avort

„Am simțit moartea”: O angajată în sistemul avorturilor devine pro-viață după ce vede chipul un copil avortat

avort

31 decembrie 2013

În 2008, The Population Research Institute a publicat mărturia fostei directoare a unei clinici de avorturi. Deși fusese atât de dedicată avortului, încât a lucrat timp de 6 ani în clinică, ea se consideră acum pro-viață. Își spune povestea:

„Îmi amintesc, în mod deosebit, cum odată asistam în sala de operație a clinicii unde am fost asistentă medicală timp de 6 ani. Stăteam în spatele doctorului, putând să văd tot ce făcea în timpul avortului unei femei însărcinate în săptămâna 20-22.”

La 20 de săptămâni, copilul este complet dezvoltat. Cântărește cam 260g și are o lungime de aproximativ 25cm. Are degete, față și toate celelalte organe pe care un nou-născut le are, incluzând, dacă este fată, uter și ovare. Coardele vocale sunt dezvoltate până la punctul în care poate să plângă.

Poate chiar să simtă gustul. Într-un experiment, s-a arătat că bebeluși cam de aceeași vârstă beau mai puțin lichid amniotic când în acesta s-a adăugat ulei de mac, făcându-l să aibă un gust amar. La 14 săptămâni de la concepție e în stare să audă, răspunde la atingeri și simte durerea. Puteți să vedeți ecografia 4D a unui făt de 21 de săptămâni. Se poate distinge clar fața copilului.

Conform angajatei clinicii:

„Am putut vedea fața copilului. Nu știu cum să descriu ce am simțit în acel moment. Am realizat că tocmai am ucis o ființă umană. Dar în același timp m-am gândit: e legal, ar trebui să fie în regulă. Dar întreaga mea ființă striga împotriva a ceea ce tocmai văzusem. Am simțit moartea. Mă simțeam rușinată și confuză uitându-mă la părțile însângerate ale corpului copilului. Pot să spun că am simțit prezența diavolului. A fost foarte tulburător. Mintea mea era orbită de bezna din ea, încât nu puteam să fac nimic.

Uneori mă gândesc la acea zi și simt că ar fi trebuit să fug de acolo sau să încerc să opresc acea nebunie. Ce făceam noi ca profesioniști din domeniul medical, ca ființe umane? Ce se întâmplase cu inimile noastre? Unde era compasiunea noastră?

Daca acest copil ar fi fost născut prematur la 20-22 de săptămâni ar fi avut o șansă să trăiască. M-am gândit: Oameni, gândiți-vă la ceea faceți. Eu ce fac?. Gândiți-vă la consecințele acestui avort. Gândiți-vă ca acela erați dumneavoastră. Imaginați-vă că erați în cel mai sigur loc din lume, în pântecele mamei voastre. Nu ați fi avut nicio idee despre cât de crud se va sfârși viața dumneavoastră, cum veți fi rupt în bucăți. Ne trădăm copiii. Le întrerupem viața atât de abrupt, atât de neașteptat. Credeți că avortul aduce ușurare, dar de fapt, aduce goliciune, rușine, durere, regret, sentimentul morții. Timp de șase ani avortul a fost modul în care mi-am câștigat pâinea. Preț de șase ani a fost viața mea…”

Această angajată a clinicii și-a examinat conștiința. Ea a avut marele curaj să își înfrunte munca din trecut. Puterea emoțională de care a dat dovadă spunându-și povestea ar trebui să fie apreciată de toți cei care sunt pro-viață. Este atât de simplu să anesteziezi conștiința cuiva. Nimeni nu vrea să admită în fața celorlalți sau în fața sa că a făcut ceva greșit. Când angajații clinicilor ies în față, trebuie să-i susținem și să îi acceptăm.

Aceasta angajată a clinicii își termina mărturia spunând:

„Acesta este doar începutul poveștii mele. Inima mea arde din ce în ce mai mult să spun tuturor adevărul. Mă veți auzi de foarte multe ori. Mă rog ca Dumnezeu, unicul Dumnezeu pe care toți îl avem, să deschidă inimile voastre și să vă dea înțelepciune și pasiune pentru a vă ridica și să vorbiți. TREZEȘTE-TE LUME! TREZEȘTE-TE!!!”

Sper ca toți cei care vor citi acestea vor fi inspirați de curajul și entuziasmul ei. Ea este doar unul dintre multele exemple despre cum o inima se poate schimba și o viață se poate transforma. Fiecare poate pune un nou început – nu contează ce ai făcut până acum sau ce greșeli ai săvârșit – oricine se poate schimba și se poate dedica săvârșirii binelui de acum înainte. Sper că dacă cineva care citește aceste rânduri detestă angajații clinicilor de avort și crede că a răzbate până la ei este pierdere de vreme, va reconsidera aceasta și va găsi compasiune. Nu renunțați la nimeni.

Sursă: LifeSiteNews

Traducere: Alexandra Maria Vieru și Diana Elena Gratie

 

 



Trimite comentarii prin formularul din subsolul paginii. Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Articole relaționate

3 Comments

  1. Poezia “Mămico”

    Autor: Rebeca Butnariu

    1. Mămico, tu eşti cuibul cel mai cald în care am poposit,

    Abia aştept să-mi urezi: „Bun venit!”

    2. Mămico, tu eşti cea care mă fericeşti,

    Când aud vocea ta, încep să zâmbesc.

    3. Mămico, tu eşti cel mai bun leagăn din lume,

    Doar acum, mă poţi legăna multe ore bune.

    4. Mămico, tu eşti expertul mângâierii,

    Ştiu că va urma şi lumea durerii.

    5. Mămico, tu eşti cel mai bun muzician de sub soare,

    Cântecul tău îmi aduce alinare.

    6. Mămico, tu eşti cea mai frumoasă dintre mame,

    Voi fi drăgălaş(ă) în braţele tale.

    7. Mămico, eşti puterea dragostei din lume!

    Mămico, spune-mi: aşa-i că nu mă vei ucide?

    Mă vei iubi Mămico, aşa cum te iubesc eu?

    Aşa cum numai un bebeluş ştie să iubească?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *