Marşul pentru Viaţă

VIDEO și transcriere. LIVE de la Casa Albă: Mesajul Vicepreședintelui Mike Pence către Marșul pentru Viață 2018 de la Washington, DC

Vineri, 19 ianuarie 2018, Președintele SUA, Donald Trump, și Vicepreședintele Mike Pence au adresat mesaje în direct de la Casa Albă sutelor de mii de participanți la Marșul pentru Viață 2018 de la Washington, DC, a cărui temă a fost anul acesta „Dragostea Salvează Vieți”.

Transmisiunea în direct de la Casa Albă pe scena marșului s-a făcut în prezența câtorva mame care au trecut cu bine de criza de sarcină, născându-și copiii cu sprijinul unor centre de consiliere în criza de sarcină din SUA. În această țară, astfel de centre sunt de peste trei ori mai numeroase decât clinicile de avort.

Vicepreședintele Mike Pence a rostit o scurtă alocuțiune introductivă înainte de discursul Președintelui Trump.

Pence, un creștin de rit evanghelic a cărui familie participă de mult la marșurile pentru viață organizate anual, a afirmat că SUA este pe cale să repună „în centrul legislației americane recunoașterea statutului sacru al vieții”, o acțiune care se bucură pe deplin de sprijinul Administrației Trump.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Actuala generație pro-viață să nu se îndoiască de faptul că îi suntem alături. Actualul președinte vă este alături. Și vă este alături și Cel Care a spus: „Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut”.

Prieteni, viața câștigă în America, fiindcă „Dragostea Salvează Vieți”.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, prin devotamentul și compasiunea voastră neîncetate, împreună cu majoritatea pro-viață in Congresul SUA și cu Președintele Trump la Casa Albă, cred din toată inima că vom reinstaura în centrul legislației americane recunoașterea statutului sacru al vieții.

Sâmbătă [20 ianuarie 2018 – n.ed.], aniversăm un an de la inaugurarea celui mai pro-viață președinte din istoria americană, Președintele Donald Trump. Acest președinte a fost un apărător neobosit al vieții și libertății de conștiință în SUA: a retras finanțarea pentru organizațiile care furnizează servicii de avort în afara SUA, a acordat angajatorilor libertatea de a nu oferi servicii de avort împotriva conștiinței și codului lor moral, a nominalizat judecători care vor susține libertatea [de conștiință – n.ed.],  conferită de Dumnezeu și consfințită de Constituția SUA. Iar astăzi Președintele Trump va face și mai multe pentru apărarea celor mai vulnerabili membri ai societății.

Cu peste 240 de ani în urmă, părinții noștri fondatori au scris cuvinte care reverberează peste timp. Au declarat aceste adevăruri ca fiind evidente, au declarat că fiecare dintre noi este înzestrat de Creator cu anumite drepturi inalienabile, printre care viața, libertatea și căutarea fericirii.

Cu 45 de ani în urmă, SUA a întors spatele dreptului inalienabil la viață, dar odată cu aceasta a început și mișcarea noastră… o mișcare ce continua să cucerească inima și mintea oamenilor.

Să știți că, în acest marș al vostru în favoarea vieții, compasiunea, perseverența, activismul și rugăciunile voastre salvează vieți.

VIDEO

Până acum, Președintele Trump a luat următoarele măsuri care țin de o politică pro-viață, atât în plan intern, cât și extern.
  • a reinstaurat Politica de la Mexico City Policy, care interzice furnizarea de fonduri guvernamentale organizațiilor care promovează avortul în alte țări
  • a semnat o lege care le permite statelor SUA să retragă finanțarea pentru Planned Parenthood, cel mai mare furnizor american și internațional de servicii de avort, care, pe lângă veniturile proprii, primea și ajutor din banii publici, pretinzând că furnizează și alte servicii de sănătate pentru femei
  • a numit în poziții-cheie ale Administrației SUA persoane declarat pro-viață
  • a semnat o lege care le permite organizațiilor și companiilor să nu le ofere angajaților asigurări medicale ce decontează servicii la care conștiința angajatorului nu poate adera (de exemplu, o lege dată de Administrația Obama obliga organizațiile catolice să le deconteze angajatelor servicii de contracepție și avort)
  • a numit la ONU o reprezentantă pro-viață, pe Nikky Haley
  • poziția SUAafirmată la ONU este: „Noi nu recunoaştem avortul ca metodă de planificare familială şi nici nu sprijinim ideea includerii acestui serviciu în oferta sistemelor de sănătate finanţate public. Statele Unite este cel mai mare furnizor bilateral de servicii publice de sănătate reproductivă şi asistenţă în planficarea familială”
  • a retras finanțarea acordată de SUA unui fond ONU, UNFPA, acuzat că susține avorturile forțate în China



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button