familie

CNA somează TVR pentru o emisiune în care Coaliția pentru Familie a fost acuzată fără a se putea apăra

Paginademedia.ro informează că  o ediție a emisiunii România 9, difuzată vara trecută la TVR, a primit o somație publică de la Consiliul Național al Audiovizualului pentru lipsă de echilibru într-o dezbatere ce a avut ca temă Familia tradițională versus familia modernă.

Forul audiovizual a analizat emisiunea în cauză după ce a primit 230 de sesizări de la telespectatori, care reclamau lipsa de echilibru din cadrul dezbaterii.

Membrii au vizionat în ședința publică de astăzi secvențe din emisiunea reclamată, alături de reprezentanți ai TVR, inclusiv Ionuț Cristache, și au decis: somație publică pentru lipsa unui punct de vedere a Coaliției pentru Familie, față de care au fost aduse mai multe acuzații.

Unul dintre invitați a afirmat că semnăturile pentru modificarea constituției s-ar fi strâns „din casă în casă, cu ocazia ritualilor religioase ortodoxe, când preotul vizitează enoriașii sau după Liturghia de duminică, sau chiar în mod cu totul ilegal, la școală, pentru că vorbim și de abuzuri de acest tip, în care profesori de religie au strâns semnături chiar în clase de la elevi, unii de 18 ani, unii nu știm, poate chiar minori, pentru că modul în care legislația, procedura reglementează foarte lacunar, procedura de strângere de semnături și inițiativă cetățenească, este una care, am văzut, a dus în Parlament la o degringoladă.”

Moderatorul TVR s-a apărat în fața membrilor CNA spunând că a avut invitați de ambele părți: și susținători ai familiei tradiționale, dar și susținători ai familiei moderne.

Ionuț Cristache, moderatorul Romania 9, de la TVR:

„Pornind de la ce s-a discutat în emisiune, cred că e clar pentru toată lumea. Acest număr – 230 de reclamații, nu mă impresionează. Dacă vă uitați, multe din ele sunt copy-paste. Eu împreună cu producătorul emisiunii Livia Șerban am gândit această ediție pentru a fi difuzată undeva în august, luând în calcul și alte dezbateri care au avut ca tematică acest subiect. Ne-am gândit că mai ales la Televiziunea Publică nu vrem să punem în scenă același „spectacol” pe care l-am mai văzut, invitând pe cineva de la Asociație și să iasă un spectacol grotesc din care nimeni să nu înțeleagă nimic.

Am zis că este un subiect care nu poate fi confiscat sau legitimat de cineva și-l putem dezbate ca atare cu oricine credem noi de cuviință. Evident, nu cu oameni de pe stradă ci cu oameni cu expertiză. Am avut pe de o parte susținători ai familiei tradiționale, Vintilă Mihăilescu, Liviu Mihaiu, Andrei Găitănaru (teolog și filosof). Domnul Liviu Mihai, un susținător al familiei tradiționale, de Vintilă Mihăilescu nici nu mai spun. De cealaltă parte i-am avut pe domnul Iaru, susținător al familiei moderne, Cristina Ionescu, o mamă care își crește singur copilul și Dragoș Bucurenci.

Am considerat din capul locului că lucrurile sunt destul de echilibrate pentru o dezbatere. Acum, că unii nu au auzit ce sperau să audă sau că nu au văzut ce sperau să vadă e partea a doua a discuției. După emisiunea cu pricina am primit sute de mesaje de amenințare.

Florin Gabrea, membru CNA:

„Din punctul meu de vedere, foarte bine că ați făcut emisiunea, dar totuși, dintre inițiatori, din 3 milioane de oameni se poate găsi un preot, un profesor sau cine vreți dumneavoastră, care ar fi abordat discuția la fel de serios și de sobru ca toți ceilalți.”

Ionuț Cristache:

„E genul de dezbatere care nu este ușoară, care e perfectibilă, care e necesară și care probabil se va mai face. Am considerat că putem face dezbateri în formula aceasta.”

Dorina Rusu, membru CNA:

„Eu am înțeles de la domnul Cristache că Vintilă Mihăilescu a fost invitat în calitate de susținător al cauzei familiei tradiționale. Deci dânsul consideră că au fost invitate ambele tabere.”

Monica Gubernat, membru CNA:

„Știu că dumneavoastră că vreți să aduceți o notă de modernitate, și faceți foarte bine, prin dezbaterea pe care o organizați, dar este o chestiune în dezbatere public și într-o astfel de situație trebuie să chemați susținători din ambele tabere. În emisiunea dumneavoastră toată lumea vorbea pe același ton. În al doilea rând s-au făcut niște acuzații, că acele semnături s-au obținut prin abuzuri, așa a spus doamna avocat. Dar nu a spus nici un exemplu de biserică în care preotul a lua „biciul” și și-a obligat enoriașii să semneze.”

Radu Călin Cristea, membru CNA –

„Așa cum ați găsit niște intelectuali care erau în temă și aveau cultura subiectului, dădea bine în emisiune dacă exista un soi de teolog ortodox moderat, aveați o panoramă rotundă.”

Radu Herjeu, membru CNA:

„O să încep prin a vă spune că bănuiesc că știți că spectacolul în orice emisiune ține de moderator. Nu se face spectacol în studio de televiziune decât dacă vrea moderatorul. În al doilea rând: dacă acest subiect nu ar fi fost pornit dintr-o anumită direcție, aș fi fost de acord cu dumneavoastră că se poate purta o discuție doar cu oameni care nu au legătură directă cu o sursă. Aici există o sursă, Coaliția pentru familie, la care dumneavoastră și invitații dumneavoastră faceți trimitere.

Sunt convins că printre semnatarii acestei petiții ați fi găsit oameni cel puțin de statura intelectuală și de civilizația celor pe care i-ați avut în studio. Ați făcut în mod constant trimitere la Coaliție și la inițiativa acesteia de a modifica Constituția. În emisiune s-au făcut niște acuzații foarte grave din punctul meu de vedere. Să spui că profesorii de religie au pus minori la școală să semneze este o acuzație foarte gravă, iar dumneavoastră ca moderator aveați obligația de a întrerupe invitatul și a-i cere dovezi.”

LEGISLAȚIA ÎNCĂLCATĂ:

ART. 40 (1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt. (…) (4) Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea.

ART. 64 (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii;

ART. 66 În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie asigurate imparţialitatea şi echilibrul şi să fie favorizată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică.



Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *