Australia învinuiește China că ascunde în continuare lucruri despre coronavirus
de Redacția Stiripentruviata.ro
Tensiunea dintre Australia și China în chestiunea coronavirusului a atins un maxim săptămâna trecută. Problemele dintre cei doi parteneri comerciali mocneau de mai bine de un an, în urma unor bănuieli că statul chinez a încercat să planteze spioni în guvernul australian și să preia controlul asupra insulelor strategice din Pacificul de Sud, ceea ce ar putea avea consecințe și pentru Statele Unite.
Cea mai recentă dispută a început după ce Australia a solicitat o anchetă independentă despre originea noului coronavirus.
„Cred că este responsabilitatea Chinei să răspundă la aceste întrebări și să furnizeze informații astfel încât oamenii să se lămurească exact ce s-a întâmplat, pentru că nu dorim să mai repete”, a declarat ministrul australian pentru afaceri interne, Peter Dutton, pe 17 aprilie.
China a amenințat cu represalii economice și a acuzat Australia că ar fi pionul Americii.
„Evident că el (Dutton) trebuie să fi primit niște instrucțiuni și de la Washington, prin care i s-a cerut să coopereze cu SUA în războiul de propagandă împotriva Chinei… Unii politicieni australieni nu au făcut decât să repete papagalicește ce au spus și americanii și au călcat pe urmele acestora, lansând atacuri politice la adresa Chinei”, a declarat un oficial al ambasadei chineze. „Mișcarea australienilor dezvăluie ignoranța și bigotismul lor, precum și lipsa lor de independență, ceea ce este trist”.
China s-a străduit din răsputeri să scape de acuzațiile că a redus medicii la tăcere și că a ascuns date vitale despre virus după ce, a sfârșitul anului 2019, COVID-19 a apărut pentru prima dată la Wuhan, capitala provinciei Hubei din centrul Chinei. De atunci, peste 3,2 milioane de oameni au a fost infectat și aproape 230.000 au murit în întreaga lume.
Deși cererea australienilor va fi sprijinită probabil și de Președintele Trump, care a acuzat repetat China că a minimalizat gravitatea virusului, dar aliații lor, Franța și Marea Britanie, au semnalat că nu este momentul oportun pentru învinovățiri.
Aceasta nu l-a împiedicat, însă, pe premierul australian, Scott Morrison, să facă presiuni suplimentare. „Desigur, Australia va adopta în continuare un curs de acțiune foarte rezonabil”, a spus el. „Coronavirusul a blocat economia globală. Pare absolut rezonabil ca întreaga lume să-și dorească o evaluare independentă a modului în care s-a întâmplat aceasta, astfel încât să înțelegem cum putem împiedica un astfel de lucru să se repete.”
Chinezii răspund de pe poziții de forță
Acest raționament nu pare însă a le pica bine chinezilor, care ar vedea o astfel de anchetă internațională ca pe o vânătoare de vrăjitoare orchestrată de Statele Unite pentru a-și elimina cel mai mare concurent economic.
„De acum, Washingtonul nu mai spune nimic pozitiv despre China, ci ne condamnă în mod constant. Are câțiva adepți, precum Australia. Dar aceste țări nu ne pot influența”, afirmă în 27 aprilie un editorial din Global Times, organul de propagandă al Partidului Comunist Chinez.
În loc să cedeze la presiune, China ridicat miza, minimalizând îngrijorările Australiei și amenințând țara cu un boicot masiv.
„Australia ne creează mereu probleme”, scrie editorialistul Hu Xijin în publicația citată. „Este cam ca guma de mestecat lipită de talpa încălțămintei Chinei. Uneori trebuie să găsești o piatră cu care să o răzuiești.”
În 28 aprilie, liderul Partidul Laburist din Australia, Anthony Albanese, a reiterat că țara sa dorește o relație pozitivă cu China, dar că „aceasta trebuie construită prin încredere și transparență – iar transparența este necesară pentru a evalua virusul și originea acestuia“.
În aceeași zi, ambasadorul Chinei în Australia, Cheng Jingye, a publicat stenograma unei convorbiri private cu Frances Adamson, Secretarul Departamentului de Afaceri Externe al Australiei. În aceasta, Adamson încerca să apere ancheta independentă, despre care a negat că ar fi motivată politic, dar Cheng i-a răspuns: „Indiferent de scuzele părții australiene, faptul că propunerea este o manevră politică nu poate fi ascuns. O zicală occidentală spune: că vinzi oțet, dar strigi că e vin”.
China a încercat să-și plaseze omul în Parlamentul Australiei?
Televiziunea australiană Nine Network a pretins că agenți chinezi i-ar fi oferit lui Bo „Nick” Zhao, proprietarului unei afaceri cu mașini de lux, un milion de dolari australieni ca să candideze pentru un loc în Parlamentul de la Melbourne. Bărbatul în vârstă de 32 de ani a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Melbourne în martie, după ce se spune c ar fi contact, agenția australiană de contra-spionaj ASIO.
Geng Shuang, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe Chinez, a respins acuzațiile, susținând că politicienii și reporterii australieni sunt paranoici.
„Oricât de bizar pare complotul și oricât ar încerca să-și prezinte păcălelile, minciunile rămân întotdeauna minciuni”, a spus Geng. „Nu am fost și nu suntem interesați să ne amestecăm în treburile altora”.
El a mai sugerat ca Australia să adopte o atitudine sănătoasă față de China în interesul relațiilor bilaterale.
Cum își extinde China influența în Pacificul de Sud, zonă geostrategică și pentru SUA
O altă sursă de animozitate între cele două națiuni este un lanț de 14 insule din Pacificul de Sud, inclusiv Fiji și Tonga, care au devenit o prioritate strategică nu numai pentru China și Australia, ci și pentru Statele Unite.
În ultimii ani, SUA s-a străduit să construiască relații cu țările care controlează căile navigabile dintre Asia și America și a monitorizat îndeaproape evenimentele din Pacific.
„China este acut conștientă că democrațiile tinere ale Pacificului sunt predispuse la miopie și, în unele cazuri, chiar la corupție directă și astfel pot cădea pradă unor manipulări care contravin intereselor lor”, scria publicația Foreign Policy anul acesta. „Ceea ce le oferă bază pentru expansiunea chineză, mai întâi din punct de vedere economic, dar cu obiectivul pe termen lung de a avea o prezență militară în zonă care să rivalizeze cu cea a Statelor Unite”.
Pe măsură ce epidemia de COVID-19 s-a transformat într-o criză globală, China a profitat de ocazie pentru a se împrieteni cu liderii insulelor, oferindu-le asistență financiară și medicală care a depășit cu mult sprijinul oferit de cel mai mare donator tradițional al acestora, Australia.
Insulele Pacificului au apelat tot mai mult la China în ultimii ani pentru asistență financiară și proiecte de infrastructură, astfel că și de data aceasta au căutat ajutor la Beijing.
Dornică să-și consolideze prezența în Pacific, China a fost mai mult decât fericită să sprijine. A oferit ajutoare în valoare de aproape două milioane de dolari și chiar a planificat ceremonii elaborate de prezentare a cecurilor pe mai multe dintre aceste insule.
Reuters relata anul trecut că Insulele Solomon, care și-au retras recunoașterea diplomatică pentru Taiwan în favoarea Beijingului, au primit 300.000 de dolari de la China și au fost sfătuiți de Ambasada Chinei la Honiara, capitala Insulelor Solomon, să cumpere echipament de la Instituția Genomică din Beijing.
În timp ce premierul Insulelor Solomon, Manasseh Sogavare, declara că vrea să închirieze un avion din Polinezia Franceză care să aducă materiale medicale din China, Ambasada Chinei în această țară anunța că urma să vină și o navă cu mii de măști de față și și costume de protecție donate de provincia Guangdong.
China a mai oferit echipamente și consumabile medicale insulelor Vanuatu, Tonga și Polinezia Franceză.
Iar abilitatea Beijingului de a organiza o teleconferință cu miniștrii sănătății din 10 țări ale Pacificului pe 10 martie a fost „uluitoare”, spune Richard McGregor, cercetător la Lowy Institute, un think tank de politică externă australiană. Guvernul australian ar trebui să fie îngrijorat după ce guvernul chinez i-a depășit eforturile de sprijin oferite insulelor din vecinătate, mai spune acesta. „Este bine că trimit materiale atât de necesare, dar aceasta are și o implicație geopolitică”, afirmă el.
În august, China a exploatat un diferend dintre Australia și Fiji cu privire la schimbările climatice. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe Chinez s-a grăbit să compare Australia cu „un stăpân condescendent” și să spună că poziția acesteia față de țări precum Fiji ar fi „insultătoare”.
Apoi a afirmat că sprijinul Chinei vine „fără obligații politice”.