Josiah Presley, supraviețuitor al avortului: Avem responsabilitatea de a lăsa o lume pentru viață generațiilor următoare / Marșul pentru Viață Londra 2025

Josiah Presley, supraviețuitor al avortului, a vorbit sâmbătă, 6 septembrie 2025, la Marșul pentru Viață de la Londra.

Idei principale:

• „Avem o chemare de a lăsa o lume mai bună generațiilor care vin după noi. Avem o responsabilitate, o chemare de a lăsa o lume care este pentru viață, nu împotriva vieții. Avem o responsabilitate de a lăsa o lume cu mai multe vieți, nu cu mai puține vieți”, a spus Josiah Presley, supraviețuitor al avortului, sâmbătă, 6 septembrie 2025, la Marșul pentru Viață de la Londra.
• „V-aș încuraja să țineți acest îndemn în fața ochilor în fiecare zi, după ce plecați de aici: chemarea voastră de a salva generația următoare.”
• În acest scop, el i-a îndemnat pe participanții la eveniment să acționeze conform convingerilor lor pro-viață, devenind fiecare influenceri în comunitate prin faptele lor.
• Invitatul, care suferă de o dizabilitate care s-ar putea datora încercării eșuate a mamei de sale de a-l avorta, și-a povestit lupta sa de a recunoaște atât în sine însuși, cât și în fiecare om, fie el și adversar ideologic, chipul lui Dumnezeu, care dă valoare infinită fiecărei vieți umane.

Discurs integral:

Eu sunt Josiah și sunt un supraviețuitor al avortului. Sunt onorat să fiu cu voi aici astăzi, la Marșul pentru Viață. Vin la voi din America, din mărețul stat Oklahoma. Și, în caz că vă întrebați unde este Oklahoma, e chiar deasupra Texasului. Este minunat să fiu cu voi astăzi și, în scurtul timp pe care îl avem împreună, vreau să fac două lucruri. Primul este să reamintesc un adevăr fundamental pentru cei care sunt pro-viață. Vreau să ne amintim motivul pentru care suntem aici astăzi. Iar al doilea lucru despre care vreau vă vorbesc astăzi este acesta: vreau să vă încurajez, vreau să vă îndemn, vreau să vă provoc să vă reînnoiți angajamentul pro-viață.

Și iată adevărul pe care vreau să vi-l împărtășesc astăzi. Toți îl știți, dar trebuie să îl repetăm. Este acest adevăr: că viața tuturor oamenilor este valoroasă începând din momentul concepției. Acum, ca persoane pro-viață, cu toții credem că fiecare viață umană, fără excepție, este valoroasă din momentul concepției. Și pentru mulți dintre voi, la fel ca pentru mine, motivul este că noi credem că omul este creat după chipul lui Dumnezeu. Și, pentru că oamenii sunt creați după chipul lui Dumnezeu, avem în mod intrinsec valoare fiecare, pentru că purtăm chipul Creatorului nostru. Această credință este fundamentală pentru ceea ce înseamnă a fi pro-viață. Pe baza acestei credințe, părinții mei m-au adoptat pe mine și pe frații mei. Sunt unul din cei doisprezece copii ai lor, între care zece adoptați.

Vedeți, chiar dacă am crescut într-o casă pro-viață, chiar dacă am crescut într-o casă creștină, chiar dacă știam că avem aceste credințe și convingeri pro-viață, nu era ceva care să-mi schimbe viața zilnic. Pot însă să vă spun când a început să-mi schimbe viața. Și s-a întâmplat la vârsta de 13 ani.

La 13 ani, părinții mei adoptivi au considerat că sunt suficient de mare ca să aflu mai multe despre povestea adopției mele. Și la 13 ani, părinții mei adoptivi mi-au spus cum mama mea biologică, în Coreea de Sud, la două luni de sarcină cu mine, a decis să facă un avort prin dilatare și chiuretaj. Acesta este tipul de avort în care doctorul smulge copilul pe bucăți din pântecele mamei. Au crezut că totul a decurs așa cum trebuia. Au crezut că totul a decurs conform planului și au trimis-o acasă. Dar abia câteva luni mai târziu și-au dat seama că eu continuam să fiu cât se poate de viu. M-am născut pe 7 octombrie 1995, cu un braț deformat, și am fost dat în plasament pentru aproximativ 13 luni, înainte de a fi adoptat și adus în State, unde am fost crescut în familia Presley.

Vă puteți imagina că, la 13 ani, dintr-odată am trecut de la a nu-mi păsa de convingerile pro-viață la a-mi păsa de ele într-un mod foarte real. Pentru că, dintr-odată, mi-am dat seama că povestea mea era atât de strâns legată de adevărul a ceea ce înseamnă să fii pro-viață. Și, deși aceste convingeri au ajuns în prim-planul vieții mele, vă spun chiar acum: nu au ajuns în prim-plan într-un mod bun, corect sau sănătos.

Pentru că, dintr-odată, am fost orbit de mânie și ură. Cum au putut părinții mei biologici, sângele meu, oamenii care ar fi trebuit să mă iubească cel mai mult, să aleagă să facă avort? Nu știau că e greșit? Cum au putut lua o astfel de decizie? Am pus deformarea brațului meu pe seama alegerii lor pentru avort. Simțeam atâta mânie față de ei pentru deciziile pe care le-au luat. Era atâta durere. Atâta suferință.

Crescând ca un copil cu un braț diform, am avut multe probleme legate de imaginea de sine. Credeam că viața mea nu valorează nimic. Credeam că viața mea este inferioară altora. Credeam că, indiferent ce aș face, oriunde aș merge în viață, orice aș realiza, nu va fi niciodată de ajuns din cauza diformității mele.

Și, în timp ce eram supărat pe părinții mei biologici pentru decizia pe care au luat-o, exista și o imensă rană și durere, pentru că ceea ce făcuseră îmi dovedea că viața mea era lipsită de valoare. Aveam dovada că viața mea nu avea valoare, deoarece oamenii care ar fi trebuit să mă iubească cel mai mult, sângele meu, hotărâseră să încerce să-mi ia viața. Cu acest sentiment m-am luptat ani de zile. Dar l-am depășit. Și vă spun unde s-a produs schimbarea în viața mea.

Schimbarea s-a produs când aveam 16 ani, iar Iisus m-a căutat și m-a întâlnit acolo unde eram. Și la 16 ani mi-am dăruit viața lui Iisus. Și, pe măsură ce mi-am început relația cu Iisus, am început să nu-mi mai caut identitatea, valoarea, scopul sau demnitatea în lucrurile pe care credeam că le pot realiza sau în valoarea pe care credeam că mi-o atribuie alții, ci mi-am găsit identitatea, valoarea, scopul, demnitatea în ceea ce are de spus despre mine Dumnezeu, Făcătorul universului și Mântuitorul meu, Iisus. Și, pe măsură ce Iisus mi-a schimbat viața, mi-a reamintit un adevăr. În Psalmul 138, psalmistul spune: „Că Tu ai zidit rărunchii mei, doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele. Te voi lăuda, că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale și sufletul meu le cunoaște foarte. Nu sunt ascunse de Tine oasele mele, pe care le-ai făcut întru ascuns, nici ființa mea pe care ai urzit-o ca în cele mai de jos ale pământului. Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tăi și în cartea Ta toate se vor scrie; zi de zi se vor săvârși și niciuna nu va fi nescrisă”. Aceasta mi-a reamintit valoarea și demnitatea mea în ochii Creatorului. Un pasaj din Scriptură pe care poate l-am auzit de un milion de ori, dar care a început să răsune adevărat în viața mea.

Nu numai că am recunoscut acest adevăr în viața mea; am început să recunosc acest adevăr în viața copilului nenăscut. Că nu doar viața mea este valoroasă pentru că sunt o ființă umană creată după chipul lui Dumnezeu, ci viețile tuturor copiilor nenăscuți sunt valoroase, pentru că sunt ființe umane create după chipul lui Dumnezeu.

Totuși, nu ne putem opri aici. Pentru că, deși credeam că viața mea și a oricărui copil nenăscut are valoare, mânia și ura rămâneau în propria mea viață: față de părinții mei biologici, față de oricine era pro-avort, față de oricine avea altă părere, față de medicul care face avorturi, față de femeile și bărbații care au ales avortul.

Dar, pe măsură ce Dumnezeu mi-a reamintit adevărul valorii mele ca ființă umană creată după chipul Său, pe măsură ce Dumnezeu mi-a reamintit valoarea vieților nenăscuților ca ființe umane create după chipul lui Dumnezeu, mi-a fost reamintită și valoarea părinților mei biologici, care sunt ființe umane create după chipul lui Dumnezeu. Mi-a fost reamintită valoarea medicului care face avorturi, a cărui viață este valoroasă, pentru că este creat după chipul lui Dumnezeu. Sau a activistului pro-avort, a cărui viață este valoroasă, pentru că este creat după chipul lui Dumnezeu.

Și iată ceva ce trebuie să recunoaștem astăzi și trebuie să ne amintim astăzi: să păstrăm convingerea că fiecare viață umană este valoroasă începând de la concepție, pentru că sunt ființe umane create după chipul lui Dumnezeu. Aceasta trebuie să fie valabil pentru fiecare persoană cu care intrăm în contact. Trebuie să ținem aproape acest adevăr, această credință.

În ceea ce mă privește, pe măsură ce am fost schimbat de acest adevăram început să-mi spun povestea. În Proverbe 31 ni se spune să vorbim pentru cei ce nu pot vorbi pentru ei înșiși, să judecăm drept pentru toți cei lipsiți. Iar în Iacob 1 ni se spune că religia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu Tatăl este aceasta: să ai grijă de orfan și de văduvă în necazurile lor și să te păstrezi neîntinat de lume. Nu este doar despre a ține aceste credințe, ci despre a acționa potrivit acestor credințe. Este despre a le trăi în viața noastră de zi cu zi.

Și când mă gândesc la cineva care și-a trăit aceste credințe în viața de zi cu zi, mă gândesc la părinții mei adoptivi, Randy și Kathy Presley, care nu-mi datorau mie sau vreunuia dintre frații mei nimic, totuși au ales să ne adopte. Au ales să ne dea o casă, o familie, o viață. Și vreau să vă chem să vă amintiți, vreau să vă reamintesc acest adevăr astăzi, dar nu vreau doar să ne oprim la a ne reaminti aceste adevăruri. Vreau să vă chem să vă reînnoiți convingerea, angajamentul față de aceste adevăruri. Și iată cum vreau să fac asta, în trei feluri diferite.

Primul lucru cu care vreau să plecați de aici astăzi este acesta, să vă reînnoiți angajamentul față de ceea ce înseamnă să fii pro-viață. Mai întâi, credeți adevărul că toată viața umană este valoroasă din concepție. Și începeți cu voi înșivă. Mai întâi, credeți acel adevăr despre voi înșivă. Sunt mulți aici astăzi. Sunt mulți aici astăzi, sunt sigur, care stați aici și, în adâncul vostru, nu credeți că viața voastră este valoroasă. Indiferent de circumstanțe, de situații, ceva s-a întâmplat în viața voastră, poate stați aici astăzi și nu credeți că viața voastră merită trăită, că viața voastră are valoare. Lăsați-mă să vă spun ceva: motivul pentru care suntem aici este că orice viață este valoroasă, iar asta o include pe a voastră. Credeți acest adevăr despre voi înșivă. Credeți acest adevăr despre aproapele care stă lângă voi. Credeți acest adevăr despre acești oameni minunați chiar aici, în dreapta voastră. Credeți acest adevăr despre copiii nenăscuți. Viețile lor sunt valoroase.

Dar nu vă limitați doar la a crede acest adevăr. Iată al doilea lucru, pentru a vă reînnoi angajamentul pro-viață: rostiți acest adevăr în orice sferă în care vă aflați. Cu toții avem o sferă de influență. Toți aveți o sferă în care, după ce plecați de aici azi, vă veți întoarce la locurile de unde ați venit, la familii, la prieteni, la locul de muncă, la școli, la sferele voastre de influență. Spuneți acest adevăr al vieții în orice sferă în care vă întoarceți astăzi. Și nu vă limitați doar la a-l spune. Găsiți o cale de a acționa potrivit acestui adevăr. Credeți-l, rostiți-l, trăiți-l. Găsiți o cale de a-l trăi zilnic în viața voastră.

Poate când mergeți acasă, sunt conversații pe care trebuie să le aveți în numele cuiva drag care încă nu s-a născut. Poate când mergeți acasă astăzi, sunt conversații pe care trebuie să le aveți pentru un nepot, o nepoată, un frate, o soră, o persoană dragă care încă nu s-a născut. Găsiți o cale de a acționa.

Când mă gândesc la o cale de a acționa, mă gândesc la părinții mei. Din nou, Randy și Kathy Presley, despre care nu ați ști dacă i-ați întâlni vreodată. Nume pe care nu le-ați mai auzit până astăzi și probabil nu le veți mai auzi. Dar acești oameni, acești ucenici credincioși ai lui Iisus, au fost credincioși în a-și trăi convingerile pro-viață și asta mi-a schimbat lumea.

A schimbat lumile fraților mei. Și amintiți-vă: chiar dacă, în munca voastră, în faptele voastre, în acțiunile voastre, nu schimbați lumea pentru mase de oameni, chiar dacă schimbați doar o singură lume, lumea unei singure persoane, contează și merită, pentru că acea persoană contează și merită. Credeți, rostiți, acționați.

Vreau să vă las cu acest gând final astăzi. Am privilegiul de a fi căsătorit cu frumoasa mea soție, Bethany, și avem două fiice. Avem o fetiță de doi ani, pe nume Julia, și una de șase luni, pe nume Audrey. Și, de fiecare dată când mă uit la acești copii, când mă uit la frumoasele mele fiice și mă gândesc la ce înseamnă să fii pro-viață, îmi amintesc două lucruri.

Primul lucru de care îmi amintesc este credincioșia celor pro-viață care au fost înaintea mea. Credincioșia unor persoane pro-viață ca Randy și Kathy Presley și a multor altora. Datorită credincioșiei lor de a avea grijă de mine, eu stau astăzi aici cu două fiice minunate. Nu voi uita credincioșia lor.

De asemenea — ascultați — mă gândesc la chemarea mea ca tată, ca ucenic al Domnului, ca ființă umană care trăiește pe această planetă, de a lăsa o lume mai bună generațiilor care vin după noi. Și fiecare dintre noi, cei de aici, avem o responsabilitate, avem o chemare de a lăsa o lume mai bună generațiilor care vin după noi. Avem o responsabilitate, o chemare de a lăsa o lume care este pentru viață, nu împotriva vieții. Avem o responsabilitate de a lăsa o lume cu mai multe vieți, nu cu mai puține vieți.

Și, astfel, cu acest gând, v-aș încuraja să țineți acest îndemn în fața ochilor în fiecare zi, după ce plecați de aici: chemarea voastră de a salva generația următoare. Mulțumesc, March for Life UK. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Carla Lockhart, parlamentar: Nu este vorba doar de a ne opune la ceva, ci și de a oferi ceva mai bun, o societate care le ajută pe femei să aleagă viața / Marșul pentru Viață Londra 2025

Sarah Spencer, viitoare moașă: Legal, dreptul nostru la obiecția de conștiință este protejat, dar cultural, nu este respectat / Marșul pentru Viață Londra 2025

Isabel Vaughan-Spruce: Ființe umane neprețuite sau țesuturi fără valoare? Cele două viziuni nu pot coexista / Marșul pentru Viață Londra 2025