Săptămâna pentru viață – Masă rotundă despre adopție: perspectiva sociologică și antropologică
Masa rotundă organizată pe 26 martie 2014 la Facultatea de Sociologie din București s-a ținut cumva în familie, deoarece principalii participanți, conf. univ. Cristi Pantelimon și lector univ. Corina Bistriceanu, formează ei înșiși o familie în viața particulară, astfel încât vorbesc și din experiența de părinți, nu doar din… cărți.
O altă surpriză plăcută, pe lângă atmosfera intimă a evenimentului, a fost pregătirea celor doi, care au venit cu perspectiva istorică și antropologică asupra adopției – puncte de vedere pe care vrusesem inițial incluse pe agenda manifestărilor, dar nu eram siguri că vom găsi experții potriviți în acest scop. Și iată că ocazia s-a ivit mai repede decât ne-am așteptat. Cei doi, cadre universitare la Universitatea Spiru Haret din București, ne-au vorbit despre statutul copilului adoptat în antichitatea greco-romană, despre împărțirea rolurilor pe sexe în culturile arhaice și despre familie și riturile de trecere în cultura populară românească.
Masa rotundă, moderată de Alexandra Nadane, președintele asociației Studenți pentru Viață, a fost mai degrabă o expunere în dialog a principalilor invitați, care au răspuns astfel și la întrebările asistenței.
Adopția ca înfiere spirituală în antichitatea romană
Arătând că fenomenul adopției are baze culturale adânci și vechi în România, Corina Bistriceanu a menționat că adopția era o practică apreciată încă din Antichitate: „Cei cu posibilități, ca să aibă cine duce numele mai departe, adoptau un moștenitor merituos. Practica era aplicată mai ales în cazul moștenitorilor de sex masculin. Dacă fiul natural nu era merituos, era căutat unul adoptiv. De exemplu, primul împărat roman fusese adoptat. Aceasta reprezenta un beneficiu atât pentru familia al cărei nume era dus mai departe, cât și pentru cetate”.
Lectorul Corina Bistriceanu a subliniat că adopția în Roma antică implica un adevărat ritual spiritual, căci cel adoptat trebuia să fie introdus zeilor familiei, să fie pus în legătură cu strămoșii. Era în primul rând o înfiere spirituală.
Legături arhaice între cultura populară românească și antichitatea romană
Acest aspect poate fi pus în legătură cu practicile populare de sorginte arhaică. Și în cultura populară românească exista un rit de trecere prin care la naștere copilul era pus în legătură cu strămoșii, fiind de fapt adoptat în mod simbolic de aceștia. Corina Bistriceanu explică:
„Moașa de neam, cea mai vârstnică femeie din neamul tatălui, primea copilul și îl integra în lumea de aici. Un studiu al lui Vulcănescu arată că numele de „moș” ar fi de fapt derivată din femininul lui, „moașă”, și nu invers. Era vorba de un fel de sacerdoțiu feminin, cu rădăcinile până în epoca neoliticului, căci gestionarea nașterilor și copiilor mici le revenea exclusiv femeilor. Moașa realiza și integrarea în grupul de rudenie dar și pe linia strămoșilor trecuți dincolo, căci ea îl ridica pe copil și îi atingea simbolic cu capul de grinda casei, unde se păstrau măsurile morților neamului. Acestea erau sfori cu care se măsurase ultimul sălaș (tronul, sicriul) al fiecărui strămoș”.
Iată cum cultul moșilor, echivalenți ai larilor din antichitatea romană (zeități protectoare ale fiecărei familii, formate din strămoșii acesteia), este oficiat în cultura populară românească de către o femeie!
Corina Bistriceanu mai observă că în comunitățile mici, mai unite, persistă până în ziua de azi „o cultură informală a adopției simbolice: în orașele de provincie, și în ziua de azi copiii sunt supravegheați de comunitate de bloc, de vecinii de cartier. „Părinții nu sunt îngrijorați: comunitatea este cea care ocrotește, într-o formă generalizată de adopție”.
Părinți spiritualizați, nu neapărat bogați. Falsa problemă materială
Conferențiarul Cristi Pantelimon, pornind de la aceste observații, trage concluzia că și în ziua de azi, pentru copiii adoptați trebuie căutați „părinți spiritualizați, nu neapărat bogați”.
„Noi avem trei copii. Un prieten necăsătorit m-a întrebat cât mă costă asta. I-am răspuns că nu știu”, a glumit serios conferențiarul, opinând că problema sărăciei a devenit o capcană la ora actuală. Realitatea constatată de el în practică este că „diferența de la unul la doi copii e ca în calculul utilităților marginale – din ce în ce mai mică”.
„A avea mai mulți copii înseamnă și o bogăție. A sparge umbrela atomică a falsei idei că nu e loc pentru toți este marea provocare pe care trebuie să o încercați”, a mai opinat Cristi Pantelimon.
Rolul tatălui, rolul mamei în culturile istorice
Vorbind despre rolurile din familie de-a lungul istoriei, lectorul Corina Bistriceanu explică faptul că nașterea și creșterea copilului a fost dintotdeauna treaba femeii, în timp ce tatăl a avut mereu rolul de părinte social, fiind cel care îi conferă copilului identitate.
La aceasta, Cristi Pantelimon a adăugat o interesantă diferențiere a sexului masculin în filosofiile tradiționale: „Rolul bărbatului se manifesta ca viria, termen venit din sanscrită și care descrie exclusiv masculinitatea, având sensul de intermediere a legăturii cu elementele solare, cosmice”, cu stihia uraniană. Conferențiarul a explicat statutul bărbatului de preot, de săditor al grăuntelui de spiritualitate, arătând că simbolurile falice nu sunt erotice, ci denotă forța solară, de proiecție și conducere a bărbatului, în timp ce femeia, care naște este văzută ca ținând mai mult de stihia telurică și ca receptaculul care transmite elementul cosmic de la bărbat la copii.
Diferențierea rolurilor în familia tradițională față de familia homosexuală
Cristi Pantelimon crede că, privind familia din această perspectivă veche de când lumea, familia homosexuală nu poate transmite aceste elemente diferențiate și în cadrul acesteia se închide legătura dintre macrounivers și microuniversul care este omul. „Virilitatea în sens fundamental este capacitatea de a însămânța cosmic, nu doar biologic, o femeie. Dacă aceasta încetează, încetează și legătura dintre Dumnezeu și lume”, spune conferențiarul.
Corina Bistriceanu adaugă și o perspectivă socio-psihologică asupra familiilor formate din parteneri de același sex, explicând că acestea dezorganizează rolurile pe diagonala conjugală. „Familia tradițională se bazează pe diferențieri și rezistă ca atare doar pentru că aduce la un loc roluri foarte bine precizate și diferențiate”. Confuzia între statutul femeii și cel al bărbatului nu face decât să desființeze familia tradițională. Cuplurile de același sex pretind să aibă acces la un tip de organizare familială care le este străin și imposibil de adoptat prin însuși statutul său ontologic. Rezultatul este o imitare a familiei tradiționale care de fapt o parazitează și o desființează pe aceasta.
Cristi Pantelimon crede că „există o criză a adopției pentru că există o criză a familiei”. Încercarea de a rezolva această problemă nu trebuie să ocolească încercarea de a îmbunătăți condiția familiei tradiționale, spune el. „Când vorbim de tradiție, ni se pare că e ceva depășit. Dar nu e vorba despre asta. Tradiția e atotcuprinzătoare, ne înglobează. Iar instituția adopției se va regla în oglindă cu cea a familiei. Dacă cea din urmă are de suferit (cum e atacată azi, că ține lumea pe loc, îngrădește individul și libertatea lui), și adopția va avea de suferit: vom avea de a face cu altoiri nefericite, care nu o să țină”.
În acest sens, Corina Bistriceanu a menționat că, deși familia este puternic integratoare, în mod paradoxal, ea permite cea mai puternică manifestare a individualităților. „Cum putem egaliza un bărbat și o femeie? Pe femeie nu o definește ceea ce face în lumea bărbaților. Nu poți echivala lucruri care nu țin de aceeași esență. Poți egaliza doar trăsături comune, care însă nu sunt definitorii pentru niciuna din părți (bărbat/femeie) – altfel riscăm să abandonăm exact ceea ce îi definește pe fiecare din cei doi”.
Despre emancipare și adevărata supremație a femeii
Corina Bistriceanu critică perspectiva feministă actuală asupra femeii: „Mișcările feministe ascund ceea ce femeia are superior, toate ascendentele ei asupra bărbatului, toate misterele, tainele ei inaccesibile părții masculine. Femeia avea supremație de tip cultual, cvasireligios, în sânul familiei, nu la nivel public. Ea reprezenta valorizarea stabilității și fertilității. Germinația, nașterea și moartea – numai femeile au controlat aceste procese. De aici familiaritatea femeii cu boala, suferința și moartea, care e mult mai mare decât a bărbaților. Față de acestea ei au anumite angoase, dar noi, femeile, suntem mai integrate în acest tip de stihie”.
De aceea, crede ea, „niciodată femeia nu a fost puternică în afara casei. Când se emancipează, intrând pe teritoriul bărbatului, femeia își pierde atuurile printr-o activitate pentru care nu e programată”.
În încheierea discuției, cei doi invitați la dezbatere au reafirmat necesitatea apărării valorilor familiei și au explicat în ce fel aceasta influențează problema adopției în România: „E un semnal de alarmă că avem atât de mulți copii adoptabili. Aceasta denotă incapacitatea familiilor de a-și păstra copiii, dar și incapacitatea de a adopta alți copii – ambele țin de incapacitatea de a mai avea căsătorii stabile și relații sociale directe, apropiate, stabile”, a spus lector Corina Bistriceanu. Ea a reiterat îndemnul către tineri de a-și construi relații de familie stabile și puternice, pe fundamentul experienței transmise de generații și explicate în cadrul dialogului relatat aici.
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
One Comment