„Am simțit moartea”: O angajată în sistemul avorturilor devine pro-viață după ce vede chipul un copil avortat

avort

31 decembrie 2013

În 2008, The Population Research Institute a publicat mărturia fostei directoare a unei clinici de avorturi. Deși fusese atât de dedicată avortului, încât a lucrat timp de 6 ani în clinică, ea se consideră acum pro-viață. Îşi spune povestea:

„Îmi amintesc, în mod deosebit, cum odată asistam în sala de operație a clinicii unde am fost asistentă medicală timp de 6 ani. Stăteam în spatele doctorului, putând să văd tot ce făcea în timpul avortului unei femei însărcinate în săptămâna 20-22.”

La 20 de săptămâni, copilul este complet dezvoltat. Cântăreşte cam 260g și are o lungime de aproximativ 25cm. Are degete, față și toate celelalte organe pe care un nou-născut le are, incluzând, dacă este fată, uter și ovare. Coardele vocale sunt dezvoltate până la punctul în care poate să plângă.

Poate chiar să simtă gustul. Într-un experiment, s-a arătat că bebeluși cam de aceeași vârstă beau mai puțin lichid amniotic când în acesta s-a adăugat ulei de mac, făcându-l să aibă un gust amar. La 14 săptămâni de la concepție e în stare să audă, răspunde la atingeri și simte durerea. Puteți să vedeți ecografia 4D a unui făt de 21 de săptămâni. Se poate distinge clar faţa copilului.

Conform angajatei clinicii:

„Am putut vedea faţa copilului. Nu ştiu cum să descriu ce am simţit în acel moment. Am realizat că tocmai am ucis o fiinţă umană. Dar în acelaşi timp m-am gândit: e legal, ar trebui să fie în regulă. Dar întreaga mea fiinţă striga împotriva a ceea ce tocmai văzusem. Am simţit moartea. Mă simţeam ruşinată şi confuză uitându-mă la părţile însângerate ale corpului copilului. Pot să spun că am simţit prezenţa diavolului. A fost foarte tulburător. Mintea mea era orbită de bezna din ea, încât nu puteam să fac nimic.

Uneori mă gândesc la acea zi şi simt că ar fi trebuit să fug de acolo sau să încerc să opresc acea nebunie. Ce făceam noi ca profesionişti din domeniul medical, ca fiinţe umane? Ce se întâmplase cu inimile noastre? Unde era compasiunea noastră?

Daca acest copil ar fi fost născut prematur la 20-22 de săptămâni ar fi avut o şansă să trăiască. M-am gândit: Oameni, gândiţi-vă la ceea faceţi. Eu ce fac?. Gândiţi-vă la consecinţele acestui avort. Gândiţi-vă ca acela eraţi dumneavoastră. Imaginaţi-vă că eraţi în cel mai sigur loc din lume, în pântecele mamei voastre. Nu aţi fi avut nicio idee despre cât de crud se va sfârşi viaţa dumneavoastră, cum veţi fi rupt în bucăţi. Ne trădăm copiii. Le întrerupem viaţa atât de abrupt, atât de neaşteptat. Credeţi că avortul aduce uşurare, dar de fapt, aduce goliciune, ruşine, durere, regret, sentimentul morţii. Timp de şase ani avortul a fost modul în care mi-am câştigat pâinea. Preţ de şase ani a fost viaţa mea…”

Această angajată a clinicii şi-a examinat conştiinţa. Ea a avut marele curaj să îşi înfrunte munca din trecut. Puterea emoţională de care a dat dovadă spunându-şi povestea ar trebui să fie apreciată de toţi cei care sunt pro-viaţă. Este atât de simplu să anesteziezi conştiinţa cuiva. Nimeni nu vrea să admită în faţa celorlalţi sau în faţa sa că a făcut ceva greşit. Când angajaţii clinicilor ies în faţă, trebuie să-i susţinem şi să îi acceptăm.

Aceasta angajată a clinicii îşi termina mărturia spunând:

„Acesta este doar începutul poveştii mele. Inima mea arde din ce în ce mai mult să spun tuturor adevărul. Mă veţi auzi de foarte multe ori. Mă rog ca Dumnezeu, unicul Dumnezeu pe care toţi îl avem, să deschidă inimile voastre şi să vă dea înţelepciune şi pasiune pentru a vă ridica şi să vorbiţi. TREZEŞTE-TE LUME! TREZEŞTE-TE!!!”

Sper ca toţi cei care vor citi acestea vor fi inspiraţi de curajul şi entuziasmul ei. Ea este doar unul dintre multele exemple despre cum o inima se poate schimba şi o viaţă se poate transforma. Fiecare poate pune un nou început – nu contează ce ai făcut până acum sau ce greşeli ai săvârşit – oricine se poate schimba şi se poate dedica săvârşirii binelui de acum înainte. Sper că dacă cineva care citeşte aceste rânduri detestă angajaţii clinicilor de avort şi crede că a răzbate până la ei este pierdere de vreme, va reconsidera aceasta şi va găsi compasiune. Nu renunţaţi la nimeni.

Sursă: LifeSiteNews

Traducere: Alexandra Maria Vieru şi Diana Elena Gratie

 

 

, , , , , , , , ,

3 Responses to „Am simțit moartea”: O angajată în sistemul avorturilor devine pro-viață după ce vede chipul un copil avortat

  1. Lucian 24.01.2014 at 19:49 #

    Copii, fintele cele mai fragile, trebuie protejati cu orice pret. Ei sunt mostenirea noastra. Avem nevoie de o voce in clara si ferma pro-familie si pro-viata in Parlamentul European, dl. Peter Costea poate sa fie acea voce. Sustineti-l. http://costea-parlamentuleuropean.ro/

  2. Rebeca Butnariu 24.01.2014 at 20:18 #

    Poezia “Mămico”

    Autor: Rebeca Butnariu

    1. Mămico, tu eşti cuibul cel mai cald în care am poposit,

    Abia aştept să-mi urezi: „Bun venit!”

    2. Mămico, tu eşti cea care mă fericeşti,

    Când aud vocea ta, încep să zâmbesc.

    3. Mămico, tu eşti cel mai bun leagăn din lume,

    Doar acum, mă poţi legăna multe ore bune.

    4. Mămico, tu eşti expertul mângâierii,

    Ştiu că va urma şi lumea durerii.

    5. Mămico, tu eşti cel mai bun muzician de sub soare,

    Cântecul tău îmi aduce alinare.

    6. Mămico, tu eşti cea mai frumoasă dintre mame,

    Voi fi drăgălaş(ă) în braţele tale.

    7. Mămico, eşti puterea dragostei din lume!

    Mămico, spune-mi: aşa-i că nu mă vei ucide?

    Mă vei iubi Mămico, aşa cum te iubesc eu?

    Aşa cum numai un bebeluş ştie să iubească?

Trackbacks/Pingbacks

  1. Discurs incredibil, în ritm de tobe, pentru cei 3.315 copii avortați zilnic în America | Știri pentru viațăȘtiri pentru viață - 17.03.2014

    […] „Am simțit moartea”: O angajată în sistemul avorturilor devine pro-viață după ce vede chip… […]

Lasă un răspuns