A început modulul pentru liceeni al Școlii de vară „Viitorul este pro-viață” 2024
În perioada 30 iulie – 4 august 2024, la Mănăstirea Coșula din județul Botoșani se desfășoară modulul pentru liceeni al Școlii de vară „Viitorul este pro-viață”.
Liceeni din București, Iași, Botoșani și Slobozia participă la un program intensiv de formare pro-viață, consolidându-și informațiile referitoare la această problematică, precum și înțelegerea rolului pe care îl au în comunitate.
Școala include discuții despre istoria avortului și cum acesta a ajuns să fie normativizat în societate, o proiecție de film și un spectacol al Trupei de teatru „Catharsis” din Botoșani, formată din liceeni, care pune în scenă un joc de rol pe tema crizei de sarcină.
Tinerii primesc informații esențiale despre criza de sarcină și negarea ei de o cultură a avortului și despre cum pot aplica aceste informații pentru a apăra poziția pro-viață, a schimba inimi și a construi pe termen lung o atitudine pozitivă față de viață în comunitățile lor.
Reprezentanții organizatorilor sunt Teodora Diana Paul, Maria Bodale, Alexandra Nicolau și Yan Marin, membri ai Asociațiilor Studenți pentru viață București și Iași.
Participanții s-au întâlnit deja cu o parte din vorbitorii Școlii de vară „Viitorul este pro-viață” 2024: Părintele Radu Brânză, coordonatorul departamentului Pro Vita Iași al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Iașilor, Gilia Crăciun, psihoterapeut sistemic de cuplu şi familie la ProVita Iași (cu prezentarea „De la sarcină la criza de sarcină”), Anastasia Chirvasă, absolventă a Facultății de Medicină din Iași (despre cele 9 luni de viață intrauterină a copilului).
Online, a participat și Arhim. Dosoftei Dijmărescu, monah la Mănăstirea Putna, care le-a vorbit adolescenților despre fundamentele spirituale ale faptelor pro-viață.
Programul mai include o prezentare făcută de Pr. Petru Cernat (despre „Fundamentele filosofice ale lumii contemporane” și „Identitatea embrionului uman”) și un atelier de dezbatere pro-viață susținut de Răzvan Constantin Popovici și Emanuel Buta.
Iată ce i-a motivat pe liceeni să se înscrie:
„Am ales școală de vară „Viitorul este pro-viață”, deoarece îmi doresc să aflu cât mai multe informații ca mai apoi să ajut și să susțin femeile în criza de sarcina și nu numai. Pentru mine viața este o minune și ar trebui să avem grijă de ea. Fiecare om trebuie să fie respectat încă de la momentul concepției. Consider că a fi pro-viață înseamnă să tratăm viața ca sacră și să o protejam.”
Dumitru Cristina Anamaria, 16 ani, Slobozia
„Am decis să vin în acestă tabără pentru a afla mai multe informații în legătură cu subiectul pro-viață și mă aștept sa obțin aptitudinile necesare pentru a ajuta mamele care au nevoie de sprijin. Viața este un lucru valoros indiferent de forma în care apare. Consider că și un zigot și un copil născut ȘI o mamă au dreptul la viață și trebuie susținuți. Viața umană începe la concepție.”
Burtan Natalia, 16 ani, București
„Am ales Școala de vara Viitorul este pro-viață fiindcă îmi doresc să ajut femeile să treacă peste criza de sarcină. Așteptările mele de la școala de vară sunt de a realiza cât de importantă este pe lume aducerea unui copil și cât contează sprijinul emoțional pe care îl putem oferi. Pentru mine, viața înseamnă o binecuvântare de care ar trebui să avem grijă și să o iubim necondiționat.”
Maria Zârnă, 17 ani, Slobozia
Anul acesta, Școala de vară „Viitorul este pro-viață” a ajuns la ediția a șasea. Proiectul include și modulul destinat studenților.
Mai multe informații despre Școala de vară „Viitorul este pro-viață” pentru liceeni găsești aici.