Sarah Spencer, viitoare moașă: Legal, dreptul nostru la obiecția de conștiință este protejat, dar cultural, nu este respectat / Marșul pentru Viață Londra 2025

Sarah Spencer, viitoare moașă, a vorbit sâmbătă, 6 septembrie 2025, la Marșul pentru Viață de la Londra. Ea a povestit presiunile la care a fost supusă de membre ale acestei profesii din întreaga lume după ce și-a mărturisit părerile pro-viață pe Facebook.

Presiunile au continuat și în viața reală, ea fiind supusă unei cercetări disciplinare de către universitatea la care se pregătește să devină moașă. Pe parcursul cercetării, tânăra a fost suspendată de la practica în sistemul de sănătate, dar în cele din urmă nu i s-a putut imputa nimic în plan profesional.

Cu toate acestea, oficialii din sistemul de sănătate au cerut reanalizarea dosarului, nedorind să o primească înapoi. Și la reanalizare nu i s-a putut imputa nimic, astfel că a fost primită înapoi într-un mediu ostil.

Idei principale:

• „Legal, dreptul nostru la obiecția de conștiință este protejat, dar cultural, nu este respectat. Cei pro-viață sunt priviți cu ostilitate și suspiciune doar pentru că rămân fideli convingerilor lor și, în consecință, drepturile noastre fundamentale la libertatea de exprimare și la libertatea de gândire și de conștiință sunt puse sub semnul întrebării.”
• „Ce înțeleg din această experiență? La un nivel, ea arată cât de fragilă este astăzi libertatea de conștiință în Marea Britanie. O moașă pro-viață este protejată legal, dar în practică este probabil să fie supusă examinării, marginalizată și chiar suspendată.”
• „Moașele sunt îndoctrinate cu slogane de genul: Moașa este pentru femei, nu pentru copil. Dacă ne retragem, aceste voci vor domina fără opoziție”, mai spune Sarah Spencer, care adaugă că „meseria de moașă a fost dintotdeauna despre ambele vieți”.

Discurs integral:

Numele meu este Sarah Spencer și, ca să fiu foarte clară, sunt studentă moașă în anul al doilea. Încă nu sunt calificată pe deplin, așa că vreau să subliniez acest lucru. Mai precis, sunt o studentă moașă pro-viață, lucru pe care am ajuns să constat că mulți din domeniul medical îl consideră o contradicție în termeni.

Am descoperit aceasta anul trecut, după ce am participat la o discuție într-un grup privat de Facebook pentru moașe și studente la moașe. Cineva a întrebat în grup: „Se poate deveni moașă fără să participi la o procedură de avort?” Cei mai mulți au răspuns: „Da, dar… da, ai dreptul legal la obiecția de conștiință să nu participi, dar ar trebui să-ți reconsideri serios alegerea profesională dacă ai o problemă cu avortul.”

M-am bucurat să pot să vin în sprijinul unei alte persoane pro-viață și am spus: „Da, moașele sunt adesea implicate direct în procedurile de avort și nu știu dacă asta este cunoscut pe scară largă, dar moașele, mai ales în Scoția, unde avorturile se fac mai ales în spitale, sunt adesea implicate, inclusiv studentele care urmează să devină moașe. Totuși, avem dreptul la obiecția de conștiință.” Am împărtășit acolo și faptul că eu însămi sunt pro-viață.

Acum, făcând asta pe o platformă Facebook unde erau, cred, vreo 30.000 de moașe, mi-am pus o țintă uriașă pe spate, iar criticile au venit imediat. O

 femeie a spus că este „îngrozitor ca cineva să își folosească obiecția de conștiință și să își pună convingerile morale deasupra îngrijirii pacientelor”. Altă voce a spus: „Moșitul este despre mame. Este despre a sprijini femeile. Dacă nu poți face asta, nu fi moașă.” Alte persoane s-au îndoit că aș putea vreodată să ofer îngrijire cu compasiune unei femei care a trecut printr-un avort.

Am încercat să le liniștesc. Am scris: „Da, cred că avortul ucide un copil și sunt împotriva lui, dar voi oferi întotdeauna îngrijire cu compasiune femeilor, atât înainte, cât și după o procedură de avort.”

O altă moașă a răspuns în acel moment, rezumând consensul grupului: „Îmi pare rău pentru orice femeie care ar ajunge în grija ta. Te rog, găsește-ți altă profesie.”

Ca studentă în anul întâi, la doar câteva luni de la începerea programului, acesta a fost un feedback extrem de descurajator, mai ales venit de la 30.000 de moașe din întreaga lume. Totuși, mi-a deschis ochii asupra prejudecăților împotriva persoanelor pro-viață și asupra atmosferei de respingere cu care suntem întâmpinați când intrăm în profesia medicală.

Legal, dreptul nostru la obiecția de conștiință este protejat, dar cultural, nu este respectat. Cei pro-viață sunt priviți cu ostilitate și suspiciune doar pentru că rămân fideli convingerilor lor și, în consecință, drepturile noastre fundamentale la libertatea de exprimare și la libertatea de gândire și de conștiință sunt puse sub semnul întrebării.

Poate că ați spune că exagerez, că a fost doar o dezbatere pe Facebook, câteva insulte pripite din partea unor „războinici ai tastaturii”. Și aș fi fost înclinată să fiu de acord, dacă nu ar fi urmat ce a urmat.

Mai târziu în acea lună, coordonatoarea mea de practică de la stagiu mi-a spus că a primit plângeri cu privire la ceea ce postasem online. Mi-a zis că simte că trebuie să transmită plângerile la universitatea mea. Mi-a spus: „Sunt convinsă că nu e nevoie să-ți explic la ce mă refer, știi bine ce ai scris.”

A doua zi, am fost chemată la o întâlnire cu unul dintre profesorii mei. Profesorul m-a informat că voi fi investigată de biroul universității dacă era potrivită pentru această meserie. Și asta, pentru că am scris cuvintele: „Cred că avortul ucide un copil.” Am fost acuzată că am folosit greșit rețelele sociale, că mi-am exprimat convingerile personale într-un mod nepotrivit, că am adus atingere reputației universității și profesiei de moașă în ansamblu.

La început mi s-a spus că pot să îmi continui stagiul, dar coordonatoarea mea de practică s-a asigurat că nici asta nu se va întâmpla. A făcut presiuni asupra consiliului de sănătate pentru a mă exclude complet din stagii. Și au fost de acord. Am fost suspendată oficial de la orice stagiu în cadrul NHS 5.

Nu pot descrie pe deplin anxietatea acelor săptămâni, întrebându-mă dacă visul meu de a deveni moașă se va opri înainte de a începe cu adevărat. Dar, din fericire, după ce cazul a fost analizat, ofițerul de investigație a concluzionat că nu există nicio vină de imputat. Am fost exonerată de toate acuzațiile.

Mi-aș dori să pot spune că mărturia mea este un exemplu luminos de încurajare pentru oricine ar vrea să urmeze o carieră în domeniul medical. Mi-aș dori să spun: „Mergeți înainte, spuneți adevărul, veți reuși.” Dar nu aici s-au încheiat necazurile mele. NHS 5 a respins inițial decizia, spunând: „Nu o vrem înapoi oricum. Reanalizați.” În cele din urmă, au fost obligați să mă accepte înapoi la stagiu, dar știam bine că nu eram primită cu bucurie.

Chiar și profesorii universității continuau să se refere la postările mele ca la ceva nepotrivit, deși universitatea investigase și constatase că nu am făcut nimic greșit.

Ce înțeleg din această experiență? La un nivel, ea arată cât de fragilă este astăzi libertatea de conștiință în Marea Britanie. O moașă pro-viață este protejată legal, dar în practică este probabil să fie supusă examinării, marginalizată și chiar suspendată. Pentru simplul fapt că are și exprimă convingeri considerate „nepotrivite”, oamenii pro-viață sunt activ împinși afară din mediile profesionale și academice. Suntem împinși afară din spațiul public. Spus pe șleau: drepturile fundamentale ale profesioniștilor pro-viață din domeniul medical din Marea Britanie sunt grav amenințate.

Și totuși, sunt încă aici, în ciuda tuturor eforturilor lor. Cei care s-au opus nu au reușit să mă înlăture. Așadar, pentru oricare dintre voi care vă gândiți să urmați o carieră în domeniul medical, sper să fiți încurajați de povestea mea. Și vă rog, vă implor, nu abandonați aceste spații. Clasele, cabinetele de moașe din comunitate, centrele de naștere, sălile de travaliu, secțiile de ginecologie, sălile de operație. Acestea sunt spațiile în care se formează cei care îngrijesc femeile însărcinate și copiii nenăscuți. Spațiile unde 99% din noile vieți omenești sunt purtate și aduse pe lume – sau, dimpotrivă, neglijate.

Și în aceste spații, unde respectul pentru copilul nenăscut ar trebui să fie cel mai bine înrădăcinat, el este de fapt cel mai descurajat. Moașele sunt îndoctrinate cu slogane de genul: „Moașa este pentru femei, nu pentru copil.” Dacă ne retragem, aceste voci vor domina fără opoziție.

Dreptul nostru de a fi în aceste spații merită apărat și păstrat. Avem nevoie de oameni pro-viață în profesiile medicale, ca să ne putem opune acestui val din ce în ce mai unanim al opiniei publice, care strigă pentru drepturile femeilor, ignorând inimile care bat și membrele care se mișcă ale copiilor nenăscuți.

În realitate, meseria de moașă a fost dintotdeauna despre ambele vieți. O moașă este alături de mamă, da, dar și de copilul pe care ea îl poartă. Ambii sunt pacienții noștri. Ambii sunt oameni și ambii merită grija noastră. Drepturile omului pentru toți oamenii. Asta îi include pe copiii nenăscuți, dar și pe noi, cei din sănătate, care refuzăm să participăm la sfârșitul vieților lor.

Vă rog pe toți cei de față să fiți o voce pentru copiii nenăscuți în aceste spații. Continuați cu îndrăzneală să vă exercitați drepturile la libertatea de exprimare, credință și conștiință. Și pentru noi, cei care ne socotim oameni ai credinței, să ne amintim că Domnul Dumnezeul nostru este Cel care merge cu noi.

Vă mulțumesc.

Carla Lockhart, parlamentar: Nu este vorba doar de a ne opune la ceva, ci și de a oferi ceva mai bun, o societate care le ajută pe femei să aleagă viața / Marșul pentru Viață Londra 2025

Isabel Vaughan-Spruce: Ființe umane neprețuite sau țesuturi fără valoare? Cele două viziuni nu pot coexista / Marșul pentru Viață Londra 2025

Josiah Presley, supraviețuitor al avortului: Avem responsabilitatea de a lăsa o lume pentru viață generațiilor următoare / Marșul pentru Viață Londra 2025