Uncategorized

Herman Tristram Engelhardt jr: „Fundamentele bioeticii creștine sunt Hristos și Sfânta Treime“

Herman
Profesorul Herman Tristram Engelhardt jr. este doctor în medicină și filosofie. Predă la Rice University și Baylor

De Ștefan Mărculeț, Ziarul Lumina

Provocările societății moderne, care au dus la apariția noilor tehnologii din domeniul geneticii, al transplanturilor de organe, al întreruperilor de sarcină sau chiar al euthanasierii, au determinat dezvoltarea în ultimii ani a bioeticii. Bioetica creștină, ca ramură a științei bioeticii, aduce în discuție perspectiva creștină asupra acestor provocări. Despre diferențele dintre bioetica seculară și cea creștină, despre problemele ridicate de știința bioeticii la care Biserica Ortodoxă trebuie să răspundă, am stat de vorbă cu Herman Tristram Engelhardt jr, unul dintre teoreticienii bioeticii creștine. Convertit la ortodoxie în 1991, când a luat numele Sfântului Herman din Alaska, profesor la două universități din Statele Unite ale Americii, Tristram Engelhardt este unul dintre fondatorii bioeticii americane, contribuția sa la cercetarea științifică în domeniu fiind remarcabilă.

Cum vi s-a schimbat viața și gândirea după convertirea la ortodoxie?

Convertirea la ortodoxie implică o schimbare completă a vieții. Din acel moment simți că te unești cu Hristos. Când am devenit ortodox, am simțit această unire. Din acel moment am știut că nu mai rătăcesc în lume fără El. Să fii ortodox este totul. În viața ta apar transformări radicale. Cu timpul, privești Universul cu alți ochi și totul capătă altă dimensiune. Imaginați-vă cum ar fi dacă, dintr-odată, am începe să privim fizica prin ochii lui Einstein renunțând la ipotezele lui Newton. Toate discuțiile în care ne-am implica referitoare la noțiuni ca spațiu, timp, masă sau energie ar fi abordate total diferit. Într-un mod similar își schimbă și un convertit la ortodoxie percepția lumii, în comparație cu un romano-catolic sau un protestant.

Adevărul nu este un lucru sau o propoziție, ci Persoana lui Hristos

Care este diferența esențială între „Fundamentele Bioeticii” și „Fundamentele Bioeticii Creștine”?

Prima lucrare, „Fundamentele Bioeticii”, a apărut la Oxford în 1986, iar a doua oară în 1996, la patru ani după ce am devenit ortodox. Acum lucrez la a treia ediție. Cartea este o schiță a viziunii seculare asupra bioeticii, a modului de percepere a acestei științe dintr-o perspectivă lipsită de credința și cinstirea lui Dumnezeu. A doua lucrare arată că fundamentele bioeticii din perspectivă creștină stau în Hristos Însuși. Pentru noi, ca ortodocși, adevărul nu este un lucru sau o propoziție, ci Persoana lui Hristos prin care ajungem la Sfânta Treime. Adevărata teologie ortodoxă este făcută de cei care Îl cunosc pe Dumnezeu, și nu care doar vorbesc despre El. Poți avea grade universitare, poți scrie cărți despre Dumnezeu, fără a-L cunoaște. A fi ortodox înseamnă a simți, mai întâi de toate, chemarea de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Toți suntem chemați să-L cunoaștem pe Dumnezeu prin Hristos. Așadar, fundamentele bioeticii creștine sunt Hristos și Sfânta Treime.

Cum ar trebui elaborat discursul bioetic al Bisericii astfel încât să fie receptat și de omul obișnuit?

Biserica Ortodoxă încearcă întotdeauna să răspundă oamenilor așa cum un medic vorbește cu pacienții săi. Biserica are misiunea de a determina oamenii să înlocuiască iubirea de sine cu iubirea de Dumnezeu și a aproapelui. Dacă medicul mi-ar spune să alerg în fiecare dimineață cinci kilometri, probabil aș face un atac de cord. Medicul meu trebuie să țină seama, în tratamentul prescris, de condiția mea fizică. În același fel și Biserica Ortodoxă trebuie să-și îndrepte privirea spre societate. În pastorație se ține cont de stadiul existent al oamenilor. Lucrarea Bisericii însă nu se oprește aici. În timp, oamenii chemați în sânul Bisericii parcurg un drum al cunoașterii învățăturilor creștine. Sf. Chiril al Ierusalimului, în catehezele sale, spune că mulți oameni au devenit creștini nu din credință, ci pentru că voiau să se căsătorească cu o femeie frumoasă din comunitățile creștine. Concluzia este că nu contează de unde începi, ci unde ajungi la sfârșit.

„Nu există întrebări și răspunsuri noi legate de bioetica creștină”

Considerați că discursul bioetic creștin este unul post-factum?

Dacă înțelegem prin „post-factum” un răspuns întârziat al Bisericii la ceea ce se întâmplă acum în lume, să ne gândim la ceea ce am spus mai sus referitor la drumul cunoașterii învățăturilor creștine. La început, Biserica le arată oamenilor ce să nu facă și abia apoi, pe măsura înaintării pe drumul cunoașterii duhovnicești, aceștia află și ce să facă. Biserica nu aduce nimic nou în discursul bioetic actual, pentru că Dumnezeu este veșnic și infinit, iar propovăduirea Cuvântului este aceeași. Biserica îndeamnă oamenii să fie așa cum ar fi trebuit să fie de la începutul vieții, adică în comuniune cu Dumnezeu. Nu există întrebări și răspunsuri noi legate de bioetica creștină. Singura întrebare este: cine este Hristos? Răspunsul este mereu același: Mesia, Fiul lui Dumnezeu Cel Viu. Cum transpunem acest adevăr în viețile noastre și cum îmbinăm credința noastră cu știința bioeticii din zilele noastre este punctul de plecare al problemei. Aici Biserica trebuie să lucreze. Spre exemplu, dacă la un medic se prezintă un om care respiră greu, trebuie mai întâi stabilită cauza care a determinat aceasta și abia apoi aplicat tratamentul adecvat. Medicul de suflete, Biserica, trebuie să procedeze la fel.

Cum putem aplica gândirea Sfinților Părinți în discursul pro-vita, atâta timp cât autoritatea acestora nu este recunoscută în afara Bisericii?

Responsabilitatea principală a Bisericii este să învețe oamenii ce să facă. Totuși, oamenii sunt cei care decid calea pe care o vor urma. Spre exemplu, dacă un pacient vine la un medic și acesta îi spune să nu mai fumeze pentru că-i dăunează sănătății, iar persoana respectivă refuză să accepte sfatul, vina nu mai este a medicului. Biserica trebuie să spună oamenilor adevărul. Sfinții Părinții au condamnat păcatele grave cum ar fi avortul sau decizia de a-ți pune capăt zilelor. În Vest, discursul pro-vita este departe de cel bisericesc. Vestul încearcă să vadă lumea în valori separate de Dumnezeu și separate de Hristos. De aceea vorbesc despre o viață etică, nu despre o viață creștină. Când un creștin vorbește despre viață, Hristos apare în centrul discuției. Noi credem în viața venită prin Hristos, care este iubitor și mai presus de etica lumii. Ortodoxia are în plus față de etica seculară dreapta credință și dreapta slujire. Toată lumea trebuie să-și dorească comuniunea cu Sfânta Treime, prin Hristos, așa cum a fost gândită de Sfinții Părinți.

În România, numărul avorturilor a crescut îngrijorător de mult în ultimii ani. Ce trebuie să facă Biserica Ortodoxă pentru a determina oprirea acestui fenomen?

În primul rând, Biserica Ortodoxă trebuie să se asigure că toată lumea este conștientă că avortul este un păcat. Nu cred că persoanele cu minimă conștiință de creștin pot motiva că nu știau că avortul este un păcat. Este ca și cum cineva ar spune că nu a auzit niciodată un medic spunând că fumatul este în general dăunător, mai ales pentru cei care fumează mult. Peste tot pachetele de țigări au inscripționate avertismente de genul „Fumatul poate să te ucidă” sau „Fumatul provoacă cancer”. Nu cred că există vreun fumător care să nu fi văzut aceste avertismente. La fel, nu-mi pot imagina că cineva în România nu a auzit că avortul este păcat. Cu toate acestea, când cineva vrea să fumeze nu dă atenție avertismentelor medicului. Spun că nu știau că sfatul medicului este atât de serios și nici că avertismentul de pe pachetul de țigări este demn de luat în seamă. Neștiința oamenilor este o problemă a Bisericii, dar cât de serios se receptează mesajul Bisericii depinde numai de fiecare individ în parte.

„Trebuie să se spună că avortul nu este un lucru bun”

Ce metode pastorale există pentru persoanele care au făcut avort?

Biserica trebuie să-i cheme pe toți în sânul ei, așa cum Hristos l-a chemat pe tâlharul de pe cruce. Trebuie să arate aceeași dragoste pe care a arătat-o Hristos pentru acest om. Pe nimeni nu interesează ce au făcut oamenii în trecut. Primul lucru pe care Biserica trebuie să-l spună oamenilor este că pe nimeni nu interesează dacă au fost criminali, adulteri, homosexuali sau au făcut avorturi. Biserica trebuie să arate iertare și să explice că pocăința deschide ușile Raiului. Tot ce trebuie să facă oamenii este să se pocăiască sincer. Observăm că societatea actuală nu este departe de ceea ce era Roma în primele trei secole, când nu existau legi împotriva avortului, iar societatea era decăzută moral. Biserica trebuie să arate oamenilor că păcatul săvârșit nu este un lucru bun. Trebuie să se spună că avortul nu este un lucru bun, iar tratamentul este pocăința. Ea vindecă totul. Hristos a primit la El adulteri, hoți, vameși. Prin pocăință simți nemărginita iubire a lui Dumnezeu. Acesta este un lucru de căpătâi în Ortodoxie.

Sunteți de acord cu acordul prezumat în transplantul de organe?

Sunt un om în vârstă. Am 69 de ani. Să ne imaginăm că fiicele mele, care au cinci copii sănătoși, ar fi născut un copil cu o malformație genetică. Să presupunem că ar avea nevoie de un transplant de ficat. Chiar și eu aș putea să-l ajut. Probabil că jumătate din organ ar putea fi dat copilului. N-ar fi decât un act de iubire. Nu este nimic rău la transplantul de organe. Eu, un bătrân de 69 de ani, de ce să nu-mi asum riscul de a dona o bucată de ficat unuia dintre nepoții mei? Biserica Ortodoxă nu are nimic împotrivă cu transplantul de organe. Trebuie să ne asigurăm că persoana este moartă înainte ca organele să fie prelevate. Sau dacă una dintre fiicele mele ar avea nevoie de rinichi pentru a rămâne în viață, iar eu am posibilitatea să-i donez un rinichi, n-ar trebui să-mi arăt iubirea față de ea și s-o ajut? Biserica Ortodoxă nu cere oamenilor să facă asemenea acte eroice, dar poate onora pe cineva care donează un organ cuiva. Chiar după moartea mea pot să donez, spre exemplu, corneea. Punctul sensibil al discuției este dacă persoana respectivă este moartă sau încă în viață. Transplantul nu este o problemă pentru Biserică.

Dar cum putem stabili momentul morții?

Sf. Grigorie Palama spune că Biserica nu are nici o putere să spună de ce organ anume este nevoie ca să ne țină în viață. Acest lucru este o problemă medicală. Sunt câteva determinări ale momentului morții, dar nici așa nu suntem siguri că persoana este moartă. Inima unei persoane încetează să bată pe o periodă scurtă de timp când este declarat mort și inima este scoasă afară. Suntem morți când creierul este mort. Imaginați-vă că suntem în Franța anului 1793, când decapitau oameni și am fi avut tehnologie modernă. Sunt pe cale să taie capul lui Lavoisier și prietenilor săi. I-au ținut capul să vadă cât de mult mai clipește. Un grup ar pune conecta capul la aparatura necesară să-l țină în viață și un alt grup ar lua corpul și l-ar pune deoparte.Să ne imaginăm că în aceste condiții, capul ar începe să vorbească și ar spune că este îngrozitor, că a trăit o viață rea și vrea să fie botezat. Cum am proceda? Am turna apă peste cap și l-am boteza? Desigur. Am spune că dacă nu poate merge, nu este viu? Nu am boteza și corpul pentru că am spune că este mort, separat de capul care ne vorbește. Iată de ce credem că este important să considerăm creierul organ central. În cazul transplanturilor, trebuie să fim siguri că nu mai funcționează creierul. Cu toate acestea, există în continuare discuții legate de momentul morții.

Există numeroase controverse legate de noile practici de laborator, în domeniul geneticii. Cum trebuie să reacționeze Biserica?

Nu sunt lucruri noi și nici complicate. Aceste întrebări preocupă oamenii de ani buni. Mai mult, răspunsul pe care Biserica îl oferă oamenilor este același de secole, care are la bază gândirea și învățătura Părinților. O femeie trebuie să rămână însărcinată așa cum a poruncit Dumnezeu și cum este normal. Altfel, este o formă de adulter. Dacă cineva folosește inseminare artificială, apelând la o bancă a donatorilor, nu este altceva decât o formă științifică a adulterului. Persoanele căsătorite trebuie să aibă copii așa cum Dumnezeu a poruncit și a lăsat ca lege.

▲ Bogată cercetare științifică

Herman Tristram Engelhardt Jr. s-a născut în 1941, în Texas, SUA. Doctor în Filosofie și Medicină, Engelhardt predă la Baylor College of Medicine și la Rice University, ambele din Houston, Texas. În 1991 s-a convertit de la catolicism la Ortodoxie și a luat numele Sfântului Herman de Alaska. Este membru al „Center for Medical Ethics and Health Policy” și editor al „Journal of Medicine and Philosophy”. De asemenea, profesorul american este co-editor la revistele „Christian Bioetics” și „Philosophy and Medicine” și la seriile „Clinical Medical Ethics. Este editor la seria „Philosophical Studies în Contemporary Culture” și autorul a peste 250 de articole și capitole din lucrări de specialitate. Lucrările sale sunt traduse în Europa și Asia.



Trimite comentarii prin formularul din subsolul paginii. Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *