Când am aflat că fiica mea are sindrom Down m-am simțit trădată de Dumnezeu. Greșeam atât de mult…
Aceasta este mărturia lui Verity Swayne, mamă a 4 copii, care povestește ce a simțit și prin ce a trecut după ce a aflat că cel de al patrulea copil, o fetiță, are sindrom Down.
În urmă cu 2 luni am urmărit un interviu în care se discuta despre etica avorturilor eugenice (avorturi selective în urma dizabilităților constatate la făt). Am fost inițial supărată atunci când moderatorul a pus întrebarea de ce ar vrea cineva să aibă un copil cu dizabilități severe, însă mi-a amintit imediat de propria mea furie și ignoranță atunci când eu și soțul meu am aflat că vom avea un copil cu sindrom Down.
Mi se împlinise deja visul de a deveni soție și mamă. Fusese cea mai frumoasă parte din viața mea să ma dedic total familiei noastre. Ne rugasem mereu pentru copiii noștri să fie perfecți și sănătoși și, deși mă doare să o spun, îl implorasem zilnic pe Dumnezeu rugându-mă să nu am copii cu nevoi speciale, copii cu sindrom Down.
Îmi doream și credeam că merit versiunea mea pentru o viață perfectă, lipsită de probleme. Așa că atunci când am aflat în luna a 5-a de sarcină că Belinda este un copil cu sindrom Down, m-am simțit speriată și trădată de Dumnezeu. „Doamne ți-am cerut un copil sănătos și nu m-ai ascultat” este ceea ce am gândit atunci” (Nu este ceea ce gândim uneori când nu primim ceea ce ne dorim?).
Dar datorită milei nemărginite, răbdării și îndurării Lui mi-am putut imagina că Dumnezeu a spus „Îți voi schimba inima. Te-am ales să fi mama ei și am ales familia aceasta să o iubescă. Voi fi cu voi și vă voi arăta că ea este o parte din planul Meu mai mare.” Am crezut că Dumnezeul meu Atotputernic a lucrat la toate acestea pentru binele nostru, însă credința mea era slabă.
Medicul ne-a oferit opțiunea de a face avort, pe care, bineînțeles, am respins-o, însă eram foarte afectată emoțional, încât pe moment, chiar dacă era împotriva a tot ceea ce credeam ca și creștin, frica a pusese stăpânire pe mine și gândeam „Viața ar fi mult mai ușoară… nici măcar nu știi cu adevărat care este sensul.”
Într-adevăr nu știam. Da, zile înfricoșătoare și grele vor veni, așa credeam, dar nu puteam niciodată visa la bucuria pe care o plănuise Dumnezeu pentru noi cu Belinda. Din fericire nu pierdusem binecuvântarea lui Dumnezeu. Fetița noastră, Belinda, este un tablou frumos a „vieții care merită trăită”. Belinda este un dar pentru noi – o viață frumoasă, perfectă – așa cum Dumnezeu a vrut ca ea să fie. Ea este ca o rază de soare pe oriunde apare. Are o viață atât de frumoasă. Adoră să danseze, să înoate și să alerge. A fost pe una din pagini la convenția națională. A participat la baluri de absolvire, iubește muzica și chiar cântă puțin la pian.
Datorită darului Belindei ne-am dezvoltat în atâtea moduri. Frații ei, care o iubesc atât de mult și joacă un rol important în creșterea ei, manifestă multă compasiune față de cei din jur.
O femeie confruntată cu alegerea dacă să își avorteze sau nu copilul cu dizabilități poate că a auzit, așa cum mi s-a întâmplat și mie, „voci milostive crude” spunându-i:
„A avea un copil cu nevoi speciale este o tragedie.”
„Nu este niciun motiv pentru care să suferi sau viața ta va fi terminată. Avortul va face problema să dispară.”
„Avortul este singurul lucru milostiv de făcut.. și nu-ți face griji pentru că nu va simți nimic. Sunt doar niște țesuturi de sarcină.”
Să nu ai încredere în aceste voci! Sfatul lor oferă un sens greșit despre securitate și bunăstare, care în cele din urmă îți va aduce numai durere și deznădejde. Belinda a fost un copil bolnav înainte și după ce s-a născut. Când eram în luna a 7-a s-a întâmplat ceva care a scos la iveală umanitatea ei izbitoare, de necontestat. Doctorul nostru a vrut să efectueze o procedură pentru a vedea ce substanță se afla în jurul plămânilor Belindei, așa că a luat o mostră de fluid din cavitatea ei pulmonară. La ecografia cu ultrasunete am observat că atunci când acul a atins corpul Belindei, care dormea, aceasta s-a trezit instant, pulsul i-a crescut simțitor și era clar că devenise agitată. S-a mișcat brusc departe de sursa durerii și aproape că a apucat acul…deoarece putea să îl simtă.
Iată care este realitatea:
1. Copiii nenăscuți simt ceea ce se întâmplă în jur!
2. Copiii nenăscuți simt durerea!
Ultrasunetele au confirmat adevărul că „țesuturile sarcinii” sunt de fapt un copil. „Vocile milostive” nu vor ca tu să vezi o ecografie cu ultrasunete, pentru că știu pe CINE vei vedea. Credeți-mă când spun că vă înțeleg teama și scenariile care vă vin în minte – inimile noastre care pot fi ușor înșelate sunt atât de sensibile la minciunile lor.
La început nu am înțeles nici eu. Dar trebuie să recunosc, să crești un copil cu nevoi speciale poate fi greu, dar se merită atât de mult. Câți dintre noi au trecut prin viață fără să aibă și perioade mai grele? Îmi imaginez că nimeni dintre noi, dar acele perioade dificile ne dezvoltă și ne fac mai puternici.
Nu aș dori nimănui să experimenteze sentimentul de vinovăție, „întrebându-se ce s-ar fi întâmplat dacă…”, sau consecințele provocate de un avort. Nu aș dori nimănui să piardă cele mai mari binecuvântări ale vieții, deși unele dintre acestea pot sosi uneori într-un ambalaj neașteptat.
Mă rog ca fiecare să ajungă să înțeleagă de ce avortul și nu copilul este adevărata tragedie.
Draga noasră Belinda, creată de Dumnezeu, dezvăluie frumusețea Lui fiecăruia care o cunoaște. Sindromul Down nu este identitatea ei. Care este identitatea ei? Ce o definește pe ea? Ea aparține lui Iisus, „Adevăratul Milostiv”. Îi suntem așa de recunoscători Domnului că ne-a dăruit-o pe Belinda Suzette, iar dacă am putea să o luăm de la început, credeți că i-am cere lui Dumnezeu să schimbe ceva? Niciodată!
Sursă: liveaction.org
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
