dependenţedroguri

Mitul marijuanei inofensive destrămat continuu de cercetări științifice

New York Times a publicat un articol în care atrage atenția asupra riscurilor grave și dovedite pe care le implică consumul de marijuana, chiar și în rândul tinerilor. Deși este tot mai percepută ca fiind o substanță „sigură”, în realitate cercetările arată că marijuana afectează grav sănătatea inimii și a sistemului cardiovascular.

Marijuana dăunează grav sănătății inimii

Un studiu recent, publicat în revista Heart, a analizat datele a 24 de cercetări și a descoperit o asociere clară între consumul de marijuana și riscuri crescute de infarct miocardic și accident vascular cerebral, inclusiv în rândul adulților tineri. Cercetarea a arătat și că marijuana este asociată cu dublarea riscului de moarte din cauze cardiovasculare.

Deși studiile de acest tip nu pot confirma direct o relație de cauzalitate, medicii explică faptul că efectele fiziologice ale substanței sunt bine cunoscute: crește tensiunea arterială, accelerează ritmul cardiac și afectează bătăile inimii. Toate aceste efecte pun presiune pe sistemul cardiovascular și pot duce la evenimente grave, chiar la persoane tinere.

Tinerii nu sunt feriți – dimpotrivă

Deși persoanele în vârstă sau cele cu afecțiuni cronice (diabet, colesterol ridicat, boli cardiace) sunt într-un risc mai mare, media de vârstă a pacienților incluși în analiză a fost de doar 38 de ani. Asta arată clar că marijuana pune în pericol și inima tinerilor.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Medici cardiologi semnalează cazuri de infarct la tineri altfel sănătoși, care consumau marijuana cu regularitate. Mai grav, mulți dintre aceștia nu recunosc semnele unui atac de cord sau ale unui AVC – cum ar fi durerea toracică, slăbiciunea bruscă sau amorțirea membrelor.

Cu cât consumi mai des, cu atât riscul e mai mare

Un studiu din 2024 a arătat că:

  • Consumul săptămânal de marijuana crește cu 3% riscul de infarct și cu 5% riscul de AVC, comparativ cu cei care nu consumă deloc.
  • Consumul zilnic este asociat cu 25% mai multe șanse de infarct și 42% mai multe șanse de accident vascular cerebral.

Și nu este vorba doar despre efecte pe termen lung. Conform cercetărilor, riscul unui infarct este cel mai ridicat în prima oră după consum, exact momentul în care utilizatorul crede că „se relaxează”.

Marijuana nu este sigură, ci periculoasă

Chiar dacă marijuana este legalizată în tot mai multe locuri, iar unele produse sunt promovate ca fiind „naturale” sau „pentru relaxare”, realitatea este că ele nu sunt sigure pentru sănătate, ci este sigur că dăunează grav sănătății. Cantitatea de T.H.C. (ingredientul psihoactiv) variază foarte mult de la un produs la altul, iar mulți consumatori nici măcar nu știu ce cantitate introduc în organism.

Un semnal de alarmă pentru tineri

Părerile că „marijuana e mai sigură decât alcoolul” sau că „n-are cum să-mi facă rău” sunt mituri complet false și periculoase. Studiile științifice încep să arate tot mai clar că această substanță nu este inofensivă – dimpotrivă, are efecte reale, imediate și ireversibile asupra sănătății inimii.

Adevărul trebuie spus clar: marijuana nu este o joacă. Efectele ei pot fi tăcute, dar devastatoare. Inima ta nu e un laborator de experimente. Protejeaz-o.



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button