criza de sarcinăMarşul pentru Viaţă

Marșul pentru viață 2023 de la Washington: Știam că-mi voi iubi copilul necondiționat, chiar dacă lumea considera imperfecțiunea lui de neiubit

de Redacția Stiripentruviata.ro

Vineri, 20 ianuarie, la Washington, DC are loc Marșul pentru viață 2023. Cea de a 50-a ediție a evenimentului a debutat cu concertul formației We Are Messengers, urmat de discursuri și apoi de marșul propriu-zis. Alocuțiunile au fost prefațate cu o mărturie despre un miracol pro-viață oferită de o mamă care a depășit criza de sarcină în condițiile în care investigațiile medicale arătau că urma să nască un copil cu dizabiltăți:


„Mă numesc Temeka Walden și sunt aici ca să vă împărtășesc povestea mea despre avort. Știu că acest cuvânt este foarte familiar în ziua de azi, dar eu l-am auzit prima dată în 2004, când aveam 21 de ani și eram însărcinată cu fiica mea cea mare. Făcusem o ecografie și medicul mi-a sugerat să avortez. A spus că voi avea un copil cu dizabilități și vor fi prea multe complicații medicale, astfel că îmi va fi prea greu să cresc acest copil.

M-am luptat cu această sugestie. Mintea mea nu putea concepe așa ceva. Nu-mi puteam imagina că aș fi putut lua viața unei mici persoane create după chipul lui Dumnezeu, zidită de mâinile Lui, o viață care avea scopul ei.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Așa că nu am făcut-o. Sigur că mi-a fost teamă. Refuzând să fac avortul, am intrat într-un ciclu al îndoielii, care îmi clătina viața din temelii. Sigur că a existat presiune să fac avort. Dar, cu harul lui Dumnezeu, deși mi-era teamă și nu știam ce va fi, am ales viața.

În ultima lună de sarcină, când am făcut ultima ecografie, specialistul era mirat și tot cotrobăia prin actele mele medicale. Pe chip i se citea șocul și confuzia, pentru că, ceea ce văzuse luni la rând, dispăruse cumva. Chistul de pe creier nu mai era acolo. Defectele care apăruseră la celelalte organe nu se mai vedeau nicăieri. A fost o minune. Acum, este o fată cât se poate de sănătoasă!

Vă spun această poveste, fiindcă în ziua în care am făcut alegerea am ales să merg în necunoscut. Am ales să dau viață unui copil pe care am știut că îl voi iubi necondiționat, chiar dacă lumea considera că este de neiubit din cauza imperfecțiunilor lui. Și totuși am ales viața în ziua aceea.

Am vrut să vă împărtășesc astăzi alegerea mea în favoarea vieții, o alegere pe care nu o voi regreta niciodată. De aceea, vă rog să-mi fiți alături în timp ce fiica mea cea mare, alegerea mea în favoarea vieții, ne dă tonul pentru Imnul Național: Ariel Walden!”



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button