viaţa de familie

Ești o mamă casnică? Ce faci toată ziua?

mom

de Matt Walsh 

S-a întâmplat de două ori într-o săptămână și erau amândouă femei. Oricine ar trebui să aibă mai mult bun simț decât atât, iar femeile, în special femeile, ar trebui să știe mai bine.

Săptămâna trecută eram la farmacie și o doamnă prietenoasă m-a abordat.

„Matt! Ce fac cei mici?”

„Sunt foarte bine! O duc grozav, mulțumesc de întrebare.”

„Mă bucur să aud asta. Dar soția ta? Nu s-a întors la muncă?”

„Ei bine, ea muncește din greu acasă; are grijă de copii. Însă nu se va reîntoarce în câmpul muncii, dacă asta vrei să spui.”

„O, ce distractiv! Trebuie să fie grozav!”

„Distractiv? Este mult de muncă. Plin de satisfacții, da. Distractiv? Nu întotdeauna.”

Această replică nu a fost de genul „ia de-aici”. A fost doar obraznică în substrat și binevoitoare în mod subversiv.

Următorul incident a avut loc astăzi la cafenea. A început într-o manieră similară; un schimb amical de vorbe despre cum decurg lucrurile legat de copiii. Conversația a deraiat rapid atunci când femeia mi-a trântit asta în față:

„Așadar, soția ta stă acasă definitiv?”

„Definitiv? Ei bine, da, în viitorul apropiat se va ocupa cu creșterea copiilor în regim full-time.”

„Mda, al meu are acum 14 ani. Însă eu am avut și o carieră în tot acest timp. Nu pot să-mi imaginez cum e să fii o mamă casnică. Nu cred că mi-aș găsi locul. [Chicotește] Ce face toată ziua?”

„Păi, cam de toate. Ce faci tu toată ziua?”

„…Eu? Ha! LUCREZ!”

„Soția mea nu încetează să lucreze niciodată. În tot acest timp, iată-ne pe noi, amândoi, la cafenea, în mijlocul zilei. Sunt sigur că soției mele i-ar face plăcere să aibă timp să stea și să bea o cafea. E plăcut să ai pauză, nu?”

Conversația s-a încheiat mai puțin amiabil decât a început.

Eu nu am nicio intenție să vorbesc de rău femeile ce muncesc în afară căminului. Înțeleg faptul că multe dintre ele sunt nevoite să o facă, deoarece sunt mame singure, sau pentru că un singur venit nu este suficient pentru a satisface nevoile financiare ale familiei lor. Sau acestea aleg să lucreze pentru că asta este ceea ce vor să facă. Foarte bine. Mai înțeleg și faptul că majoritatea femeilor cu o profesie nu sunt grosolane, infatuate și înfumurate, precum cele pe care le-am întâlnit recent.

Dar nu vreau să cânt Kumbaya chiar acum. Vreau să trag un șut societății noastre materialiste și înapoiate la fluierul piciorului și să spun, „REVINO-ȚI ODATĂ, SOCIETATE!”

Acest dialog nu ar trebui să fie necesar. Nu ar trebui să explic de ce este o nebunie ca oricine – în special alte femei – să manifeste un astfel de dispreț și de ostilitate cu privire la mamele „casnice”. Suntem într-adevăr atât de superficiali? Suntem chiar atât de confuzi? Chiar suntem prima cultură din istoria omenirii care nu reușește să înțeleagă onoarea și seriozitatea de a fi mama? Păgânii divinizau Maternitatea și au transformat-o într-o zeiță. Noi am urmat cealaltă direcție; o tratăm ca pe o boală sau un obstacol.

Oamenii care se cufundă în totalitate în muncă obositoare, ingrată, și foarte importantă de a crește copii, ar trebui puși pe un piedestal. Ar trebui să îi cinstim și să îi admirăm precum îi admiram pe oamenii de știință sau pe eroii de război. Aceste femei fac ceva frumos și complicat și dificil și înspăimântător și dureros și plin de bucurie și esențial. Oricum ai lua-o, ele FAC ceva, iar civilizația noastră SE BAZEAZĂ pe faptul ca ele să o facă bine. Cine mai poate spune asta? Ce alt loc de muncă comportă astfel de consecințe?

Este adevărat – a fi mama nu este o „slujbă.” O slujbă este ceea ce faci într-o anumită parte a zilei, apoi te oprești. Primești o indemnizație. Ai parte de sindicate, de avantaje și de camere de repaos. Am avut multe locuri de muncă; nu este nimic spectaculos sau mistic. Nu prea înțeleg de ce ridicăm în slăvi „forța de muncă”. De unde primim această inspirație? Manifestul comunist? A avea o slujbă este necesar pentru unii – este și pentru mine – însă asta nu reprezintă o ușurare sau o împuternicire. Oricare ar fi slujba ta – ești dispensabil. Ești un număr. Ești un calcul. Ești un servitor. Poți fi înlocuit și în cele din urmă vei fi înlocuit. Sunt prea dur? Nu, sunt cineva care are o slujbă. Sunt realist.

Dacă mama ta ar renunța la rolul ei ca și mama, vieți întregi ar fi întoarse cu susul în jos; societatea ar suferi grozav. Efectele acelei tragedii ar fi resimțite timp de mai multe generații. Dacă și-ar da demisia din slujba ei ca și analist de calculator, ar fi înlocuită în patru zile și nimănui nu i-ar păsa. Același lucru este valabil pentru mine și pentru tine. Avem libertate și putere acasă, nu la birou. Dar suntem ca niște zombii, așa că nu observăm asta.

Da, soția mea este DOAR o mamă. DOAR. Ea DOAR aduce mai multe vieți în univers, și DOAR formează, modelează și crește acele vieți. Ea DOAR gestionează, direcționează și menține modul de funcționare a gospodăriei, în timp ce are grijă de niște copii care DOAR se bazează pe ea pentru orice. Ea DOAR îi învața pe gemenii noștri cum să devină ființe umane, și, pe măsură ce cresc, ea DOAR îi va instrui cu privire la orice, de la etică, la maniere, la citit, la igienă, etc. Ea este DOAR temelia mea spirituală și piatra de fundament a familiei noastre. Ea reprezintă DOAR totul pentru toată lumea. Iar societatea s-ar deșira DOAR dacă ea, și toate mamele, ar eșua în oricare dintre sarcinile pe care le-am evidențiat.

Da, ea este doar o mamă. Ceea ce este ca și cum te-ai uita la soare și ai zice: „Hei, este doar soarele.”

Bineînțeles, nu toate femeile pot fi acasă tot timpul. Una este să conștientizezi asta; este cu totul altceva să o portretizezi ca pe un ideal. Să definești idealul, este să pretinzi că copiii ar trebui, în mod IDEAL, să petreacă mai PUȚIN timp în jurul mamei. Este o nebunie. O nebunie curată. Nu este ceva ideal și nu este ceva neutru. Cu cât o mama are ocazia să petreacă mai mult timp crescându-și copiii, cu atât mai bine. Cu atât mai bine pentru ei, pentru binele sufletelor lor, pentru binele comunității, pentru binele omenirii. Punct.

În cele din urmă, probabil este adevărat că mamele ce stau acasă au niște timpi morți. Dar și oamenii ce lucrează în afara casei au niște timpi morți. De fapt, există foarte multe locuri de muncă ce constau în timpi morți, în primul rând, cu puține zvâcniri de activitate înjositoare presărate pe alocuri. În orice caz, nu caut să intru în polemici cu privire la cine este mai „ocupat”. Se pare că ne valorăm timpul atât de puțin încât găsim că suntem valoroși în funcție de cât de puțin avem. Cu alte cuvinte, am ajuns să idolatrizăm ideea de „a fi ocupat”, și să o confundăm cu aceea de a fi „important.” Poți fi ocupat dar neimportant, la fel cum poți fi important, dar nu ocupat. Nu știu cine este cel mai ocupat și nu îmi pasă. Nu contează. Cred că este corect să afirmăm că niciunul dintre noi nu este atât de ocupat pe cât ne credem; și indiferent de cât de ocupați suntem de fapt, este mai mult decât trebuie să fim.

Percepem greșit o mulțime de lucruri în cultura noastră. Însă, atunci când tragem linie, și civilizația noastră se transformă în cenușă, ceea ce vom regreta cel mai mult este modul în care ne-am tratat mamele și copiii.

 

Sursă: Vremuri vechi și noi

Traducere: Andreea Dancu


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *