Familia Numeroasă a Anului 2024 în Europa este din România și are 9 copii

Soții Gabriel și Elisabeth Mimler, împreună cu cei 9 copii ai lor, care locuiesc într-un sat din Munții Apuseni, au fost desemnați drept Familia Numeroasă a Anului 2024 în Europa.
Anunțul a fost făcut de Confederația Europeană a Familiilor Numeroase, o organizație de tip federativ care reprezintă peste 9 milioane de familii numeroase de pe continent, care totalizează 60 de milioane de cetățeni europeni.
În 2021, familia s-a mutat din Austria în România și locuiesc în satul Valea Uzei din județul Alba, care are în total 39 de locuitori, majoritatea vârstnici.
Copiii merg la școala din sat, pe care au salvat-o de la închidere. Cei mai mari studiază vioara și pianul.
Visul tatălui, Gabriel, este de a crea un spațiu vital în care sunt comunități puternice și părinții participă la educația copiilor.
În acest scop, familia a înființat un ONG în cadrul căruia, pe proprietatea familiei, construiește un parc natural în care să organizeze tabere de tineret.
Inaugurarea primei faze a proiectului a avut loc în septembrie 2024, în prezența a peste 300 de invitați, feedbackul fiind foarte pozitiv.
Familia Mimler speră, prin acest proiect, dar și prin viața lor, să motiveze tinerii să-și întemeieze familii frumoase și să fie un bun exemplu în societate.
Deviza lui Gabriel este: „Copiii de astăzi sunt adulții de mâine. Viitorul nostru este la fel de bun pe cât sunt copiii noștri”.

Elisabeth Mimler spune că îi place România pentru peisajele și oamenii ei calzi, cu inimă mare. În plus, „familiile cu mulți copii sunt foarte bine văzute aici”, i-a declarat ea Mihaelei Popescu, realizatoare Trinitas TV.
„Cu un copil este mai greu, cu nouă este mai ușor!” a mai declarat Elisabeth.