familie

Crosul de la Parohia Brâncuși a adunat sâmbătă dimineață 100 de participanți în curtea Bisericii „Sfântul Ioan Rusul” și noi resurse pentru educația copiilor din comunitate

Atelierele de creație și dezvoltare personală au fost înființate la Parohia Brâncuși în urmă cu doi ani. În desfășurarea lor se implică profesori și tineri voluntari.

„Dacă până acum, atelierul a fost susținut în exclusivitate de parohie, de această dată grupul de voluntari a dorit să se implice prin organizarea unui cros. Au dorit astfel în primul rând să arate dragoste și devotament față de acest atelier, iar în al doilea rând să sprijine derularea atelierului”, a subliniat preotul paroh Costel Burlacu.

Evenimentul a fost intitulat „Din suflet pentru bucuria copiilor”.

Din donațiile participanților a fost colectată suma de 3.000 de lei, fonduri care vor fi utilizate exclusiv pentru organizarea de ateliere destinate tinerilor.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Cei 100 de copii cu vârste cuprinse între 0-12 ani au avut de alergat fie o distanță de 200 de metri, cei mai mici, fie 800 de metri, cei de la 8 la 12 ani. Traseul a fost amenajat pe străzile din apropierea bisericii.

Toți alergătorii au primit premii. Fiind un cros caritabil, nu a fost realizat un clasament.

Crosul de la Parohia Brâncuși a fost sponsorizat de compania Decathlon și organizat în colaborare cu Primăria Capitalei și a Sectorului 6.

Sursă: basilica.ro



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button