanmen (1989). Ulterior, și abordarea sa relativ liberală cu privire la planificarea familială a fost condamnată, iar toate regiunile din China au început să se întreacă la aplicarea „cotei” de un singur copil. Situația de atunci este similară cu cea de acum în Xinjiang, care vine după o perioadă de liberalizare în privința politicilor demografice.

Majoritatea provinciilor chineze au impus din nou după 1989 ținte anuale de natalitate și cote de naștere locale și regionale. Oficialii locali care nu îndeplineau targetul erau penalizați cu „veto”, ceea ce însemna că nicio realizare a lor nu mai conta dacă obiectivele de planificare familială nu erau îndeplinite.

Presiunea a determinat unele măsuri disperate. În 1991, după ce au fost criticați că nu și-au îndeplinit „targetul”, doi oficiali care conduceau județele Guan (冠县) și Shen (莘县) din nordul provinciei Shandong, au venit cu planul de a interzice, timp de 100 de zile, toate nașterile, inclusiv cele care îndeplineau condițiile legale.

În luna mai, Zeng Zhaoqi (曾昭 起), șeful județean al partidului din Guan, a ordonat atrocitatea cunoscută în China drept „100 de Zile Fără Copii” (百日 无 孩). De la 1 mai 1991 până la 10 august 1991, în județul Guan nu s-a născut nici un copil.

Corturi de campanie pentru avorturi forțate – nu au scăpat nici femeile care aveau permis să nască

Femeile care aveau „permis pentru prima naștere” au fost obligate să-și avorteze copiii „legali”. Funcționarii de planificare familială au primit ordin să cerceteze toate orașele și satele în căutarea femeilor însărcinate și să le oblige să-și avorteze bebelușii, indiferent dacă sarcinile erau sau nu „permise” conform legii în vigoare. Nici o singură ființă umană nu avea voie să se nască sub privirile lor vigilente.

Zeng a ridicat corturi uriașe în fața spitalelor din județul Guan pentru a găzdui afluxul mare de femei capturate de oficialii de planificare familială și a ordonat să se facă avorturile în acele corturi, deoarece spitalele se umpleau rapid. Județele din apropiere au preluat avorturile pentru care județul nu mai avea resurse. Doar un mic număr de femei însărcinate au reușit să scape din județ la timp pentru a naște în altă parte. Rudele erau arestate pentru a le pedepsi pe femeile neascultătoare, iar casele lor erau demolate.

Pentru a asigura „eficiență” maximă, Zeng și omologul său din județul Shen, Bai Zhigang, le-au plătit prime funcționarilor de planificare familială și au recrutat funcționari din alte părți ale provinciei pentru a pune în aplicare masacrul. Mii de bebeluși născuți vii în mod natural sau după avorturile făcute în ultimul trimestru de sarcină au fost uciși prin strangulare sau injecție letală pentru a asigura „targetul” de ZERO NĂSCUȚI VII. S-au săpat gropi și șanțuri pentru bebelușii uciși. Uneori, câinii vagabonzi ajungeau să-i devoreze. Cei câțiva membri de partid care au opus rezistență ordinelor au fost eliminați din funcție imediat.

Pe toate zidurile din judetele Guan și Shen au fost pictate sloganuri ca: „Dacă vrei să te spânzuri, îți aducem frânghia” (cu referire la amenințările femeilor însărcinate că se vor sinucide dacă sunt obligate să facă avort) sau „Mai bine să nu ai copii decât să-i faci necazuri partidului”.

Peste câțiva ani, nu au mai fost copii care să umple sălile de clasă cu noua generație de elevi

Localnicii au numit campania „Sacrificarea Mieilor”, deoarece 1991 a fost Anul Oii, iar bebelușii născuți în acel an au fost foarte puțini, mai ales între lunile mai și august. Peste câțiva ani, în cele două județe, care au în total 1,6 milioane de locuitori, s-a înregistrat un gol vizibil când generația „Mieilor” ar fi trebuit să înceapă clasa întâi. „Mieii” nu au mai apucat să meargă la școală, pentru că pur și simplu nu s-au mai născut.

În 2013, Phoenix TV (un post de televiziune din Hong Kong considerat de Statele Unite drept post de propagandă al Chinei) l-a intervievat pe Zhang Erli, un înalt funcțional al Comisiei Naționale de Planificare Familială. Acesta a recunoscut existența campaniei de avorturi forțate care a avut loc în 1991 în cele două județe din Shandong. Cu toate acestea, a ridicat din umeri, spunând că cele două județe au fost „cam dure” în implementarea campaniei.

Datele oficiale despre campanie rămân în mare parte ascunse publicului, dar au apărut de-a lungul timpului mențiuni în rapoarte online, mărturii ale femeilor și ale martorilor oculari, care relatează lucruri inimaginabile. Estimările variază, dar este rezonabil să presupunem că 20.000 de bebeluși au fost avortați sau asasinați imediat după naștere (infanticid) în cele două județe în timpul celor 100 de zile din 1991.

Zeng Zhaoqi, artizanul acestui masacru al inocenților, nu a fost niciodată pedepsit pentru crimele sale odioase. În schimb, a fost răsplătit pentru îndeplinirea „planului” și a continuat să urce pe scara ierarhică de-a lungul timpului. Ca și generalul Qian Xinzhong, Zeng a obținut laude în locul pedepsei.

Ca o ironie sumbră, Zeng, marele măcelar de copii, s-a retras pe postul de șef al „Comisiei pentru noua generație” a provinciei Shandong, un comitet instituit pentru a proteja drepturile copiilor și a promova educația lor. Trăiește liniștit până în ziua de azi.

Genocidul actual a început cu decenii în urmă, iar ONU premiază ucigașii de copii

Ce avem de învățat din aceste povești întunecate ale Chinei moderne? Că genocidul din motive de control al populației care are loc acum în provincia Xinjiang este doar extinderea, nu punctul culminant al unui experiment de masă desfășurat de-a lungul a patru decenii, iar amploarea și brutalitatea lui nu ar trebui să ne mai surprindă. Avem de a face cu o mașină de combatere a populației deja foarte bine pusă la punct, care s-a perfecționat în brutalitate și eficiență prin avortarea forțată a sute de milioane de bebeluși. Xinjiang nu este nici măcar apogeul acestei politici fără inimă de combatere a natalității; Județul Guan și „politica sa de ZERO COPII” din 1991 a fost apogeul.

Cealaltă lecție pentru noi este, poate, modul în care Occidentul a închis ochii la aceste campanii ale Chinei și nu a spus aproape nimic despre aceste atrocități. Ba chiar ideea a fost susținută și de occidentali, care par să se fi contaminat și ei în mod irațional de teama „creșterii populației”.

Organizații internaționale precum Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) au premiat ucigași precum Qian Xinzhong și Indira Gandhi. Qian a fost invitat chiar să susțină un discurs la ceremonia de premiere, promovându-și ideile de planificarea familiei.

Alții, precum Fundațiile Ford, Rockefeller și International Planned Parenthood, au asistat activ campania de planificare a familiei din China, finanțând cu generozitate Comisia de Stat pentru Planificare Familială din această țară și mijloacele de planificare a familiei din China.

Prin urmare, acum când genocidul din Xinjiang a ieșit la iveală, nu trebuie să ne așteptăm ca Occidentul să facă ceva concret pentru a pedepsi China. Iar cei nai mulți oficiali occidentali nici nu au autoritatea morală sau credibilitatea pentru a face aceasta.

Nu trebuie să fim șocați sau să ne prefacem surprinși de ceea ce se întâmplă în Xinjiang. Este ceva ce se întâmplă de decenii în China, iar lumea nu a făcut nimic pentru a opri aceasta. Din moment ce China jertfește chiar copiii etniei majoritare Han pe altarul „dezvoltării economice”, de ce să ne prefacem surprinși că acum castrează și extermină minoritățile etnice din motive de „stabilitate și armonie”?

Nu putem decât să constatăm că bărbații și femeile de etnie uigură se confruntă singuri cu mașina de control a populației, la fel cum fac și toate celelalte etnii din China.