Mădălina Dragomir: Nu pot să-i mulțumesc de ajuns mamei că m-a adus pe lume  / Marșul pentru Viață 2025 București

Mădălina Dragomir, 26 ani, originară din județul Vaslui, a absolvit Facultatea de Drept și a ținut să-i mulțumească mamei pentru că a ales să o nască și să o crească în condiții foarte grele, fără a ceda la presiuni și violență. Iată ce a spus tânăra la Marșul pentru Viață 2025 de la București:

Părinții mei s-au cunoscut, s-au îndrăgostit și s-au căsătorit la 18 ani. La 19 ani, mama mea a rămas însărcinată și ar fi fost frumos să spun că au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, dar nu a fost așa. Tatăl meu era alcoolic și violent și, din păcate, cele mai urâte episoade de violență domestică au avut loc chiar în timpul sarcinii. În această situație, mama mea era presată din toate părțile de familie, de prieteni și, mai ales de tatăl meu, să renunțe la mine.

Îi spuneau: „Ce o să faci, că o să trebuiască să-l lași, că te bate și nu o să te ia nimeni cu un copil, o să fii legată toată viața de un nebun și, dacă mai rămâne ceva din acest copil după câtă violență ai îndurat, probabil va ieși cu malformații, va fi un copil handicapat și o să trebuiască să ai toată viața grijă de un copil handicapat”.

Absolut nimeni nu-mi dădea o șansă și singură mama m-a salvat, pentru că, din momentul în care a rămas însărcinată cu mine, a simțit o dragoste pe care nu a simțit-o niciodată și a știut că va avea în mine întotdeauna un susținător și o prietenă. A făcut față tuturor presiunilor, mai ales din partea tatălui meu, de a mă avorta.

Mi-aș fi dorit ca, pe atunci, să aibă susținerea unei asociații ca (Centrele) ROUA. Probabil nu s-ar fi simțit atât de singură și neajutorată, dar, prin credința în Dumnezeu și prin dragostea față de mine, a reușit să mă aducă pe lume.

Am venit pe lume, spre surprinderea tuturor, sănătoasă și nu a fost ușor. La vârsta mea de doi ani, mama s-a hotărât să îl părăsească pe tatăl meu, pentru că a realizat că nu o să poată să crească un copil sănătos fizic și emoțional în acel mediu. M-a luat pe mine într-un braț și o sacoșică de 2-3 hăinuțe și a plecat în lume cu nimic, cu dragostea pentru mine și cu foarte multă ambiție.

Au urmat ani destul de grei, pentru că tatăl meu nu ne-a ajutat cu nimic, nici măcar nu mi-a spus vreodată la mulți ani, în 26 de ani, dar ea s-a chinuit cum a putut, a muncit în străinătate, eu am crescut pe la rude și mi-a oferit întotdeauna tot ce a putut mai frumos. Ea a crescut și ea foarte greu, a venit dintr-o familie cu 13 frați și nu prea a simțit nici dragostea mamei. Și a dorit ca, atunci când are un copil, să-i ofere tot ce poate mai frumos și a dus acest lucru până la capăt, cu vârf și îndesat.

Nu pot decât să-i mulțumesc că mereu s-a pus pe ea pe locul doi și mi-a dat mie tot ce era mai frumos și tot ce a putut.

Între timp am crescut, am 26 de ani, am absolvit Facultatea de Drept. Mama mea s-a căsătorit anul trecut cu un om absolut minunat, cum m-am rugat toată viața să întâlnească. Și suntem bine, suntem fericite, suntem recunoscătoare, trăim o viață frumoasă.

Dar, dacă nu ar fi luat acea decizie de a mă salva în acele momente, dacă nimeni nu-mi dădea nicio șansă, dată fiind situația ei precară, nu aș fi fost aici.

Rugăciunea mea este ca fiecare mămică cu un copilaș în brațe sau în burtică să se roage lui Dumnezeu să le întărească cu multă dragoste și cu multă putere, pentru că nu este ușor, dar merită!

Dragostea unui copil nu se compară cu nimic și nu o să pot niciodată să-i mulțumesc mamei mele de ajuns că m-a adus pe lume și mi-a dat oportunitatea de a fi fiica ei.

Mulțumesc!