educaţie sexualăvalorile familiei

Problema sexualității în discuțiile cu copiii. Interviu cu un psiholog de copii

irina

Irina Y. Medvedeva s-a născut pe 5 mai 1949 la Moscova. Este director al Institutului de Securitate Demografică, scriitor, eseist, dramaturg, psiholog de copii, membru al Uniunii Scriitorilor din Rusia, activist social, membru al consiliului de administrație al Fondului Rus pentru Copii, membru al Consiliului Central al mișcării „Narodnyi Sobor”, membru al Consiliului Central al mișcării „Roditel’skoye Sobranie”, precum și membru în alte asociații părintești și organizații ortodoxe. A absolvit Institutul Pedagogic din Moscova, cu specializarea patolog, psiholog clinician. După absolvire, a lucrat în Spitalul de psihiatrie pentru copii. Apoi, s-a implicat în jurnalism. A scris eseuri în ziare și reviste pentru copii. În 1978 a publicat prima carte „Gândește, spune, fă”, adresată adolescenților. De la mijlocul anilor ’80, lucrează în colaborare cu Tatiana L. Șișova. Împreună, au publicat numeroase cărți despre problemele actuale ale copiilor și tinerilor.

– În fiecare familie în care exista copii, mai devreme sau mai târziu, apare întrebarea: cum să începi o conversație cu copiii despre sex, deoarece copiii vor pune aceste întrebări la un moment dat. Există două puncte de vedere. Unii cred că aceste probleme nu ar trebui să fie discutate, copiii singuri vor afla. Alții cred că, dimpotrivă, copiilor ar trebui să li se ofere cât mai multe informații pe această temă. Cum să rezolvăm această problemă, în opinia dumneavoastră?

– Desigur, eu nu pot spune că problema nu există. Dar mi se pare că a crescut în amploare în ultimii ani foarte mult din cauza unor adulți preocupați de problema sexuală. Cred că atunci când un copil este interesat de problemele despre sex (și el este interesat mai mult sau mai puțin în diferite momente ale vieții sale) atunci ar trebui să i se răspundă, și în special pe cât posibil într-o formă mai generală și condițională.

– Aceste întrebări apar atunci când copilul este complet inocent, și, desigur, copiii le pun în perfectă lor puritate. Și părinții cu aceeași puritate (similară cu a copiilor), de obicei, nu pot răspunde. Atunci apar astfel de mitologii: „[te-a adus] barza”, „[te-am găsit într-o căpățână de] varza”, „ai fost cumpărat de la magazin”. E bine să dai un astfel de răspuns?

– E foarte bine! Ca psiholog de copii, vă pot spune că acest lucru este foarte corect. De secole se spune despre „barza” și despre „varza”. Cred că de mult timp deja a început să vorbească și despre magazin. Foarte adevărat. Și știți, nici unul dintre adulții de azi nu a suferit din cauza asta. După cum putem vedea, rasa umană continua nu de un mileniu, nici chiar de două. Fructul trebuie să fie interzis până în momentul în care copilul crește, astfel încât acest fruct să fie dulce. Atunci, generațiile merg mai departe. Dacă fructul nu mai este interzis, și, prin urmare, nu mai este dulce, omul, căci așa funcționează el, caută alte fructe interzise. Oare nu de asta sunt atât de mulți homosexuali în Vest? Acesta este un alt fruct oprit. Deși, nici el nu mai e oprit. Printre altele, acum șapte ani, când mă aflam în Germania, la Congresul Mondial de Psihiatrie Socială, oamenii de știința europeni și americani susțineau atunci că problema numărul unu a lumii occidentale moderne este coabitarea sexuală între adulți și copii. Iată care fruct interzis le este dulce acum oamenilor din Occident. Deci, dacă fructul acesta va înceta să mai fie oprit, și, prin urmare, dulce … ei bine, așteptați-vă apoi la căutarea altora. Scandinavia și Suedia, în special, au fost primele țari care au introdus educația sexuală în școala. Se întâmpla prin 1968. A existat așa-numita revoluție sexuală în Europa și Scandinavia a devenit imediat un pionier al introducerii educației sexuale în școli.

Vreau să vă spun ceva interesant: Stockholm – capitala Suediei – în urmă cu trei ani, la Congresul Mondial al Familiilor din Praga, a fost numit primul oraș post-familie din lume, pentru că acolo 70% din populație nu au avut, nu au și nu vor să aibă o familie și copii.

– Spuneți-mi, dar e posibil un dialog discret, în afara familiei, intim, inteligent cu privire la problemele legate de sex, fie că este o lecție la școala sau o prelegere publică?

– Nu cred. Acestea nu pot fi niciodată publice. Uitați-vă în limba rusă elevată nu exista nici un singur cuvânt care să se refere la partea fizică a iubirii…

– … M-am tot gândit la asta. Cum să vorbești despre ceea ce este imposibil să numești?

– Este mai bine să reflectăm asupra a altceva: ce înseamnă aceasta când într-o limbă bogată, ca limba rusă, nu există cuvinte rafinate pentru a exprima dragostea fizică? Acest lucru înseamnă că însăși cultura le-a tabuizat strict. Și în ce limbă să le spunem? Exista cuvintele porcoase pe de o parte, și latina ginecologică, pe de altă parte, adică termeni din latina folosiți în ginecologie. Ei bine, instructorii noștri interni, ruși, de educație sexuală, spun, da, anume latina ginecologică are termenii potriviți. Dar imaginați-vă, copiilor li se spune despre „penis”, „falus”, „orgasm”, „zonele erogene”. E ceva… sfârșitul lumii! Aș spune că trebuie să ne gândim de două ori ce e mai rău, mai dăunător pentru psihicul copiilor: cuvintele porcoase, pe care copilul le percepe drept obscenități clare sau educația „culturală”, în limbajul latinei ginecologice? Cred că a doua situație e mai dăunătoare pentru ei.

– Și eu cred la fel, sincer. Auzim de multe ori: „E rău dacă copilul afla despre asta la colțul străzii, e rău dacă copilul afla despre asta la toaletă”. Dar dacă copilului i se spune „despre asta” la toaletă, acest lucru va rămâne întotdeauna acolo. În cazul în care copilul afla asta din scara blocului sau la colțul străzii, va ști că e un moment rușinos, de respingere. De aceea eu cred că și colțul străzii, într-o anumită măsură, înseamnă păstrarea unei noțiuni pe care aproape că am uitat-o  complet azi: castitatea, inocența.

– Absolut corect. De ce să speriem cu „strada”, „colțul străzii”? De ce unii justifica educația sexuală, prin faptul că, altfel, copiii vor învăța „despre asta”, din stradă, de la colțul străzii. Colțul străzii, așa cum ar spune un specialist, este o parte integrantă a subculturii adolescentine. Va trece adolescența și, împreună cu ea și zvonurile de la colțul străzii, și deja băiatul, noaptea, va suspina, gândindu-se la prietena lui, îi va scrie poezii, se va plimba prin preajma casei ei, înnebunit. Și-o va închipui că pe un fel de ființa cerească, eterică. Dar dacă el la șapte ani la opt, la doisprezece ani a văzut în manualul de școala organele sexuale în secțiune, a învățat un paragraf pe tema asta, a răspuns la tabla … Imaginați-vă o profesoară cu ochelari, cu o bluză frumoasă, împarte aceste manuale, iar ei le deschid… Și vreau să spun că aceste imagini din manuale au mai multă obscenitate decât imaginile din revistele porno. Este pur și simplu prefacerea albului în negru. Pentru că una este o revistă pornografică la care unii băieți se uita pe sub banca – și, din nou, știu că asta este o obscenitate – și alta, atunci când imaginile acestea apar în manual. În manualul pentru copii care înseamnă pentru ei un etalon. Informații de referința. Și atunci când acest subiect e prezentat într-o manieră caracteristică unui manual, în mod serios, cu desene și diagrame … Am văzut toate aceste mizerii. De altfel, atunci când împreună cu colega mea Tatiana Lvovna Șișova, în Germania, am citit un curs pentru studenții de la Universitatea din Hamburg, ei, cumva, s-au deschis nouă, după ore. Și îmi amintesc un tânăr fermecător, ca un erou al lui Thomas Mann, cu sânge nobil, a spus: „Ce fericiți sunteți voi, în Rusia, știți ce este dragostea. Noi o cunoaștem mai mult din literatura clasică. Vrem cu adevărat să iubim, dar nu putem pentru că am primit acea educație sexuală la școala și când vedem o fată, avem în minte ce am vorbit la aceste ore despre zonele erogene și despre construcția trompelor uterine”…

– Problema este foarte cunoscută. La începutul anilor ’90 părinții erau îngroziți când copiii lor se întorceau de la școala și elevii din clasa întâi le arătau părinților o broșurica colorată, intitulata „Prietenul meu, prezervativul”.

– Îmi amintesc foarte bine, era în mijlocul anilor ’90.

– De unde apăreau aceste broșuri în școlile noastre? De unde au apărut aceste programe, de unde au apărut aceste cărți? Cine le publică? Cine și de ce corupe copiii?

– Da, corup copiii. Și e înfiorător. Ca psiholog de copii pot spune că în psihicul copiilor se produce o explozie nucleară. Altfel nu o poți numi. Dar pentru cei care fac asta, coruperea și provocarea șocului mental sunt produse secundare. Alta e sarcina lor: declinul fertilității. Este, aș spune, genocid cu fața umană.

– Cum se numește mai exact această „fața umană”?

– Numele ei este Federația Internaționala Planned Parenthood. Iar la noi există o filială a acesteia, numită Asociația Rusă de Planificare Familială. Desigur, această organizație are foarte mulți sponsori, ajutoare. Să spunem cel mai important sponsor este Fondul ONU pentru Populație. El este reprezentat atât în țara noastră, cât și în alte țari în care exista centre de planificare familială. De asemenea, de foarte mare ajutor în distrugerea populației este UNESCO. Un alt ajutor bun este UNICEF. Ajută și Fundația Rockefeller, Fundația Ford, Fondul MacArthur, care lucrează cu succes pe teritoriul nostru. Există unii sponsori paradoxali. De exemplu, Prințul Philip al Angliei, care conduce Fundația pentru protecția animalelor sălbatice. Și se vorbește despre el ca fiind un om remarcabil: îi pare atât de rău de rinoceri, de leoparzi, se îngrijește atât de mult de mediul înconjurător… Și cine distruge cel mai mult ecologia? Desigur, oamenii! Cu cât mai puțini oameni, cu atât mai curat va fi aerul, apa, iarba…

– Și vor fi mai multe animale sălbatice…

– Desigur. Prin urmare, Prințul Philip este strâns legat de Federația Internaționala Planned Parenthood. Și, la prima vedere, exista conexiuni neașteptat de multe.

– Știu că la Moscova au existat școli-pilot, în care programele Asociației Ruse de Planificare Familială erau introduse printr-o relație personală cu directorii acestor școli. Dvs., ca specialist, psiholog de copii, aveți informații despre roadele amare ale acestui tip de educație din Rusia?

– Desigur, foarte multe. Ați menționat despre școlile-pilot din Moscova. Într-una din aceste școli studia fiul unei prietene de ale mele, psiholog. Și el a fost singurul din clasă care nu a completat chestionarul sordid la ora de educație sexuală. Eu nu pot repeta cu voce tare nici măcar o singură întrebare care a fost pusă copiilor. Și acest băiat, educat de o mamă bună, nu a completat chestionarul. Și datorită faptului că nu l-a completat, l-a putut scoate afară din clasă. Alți copii l-au completat, l-au predat, și totul a fost în secret. Părinții nu aveau habar ce-i întrebau pe copii la școala. Acest băiat a venit acasă și a aruncat chestionarul mamei sale în față, vă puteți imagina? Era  într-o stare cumplită … I-a spus: „Iată, până unde ați ajuns, voi, adulții!” Și el, ca orice persoană fină, a suportat consecințe psihice grave, chiar și după acest chestionar necompletat. (…)

Astăzi, educatorii educației sexuale au învățat să se ascundă pentru că există o reacție a Bisericii, a specialiștilor din mediul academic, din partea publicului, a părinților. Acum acestea se numesc: „Bazele unui stil de viața sănătos”, ”Lecții de sănătate”, „Igiena”, „Valeologia”, „Programul «Modificări»”, „Prelegeri despre SIDA”. Și părinții se gândesc: e foarte bine! Doar ei au fost făcuți să creadă că toți copiii se nasc acum bolnavi. E grozav că vor învăța „un stil de viața sănătos”, și, prin urmare, să învețe cum să fie sănătoși.

– Ar fi important să înțelegem modul în care ne putem proteja, cum putem protesta, ce opțiuni legale avem pentru a împiedica experimentarea pe copiii noștri, pe poporul nostru.

– Puteți să mă credeți că nu e mai puțin înfricoșător decât otravă de șobolani. Părinții chiar ar trebui să-și imagineze că copiii lor pot fi învățați aici cum să devină „sănătoși”, alimentându-se cu otravă de șobolan. Când vine vorba de salvarea unui copil, părinții sunt obligați să-l salveze pe al lor, dar și pe ceilalți copii. Și pentru asta au nevoie să știe că dacă în școala se introduce ceva sub formă de experiment, această școala trebuie să anunțe toți părinții. Mai mult decât atât, lor nu trebuie doar să li se spună că de mâine sau poimâine se introduc „Lecții despre un stil de viața sănătos”. Fiecăruia dintre ei ar trebui să i se arate programa, și fiecare trebuie să primească un acord scris, nu verbal. Și dacă cel puțin un părinte din clasă nu este de acord – nu au dreptul să-i spună: „Copilul dvs poate să se plimbe pe hol în timpul acestei ore”. Nimic din toate acestea! Deocamdată educația de stat la noi este gratuită. Și părinții au mai multe drepturi acum decât  înainte. Dacă directorul spune că, în ciuda opoziției părinților, nu vrea să anuleze această lecție experimentală, părinții au toate motivele să-l dea în judecată. Nu pe profesor, ci pe directorul școlii. Căci profesorul  e și el subordonat.

– Într-un gimnaziu ortodox, odată, în sala de clasă, toți elevii de clasa a șaptea au adus revista „Cool”. S-a dovedit că nu știau ce fel de revista e, fiindu-le data gratuit în metrou de o doamnă drăguță.

– Speranțele și aspirațiile ortodocșilor sunt foarte naive când își închipuie că copiii lor vor crește într-o colivie de aur. Și că ei ar trebui doar să aibă grijă cum trebuie de copiii lor. Nu poți! E peste tot și oriunde. Și dacă ați ști cât de mulți părinți de fete și băieți se adresează psihologului (dar în special fetele suferă psihic), care citesc revista „Cool” și publicații similare. Vă dau un exemplu. Vine o mamă cu o față de 12 ani și spune: „Nu știu ce s-a întâmplat cu ea. Era o fată bună. Avem o familie bună. Și dintr-o dată a început să se poarte ca o prostituată profesionistă. Nu știm ce-i cu copilul nostru, nu știm cum s-o îmblânzim, și, în general, ce să facem cu ea, căci e deja candidat pentru colonia de copii și totul s-a întâmplat repede și cumva din senin”.  Întreb de una, de alta. Și parcă nu găsesc nici o „dovadă”. Dintr-o dată îmi trece prin cap să întreb: „Spune-mi, fetița dvs citește cumva în ultima vreme revista «Cool»?” Iar mama răspunde cu mândrie: „Desigur, aceasta e o revistă pentru adolescente. Ea o cumpăra o dată pe săptămână, eu îi dau bani pentru asta”. „Bine, dar v-ați uitat în ea?” Și mama răspunde cu neîncredere: „De ce să mă uit într-o revistă pentru copii? Ce, părinții noștri se uita în „Murzilka”, „Pionier” sau chiar „Iunosti”? I-am spus: „Ei bine, atunci uitați-vă – și apoi poate am putea reveni la conversație, de ce fata dvs a început să se comporte în acest fel”. A doua zi, a venit cu lacrimi în ochi: „Știți, tocmai am ars această revistă, în curte, toate numerele pe care le-am găsit”. I-am spus: „Să le ardeți pe toate e imposibil, căci se găsește peste tot”.

– Revistele „Cool” și „Cool Girl” sunt proiecte pentru tineret ale Editurii „Burda” în Rusia, prevăzute pentru adolescenți de 11-15 ani. Oamenii numesc aceste reviste „de aruncat”. Ai citit – ai aruncat. Tirajul revistei „Cool” e de aproximativ un milion de exemplare. Se cumpără repede. Conținutul revistei vechi nu se deosebește de cel nou, adică nu se deosebește un număr de altul. Cei care au citit-o acum 2-3 ani, cu greu își mai aduc aminte ce au citit în ea. E o revistă care are o politică editorială extrem de iresponsabilă. Copiilor li se insufla lucruri disparate, cu un nivel cultural minim. Ce facem? Acum trăim într-o lume în care aceste informații sunt disponibile fiecăruia …

– Îi îndemn pe toți părinții să verifice totul. Și inovațiile de la școala, și revistele pentru copii, programele pentru copii de la TV, și chiar emisiunile pentru copii, desenele animate pentru copii. Nu mai vorbesc despre faptul că toți avem posibilitatea de a apela la deputații din Duma de Stat sau a orașului. Doar deputații (teoretic) ne reprezintă interesele. Nu vrem să renunțam să-i ajutăm pe copii. În general, trădarea e un păcat teribil. Iar trădarea față de copilul nostru este ultimul lucru pe care îl putem face.

Cu Irina Yakovlevna Medvedeva a discutat pr. Alexii Uminsky, Pravoslavie.ru

Sursă: Cultura vieții




Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button
Close