Soția mea nu mai este femeia cu care m-am căsătorit

soţie

de Matt Walsh

Ieri seară, o cititoare mi-a trimis un e-mail spunându-mi că recent a fost invitată la „petrecerea de divorț” a prietenei ei. Ea a vrut opinia mea cu privire la acest nou trend.

Petrecerea de divorț: celebrarea unui jurământ încălcat. „Am renunțat la noi și unul la altul! Uraa! Acum hai să dansăm!”

Auzisem despre asemenea lucruri și înainte, dar aproape că am ezitat să cred povestea cititoarei care îmi scrisese.  Știu că acest tip de absurdități pot exista printre adepții „despărțirii conștiente” de la Hollywood, dar refuz sa le accept  printre americanii de rând.

Așa că m-am așezat, am scris câteva paragrafe și am hotărât să termin articolul azi.

După care, azi dimineață la alimentară, am dat peste un tip care citește blogul meu. Am început să vorbim. După un schimb de glume conversația a alunecat pe un teritoriu mai puțin plăcut:

Tipul: Deci, pe ce temă lucrezi acum ?

Eu: Păi, am primit un e-mail despre petreceri de divorț, deci cred că voi scrie despre asta.

Tipul: Și ce e cu ele ?

Eu: Păi, demonstrează o atitudine nepăsăoare, festivă față de divorț. Cred că este cu adevărat dăunătoare și nu face altceva decât să perpetueze problema.

Tipul: De cât timp ești căsătorit, de vreun an?

Eu: Aproape de trei ani.

Tipul: Aproape de trei. Ok, ia-o de la un tip care a fost căsătorit cu actuala soție 11 ani şi a trecut prin două divorțuri înainte de asta: niciodată nu știi ceea ce se va întâmpla. Nimeni nu plănuiește să divorțeze, dar se mai întâmplă. Oamenii se pot schimba. Într-o zi s-ar putea să te trezești și să îți dai seama că soția ta nu mai este persoana cu care te-ai căsătorit. Se întâmplă. Niciodată nu m-am gândit că voi divorța, dar s-a întamplat de două ori. Niciodată nu poți știi.  Nimic nu e permanent; oamenii se schimbă uneori.

Eu: Mda. Nu știu multe despre viitor, dar știu că o să fiu cu soția mea până când unul dintre noi va muri. Toți oamenii fac propriile lor alegeri dar aceasta este alegerea noastră.

Tipul: (râde) Am zis același lucru la vârsta ta. Tu te gândești la divorț ca la un lucru înspăimântător, dar uneori e singura cale de a fi fericit. Nu ar trebui să stai într-o căsătorie dacă ești nefericit. Lucrurile se mai schimbă. Te trezești și, dintr-odată, ea nu mai este persoana cu care te-ai căsătorit. Se mai întâmplă. Crede-mă pe mine.

Eu: Dar acesta nu este un motiv pentru a divorța, după părerea mea.

Tipul: Știu. Dar mai vorbim peste 10 ani (râde).

Eu: Peste 10 ani o să fiu ori mort ori o să sărbătoresc cea de-a treisprezecea aniversare a nunții. Cine știe, poate tu vei sărbători ce-a de-a patra prima aniversare a nunții.

Acela a fost practic sfârșitul prietenosului nostru schimb. Am plecat nervos.

Asta. Chiar asta. Asta ilustrează cel mai rău lucru despre cultura noastră. Nu mă refer doar la vederile lui referitoare la divorț; mă refer la acest bizar strop de Evanghelism al Divorțului. Asta e ceea ce facem în cultura noastră. Nu doar în privința divorțului, dar și în privința multor alte decizii proaste. La început, le justificăm, apoi le facem reclamă și le vindem, apoi le sărbătorim, după care insistăm ca toți ceilalți să sărbătorească  împreună cu noi. În cazul divorțului este vorba despre o sărbătoare literală. Cu baloane și invitații și tort.

Dar, pentru un motiv oarecare, când aud de divorț, nu îmi vine cheful să deschid sticla de șampanie sau să împrăștii confetti.

Oare asta din cauză că sunt „prea tânăr ca să înțeleg?”. Nu cred. Uite, știu că nu sunt un expert în căsătorie. Știu că nu sunt în măsură să dau niciun sfat – deși probabil sunt mai potrivit decât un tip care a fost căsătorit de trei ori și încă mai vorbește despre divorț ca despre ceva ce „ți se întâmplă”, ca și cum ar cădea din cer ca o rachetă spațială din „Centura divorțului”.

Știu că suntem tineri și relativ naivi. Totuși, am trecut prin câteva chestii împreună. Suntem căsătoriți de aproape trei ani. Ni s-au născut doi copii. Ne-am mutat de două ori. Am condus prin Maryland, Virginia de Vest si Kentucky cu doi bebeluși care țipau, de două ori. Ne-am preocupat pentru bani. Ne-am zbătut ca să plătim facturile.Am râs, ne-am bucurat, ne-am certat, am  trecut prin eșecuri, am avut și victorii. Am făcut față cotei noastre de furtuni. Ne-am ocupat de scandalurile de familie. Casa noastră a fost inundată. Copii noștrii au fost bolnavi în sala de urgențe. Am fost nervoși, am fost fericiți, am fost obosiți. Am făcut greșeli. Am ajuns la o înțelegere. Uneori nu am reușit să ajungem la o înțelegere. Au fost momente când eram în al nouălea cer și au fost momente când nu mai știam ce să facem.Am plâns. Am pierdut. Am învins.

Suntem tineri și încă creștem, iar experiențele noastre pot foarte bine să pălească în comparație cu ale tale, dar am învățat cel puțin un lucru din toate astea: tipul acela avea dreptate -soția mea nu mai este persoana cu care m-am căsătorit. Când am întâlnit-o era o studentă de 22 de ani. Acum este o mamă a doi copii în vârstă de 27 de ani. Sigur că încă are același ADN, aceeași identitate biologică și este încă tipul de fată care apreciază o bere bună și un banc cu pârțuri. Dar nu mai este aceeași. Asta pentru că m-am căsătorit cu o ființă umană, nu cu un manechin. Mi-am depus jurămintele față de o persoană, nu față de un program informatic.

„Oamenii se schimbă uneori” spune înțeleptul.

Nu, oamenii se schimbă mereu. Niciodată nu încetează să se schimbe. Viața este schimbare. Totul este în mișcare, totul se transformă. Totul se schimbă, tot timpul. Viața este mai mult ca un râu decât ca o băltoacă stătută infestată de țânțari.

(Doamne, uite ce a făcut acest tip. M-a agitat atât de tare încât vorbesc în versuri country-pop. „Viața este un râu”. Dumnezeu să mă ajute.  )

Adevărul este că poți părăsi o cameră pentru 10 secunde, te poți întoarce și totul va fi puțin diferit. Acest lucru este adevărat despre mobilă, perdele, covor și da, despre oameni. În special despre oameni.

Să divorțezi de cineva pentru că se schimbă? Ai putea la fel de bine să divorțezi de o persoană pentru că respiră.

Nu disprețuiesc problema. Știu că uneori oamenii se schimbă într-un mod dureros și supărător. Știu că soția mea s-ar putea schimba în feluri care să nu corespundă previziunilor mele cu privire la cum ar trebui ea să fie, să simtă și să gândească.

Presupun că asta vor cu-adevărat să spună oamenii când spun că vor să divorțeze pentru ca partenerul lor s-a schimbat. Ei nu se opun schimbării în sine, ci se opun schimbărilor care îi pun la încercare și îi fac să se simtă incomod. Ceea ce ar trebui să spună ei este: „Vreau să divorțez pentru că ea s-a schimbat într-un mod care nu încape înăuntrul zonei mele de confort ”. E greu, știu. În fiecare zi învăț din nou acest adevăr fundamental: soția mea are propriul ei creier, propriile ei sentimente, propriul ei suflet. Suntem legați acum prin legătura de căsătorie, dar ea este încă ea și eu sunt încă eu. Ea este o forță, un uragan, un incendiu de necontrolat. Ea nu este o marionetă care dansează pe o sfoară.

Ea este o individualitate puternică și misterioasă. Câteodată râde la lucruri care obișnuiau să o enerveze și se enervează pe lucruri care obișnuiau să o facă să râdă. Câteodată o pot citi ca pe-o carte, dar câteodată are o expresie pe care nu am mai văzut-o niciodată. Uneori zâmbește ca și cum lumea ar spune o glumă pe care numai ea o înțelege. O învăț și niciodată nu o să o termin de învățat cartea ei pentru că  ea adaugă mereu  pagini noi.

Traducere: Eugenia Holhos

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

În măsura posibilităților dumneavoastră, vă rugăm să sprijiniți financiar acest sait.

, , , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns