Alexandra Nadane, @Oana Băluță&Adriana Radu: „Viitorul este al celor ce iubesc, nu al celor care urăsc, iar dumneavoastră sunteți cu spatele la viitor!”
Zeci de mii de oameni au învins frigul și au participat pe 24 martie la Marșul pentru viață din dragoste pentru femeile în criză de sarcină. Zilele acestea, dragostei și lumii pentru viață, lumii care sprijină femeile în criză de sarcină, lumii care se bucură de viața și de zâmbetul fiecărui copil, i se opun reacții pline de ură: „De ce vorbiți, de ce ieșiți la marș, de ce promovați viața în criza de sarcină?”
În ultimii ani, Marșul pentru viață a fost prilejul în care au putut fi auzite vocile și mărturiile femeilor care au depășit o situație de criză de sarcină și se bucură că au ales viața copilului lor. Lor li s-au adăugat femeile care au vorbit despre modul în care trauma avortului le-a afectat viața, cariera și familia. O parte dintre aceste mărturii pot fi citite în cartea cu mărturii despre criza de sarcină publicată anul acesta în Luna pentru viață sau aici și aici și aici și aici.
Criza de sarcină există și este uriașă! Pe cât de mare este dragostea firească a mamei pentru copilul ei, pe atât de teribile sunt presiunile când anunțul femeii că este însărcinată este întâmpinat cu agresivitate, amenințări, violențe, dat afară din casă, concediere, uși închise. Da, exact cu acestea, în enorm de multe cazuri.
Altădată o temă tabu, în ultimii ani apar din ce în ce mai multe femei care vorbesc public despre durerea sfâșietoare a pierderii copilului lor și despre regretul că nu pot da timpul înapoi. Sunt femei care duc cu ele această durere 15-20-25 de ani, unele n-au putut vorbi cu nimeni, n-au putut cere ajutorul. Cu câteva zile înainte de Marșul pentru viață am primit un telefon de la o femeie care făcuse avort cu câteva zile înainte la presiunea soțului. La presiunea soțului! Era sfâșiată de durere. Spunea că, dacă cineva i-ar fi oferit sprijin, lucrurile ar fi stat cu totul altfel.
Deși ar fi normal ca activistelor pentru drepturile femeilor să le pese de femeile în criză de sarcină, de traumele și regretele femeilor care au făcut avort la presiunea altora, cel mai adesea a tatălui copilului, și să fie primele care fac lucruri concrete și firești în direcția sprijinului, unele dintre ele se poziționează împotriva femeilor. Cum poți să fii pro-femeie când nu cauți soluții la problemele ei concrete, la cauzele acestor probleme, ci repeți cu obstinație mantra: „Avortul e soluția”? Știți de femei care se sinucid după avort? De exemplul de aici? Eu știu și românce care s-au sinucis după avort și asta mă îndurerează profund.
De la o blocadă a tăcerii până la ură – iată ce se declanșează când o femeie care regretă avortul spune public asta.
Ura nu se oprește aici, ci merge mai departe, fiind proiectată asupra unor oameni care și-au manifestat recunoștința pentru că mamele lor au ales viața și că, datorită acestei alegeri, ei trăiesc, își ajută semenii și schimbă în bine lumea din jurul lor. Pe scena Marșului pentru viață de la București, Aurelian Temișan a povestit: „Când mama s-a dus spre locul în care voia să nu mai facă un copil, că avea deja doi, doctorul i-a spus: «Fă-l, că ai să îmi mulțumești mai târziu!». Îi mulțumesc doctorului, că așa am apărut și eu pe lume, în iunie 1972. Iată-mă aici, susținând această cauză pentru care, la vremea respectivă, nu știam să militez.”
Despre această mărturie, Adriana Radu scrie pe Sexul vs Barza: „Când eram mică-mică aveam un crush pe Aurelian Temișan. Not anymore, bitch.”
Nu, viitorul nu este al celor care ignoră traumele avortului, nu al celor pe care nu îi doare inima și nu oferă soluții concrete unei femei în criză de sarcină, nu al celor care îi urăsc pe supraviețuitorii avortului că îndrăznesc să vorbească public.
Viitorul este o lume pentru viață. O lume care se bucură de prezența femeilor însărcinate și a copiilor lor. O lume care oferă sprijin și oportunități reale oricărei femei însărcinate care dorește apeleze la ele. Știu pe cineva care și-a oferit propria locuință pentru ca o tânără în criză de sarcină să aibă unde să locuiască – era părăsită de tatăl copilului și amenințată cu alungarea de acasă dacă păstrează copilul. O lume în care nimeni nu presează o femeie însărcinată să facă avort. O lume în care bărbatul își asumă responsabilitatea de a-i fi alături femeii și după ce rămâne însărcinată.
O lume a celor care iubesc, nu al celor care urăsc, iar dvs., doamne inteligente și curajoase, alergați, din păcate, în direcția opusă viitorului! Sper că durerea reală a femeilor afectate de avort și istoria frământărilor femeilor care știu ce înseamnă zbuciumul crizei de sarcină vă vor scoate din bula ideologică ce ecranează realitatea.
Sursa: AlexandraNadane.ro
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
