valorile familiei

De ce majoritatea familiilor au doar doi copii

familie7

Acest articol poate stârni controverse, dar nu asta am intenționat când l-am scris. Numărul mediu de persoane dintr-o gospodărie americană este de 2,5, iar media de copii se ridică la 0,9. Uau! Când m-am uitat peste aceste statistici azi-noapte am fost șocată de cifre. Numărul de copii dintr-o gospodărie a scăzut drastic de când am verificat eu statisticile ultima oară, cu aproape 10 ani în urmă.

Abia după ce am devenit și eu părinte mi-am dat seama de ce oamenii au numai doi copii. În lumea mea de vis mi-am imaginat că atunci când voi crește mare voi face sute de copii. Chiar așa. Visam la o casă plină cu copii și bebeluși. Nu înțelegeam ce implică să fii mamă în realitate. Nu știam cum e să te trezești cu grețurile de dimineață. Nu înțelegeam de ce sarcina este un lucru dificil pentru multe femei și foarte înfricoșător pentru altele. Nu știam cum este să stai trează toată noaptea săptămâni la rând din cauza unui nou-născut ca apoi să fii trezită dimineața de celalalt copil, în vârstă de 2-3 ani, care la ora aceea era de altfel și foarte odihnit. Nu mă gândisem niciodată la genul ăsta de lucruri. Nu știam prin ce trece o mamă moartă de îngrijorare la căpătâiul copilului ei bolnav. Nu știam cum e să te macini în legătură cu viitorul și cu educația propriului copil. Eram optimistă și ignorantă… până când am devenit și eu mamă…

După ce am născut primul copil, am fost înnebunită după el. La fel ca majoritatea mamelor aflate la primul lor copil. Eram scrupuloasă în legătură cu toate. Îi citeam 40 de ore pe zi, l-am învățat limbajul semnelor bebelușilor, i-am gătit numai mâncare pentru bebeluși, l-am scos afară zilnic și am citit toate cărțile despre cum să fii un părinte bun pentru a nu-l distruge cu ceva pe viață. Acum că privesc în urmă, mi se pare că eram copleșită de situație. Vedeți voi, după ce o femeie se căsătorește și face copii, viața pe care o ducea înainte i se schimbă radical. Viața ei nu mai este a ei… pe vecie. Ea devine acum responsabilă pentru toți cei din jurul ei. Îmi aduc aminte că, atunci când mi s-a îmbolnăvit copilul pentru prima oară, mă gândeam că „dacă nu-l duc eu la doctor, nu-l va duce nimeni.” O mamă trebuie ă ia niște hotărâri serioase legate de vaccinuri, alegerea formei de educație, naștere cu medicație sau fără, alergii, metode de coerciție (ex. să-l bați sau să nu-l bați), tulburări de somn, nazuri, probleme cu alimentația etc. etc. Nu există vreun etalon de măsură pentru mama ideală. La sfârșitul zilei nu-ți dă nimeni vreun trofeu pe care să scrie: „Felicitări! Ai gestionat bine criza aceea de isterie” sau „Felicitări! Ai ales cel mai bun vaccin” sau „Ai schimbat scutecele nemaipomenit de bine!”. Așa că, majoritatea femeilor se confruntă pentru prima oară în viață cu o situație care le creează senzația că au luat-o de la capăt cu clasele primare, numai că manualele sunt scrise acuma pentru post-doctoranzi.

Se pare că după doi ani de la nașterea primului copil, majoritatea părinților se încumetă să mai facă unul. De ce majoritatea oamenilor nu îndrăznesc să treacă peste această limită de doi copii? Da, știu: unii zic că din motive financiare, adică sarcini dificile sau chiar înfricoșătoare din punct de vedere financiar. Cu toate acestea însă, când ajung la un nivel mai intim al conversației cu o femeie observ că aceasta tânjește să-și umple golul din inimă cu mai mulți copii, deși ea poate că nici nu e conștientă de asta. Eu am făcut primul copil și i-am acordat TOATĂ ATENȚIA. Apoi am avut al doilea copil și am simțit că TREBUIE SĂ-I ACORD TOATĂ ATENȚIA. Lucru imposibil de altfel. Cine poate face asta? Mi-aduc aminte că atunci când ieșeam cu copiii undeva făceam cumva să am la dispoziție o armată întreagă de persoane care să mă ajute. Pe bune. Le admiram pe femeile cu mulți copii și mă simțeam o inadecvată pe lângă ele. Eram la grădina zoologică cu cei doi copii și cu toate cele șase surori ale mele care urmau să-i țină de mâini și de picioare și chiar să și respire în locul lor… dacă era nevoie. Apoi vedeam trecând femei cu 10 copii după ele, care n-aveau în jur nicio persoană care să le ajute și mai puteau să și zâmbească. Când locuiam în Oklahoma, pentru o deplasare de opt ore cu mașina, luam cu mine suficiente jucării încât copiii să se poată juca cu câte una nouă la fiecare 2-3 minute. Era de râsul lumii. La biserică aduceam suficientă mâncare cât să nu treacă un minut din  slujbă în care copilul să nu ronțăie ceva. Nu lipseam niciodată de acasă mai mult de o oră de teamă ca cel mic să nu înceapă să plângă sau mai știu eu ce, pentru că asta nu mi se părea normal.

Pentru prima oară ca mamă te afli în situația de a avea un copil mic după care mai apare încă un nou-născut. Mama îmi zice mereu că majoritatea bebelușilor devin copii normali după vârsta de un an. Lucru pe care l-am experimentat de nenumărate ori, și anume – ai acest copilaș frumos, dulce și nevinovat care face tot ce-i zici în primul lui an de viață după care… ceva se întâmplă cu el: începe să aibă propriile păreri (cum de îndrăznește să gândească singur?), brusc face crize în public, își arcuiește spatele, se întinde pe podea, se cațără peste tot, pescuiește în toaletă, face nazuri la mâncare. Și el și tu deveniți o răvășeală totală. Mi-aduc aminte că o prietenă apropiată începuse să plângă când se uita pe pozele de nou-născut ale băiețelului ei pentru că acesta după ce împlinise doi ani se metamorfozase într-o specie de creatură. Pentru prima oară în viață, o mamă aflată în această situație trebuie să ia permanent hotărâri care să o ajute să facă față caracatiței care i-a invadat casa. Și pe lângă asta, mai are și un nou-născut care este de părere că miezul nopții este cel mai potrivit moment pentru activitatea lui de vârf. Și nota bene: celălalt copil, care până dimineața și-a făcut plinul de 13 ore de somn în camera alăturată, se trezește gata de petrecere fix la ora 6:00 dimineața. Și cum de nu-și dă seama că mama lui abia dacă ațipește și ea în jur de ora 5:30?

Pe bune! Cine ar repeta lucrurile astea la nesfârșit? Ești atât de obosită și de copleșită încât începi să-ți zici că Dumnezeu nu vrea ca vreo creatură de-a Lui să ducă o asemenea viață. Îți vei zice că „Nu sunt în stare să fiu o mamă bună pentru ăștia doi pe care îi am, așa că de ce să vreau mai mulți copii?” sau „Nu suport să mă simt în felul ăsta pentru tot restul vieții mele.” sau „Îmi pot folosi talentele în moduri mai productive decât acela de a face mai mulți copii.” sau „Eram cu mult mai răbdătoare înainte să fac copii.” sau „Nu mai sunt de folos nimănui în starea în care sunt.” Vocea asta insistentă din capul tău nu este vocea lui Dumnezeu. Este a diavolului care încearcă să te deturneze de la CEA MAI IMPORTANTĂ LUCRARE pe care o vei face vreodată în viață.

Vezi tu, ca în orice meserie nouă, lucrurile încep să se schimbe după doi copii (unii zic că după trei, dar majoritatea zic că după doi) și începi să te acomodezi cu noua ta meserie. Toate micile frici și întrebări se evaporă. Începi să recunoști fazele normale prin care îți trec copiii și vei știi că „va trece și asta”. Începi să-ți accepți în pace statutul de mamă cu fiecare nou copil sosit și iei lucrurile așa cum sunt. Cum de m-am simțit mai copleșită când aveam un singur copil decât acum când am șase? Cum de nu mă mai sperii când plec de acasă opt ore pe drum cu mașina împreună cu toții copiii, iar înainte nu mă încumetam să conduc nici 30 de minute cu unul singur? Cum de reușesc să conduc mașina timp de  trei ore ca să o văd pe mama, luând pentru fiecare copil numai câte o carte pe care să se uite fără ca acesta să se plictisească, pe când înainte le luam jucării cât să poată să le schimbe la fiecare 5 minute, iar călătoria tot era dificilă și stresantă?

Se întâmplă toate astea pentru că ÎNCEPI SĂ TE SCHIMBI. Începi să percepi fiecare copil într-un mod cu totul diferit. Începi să-l vezi pe cel mai mare nu că are vârsta de 5 ani, ci că mai are 13 ani până pleacă de acasă, iar acest lucru schimbă cu totul perspectiva asupra lucrurilor. Începi să le prețuiești copilăria și știi că majoritatea lucrurilor sunt doar faze trecătoare. Începi să-ți dai seama de cât de repede trece timpul și încetinești ritmul. Știi că până la urmă vor adormi, iar chiar dacă nu adorm, într-un mod brusc și ciudat ți se pare că e „în regulă”. De ce se întâmplă așa? Când l-aveam doar pe Dominic și mă trezea în mijlocul nopții, eram într-adevăr cea mai obosită persoană din întreaga Americă. Chiar așa. Apoi mă culcam în timpul zilei de două ori pentru că mă consideram chiar atât de obosită. Până la urmă te adaptezi. Nu mă simt mai obosită acum decât mă simțeam când aveam un singur copil. Pur și simplu mergi înainte, iar Dumnezeu te ajută să o ții tot înainte. O mămică de nouă copii foarte înțeleaptă mi-a zis cândva: „Zilele sunt lungi, dar anii scurți”. Vreau să schimb expresia asta în „Unele zile sunt lungi, dar mie anii mi se par mult prea scurți.” Începi să vezi cum se schimbă lucrurile de la un anotimp la altul și chiar tu ca persoană te schimbi. Îți vei zice „Chiar vara trecută, îi plăcea să iasă cu bicicleta pe afară, dar acum a devenit mai tăcut și vrea să rămână în casă singur când noi ieșim afară.”

Acestea sunt lecții pe care le înveți la școala mamelor. Cu fiecare nou copil ești avansată în rang. Dumnezeu ne cioplește, ne cizelează și ne face frumoși. De ce sunt mamele de mulți copii edificatoare? De ce vrem să le avem prin preajmă? Nu-mi răstălmăciți cuvintele zicând că prin asta afirm că mamele de doi copii n-au nimic să ne învețe. Nu asta am vrut să zic. Ce vreau să zic e că cine a practicat cel mai mult timp o meserie și are cea mai multă experiență în ea devine și destul de înțelept.

Există oameni care-și doresc copii, dar nu-i pot concepe. Așa că oamenii nu sunt mai înțelepți dacă au copii și, mai ales, mulți copii? Nu, chiar deloc. De la orice om avem ceva de învățat. Nu sunt aici ca să mă felicit singură (încă mai am multe de învățat). Sunt aici ca să vă încurajez și să vă spun să mergeți înainte pentru că toată lumea vă spune să vă opriți. Părerea mea e că dacă tot ați fost binecuvântați cu darul fertilității, lăsați-ne să vedem și noi acest lucru. Dacă din orice motiv, Dumnezeu va hotărî să nu mai putem face copii, eu mă rog să ne ajute să ne folosim viețile spre slava Lui în oricare loc va hotărî să ne poarte pașii. Am mulți prieteni și rude cărora încă nu li s-au dat copii, dar îl slăvesc pe Dumnezeu cu toată viața lor prin deschiderea către adopții și alte lucruri mari.

Scriu acest rânduri ca să le încurajez pe tinerele și mai puțin tinerele mame să continue cu nașterea copiilor. Încă o viață adusă pe pământ înseamnă încă un suflet. O persoană cu totul nouă. Posibilitățile latente dintr-un singur om sunt uluitoare. Am întâlnit atâtea femei care și-ar fi dorit să fi avut mai mulți copii, dar n-am întâlnit nicio femeie care să regrete că a făcut atâția. Dumnezeu a dat femeilor darul fertilității pentru câțiva ani scurți în perspectiva unei vieți întregi. Mă rog să pot prețui acest dar și să-l folosesc cu înțelepciune.

Fratele meu, Dominic, este al șaptelea copil din familia noastră. Părinții mei nu aveau de unde să știe că după 18 ani de când s-a născut, Dominic urma să aibă grijă de tata în ultimele lui zile de viață. Scenele dintre tata și Dominic pe care le port încă minte mă fac să plâng și acum. Să vezi un tânăr solid de 18 ani cum își așează tatăl paralizat în scaunul cu rotile în același timp conferindu-i un aer de frumoasă demnitate… A fost înduioșător. Ce mare dar și privilegiu ca Dominic să aibă grijă de el. Fran, unchiul lui John, este al zecelea copil dintr-o familie de 12 copii. Este doctor și și- a petrecut mulți ani din viață făcând muncă de voluntariat în Australia pentru cei mai sărmani dintre săraci. A reușit să repare viețile oamenilor prin darul lui de medic. A salvat vederea și auzul la sute de oameni. O singură viață, viața lui, a schimbat multe vieți. Eu cred că orice lucrare este importantă, dar niciuna nu este mai importantă decât aceea de a aduce suflete pe pământ care să se poată bucura de o viață veșnică alături de Dumnezeu.

Te rog să-ți dai seama ce privilegiată ești ca femeie că poți avea copii… Așa că hai să ne lăsăm cu totul în mâna lui Dumnezeu și să-I dăm voie să scrie El povestea vieții noastre și a celor pe care dorește să-i aducă la ființă. Din anumite motive, Dumnezeu nu ne lasă să știm care va fi sfârșitul acestei povești, așa că vom avea nevoie de încredere în El. Să fie așa cum a zis cândva maica Tereza: „Vreau să fiu un creion în mâna Domnului”.

 

Sursa: My child I love you

Traducere: Gabriela Coșereanu


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *