Papa Leon XIV: Căsătoria, măsura iubirii dintre bărbat și femeie – o iubire totală, fidelă și roditoare prin darul vieții

În omilia rostită Duminică, de Ziua Internațională a Copilului, Papa Leon al XIV-lea a vorbit despre familie și copii. În Biserica Romano-Catolică, duminica a încheiat Jubileul Familiilor, Copiilor, Bunicilor și Vârstnicilor.
„Lumea de astăzi are nevoie de legământul căsătoriei pentru a cunoaște și a accepta iubirea lui Dumnezeu și pentru a învinge, prin puterii ei unificatoare și reconciliante, forțele care distrug relațiile și societățile”, a spus Papa Leon al XIV-lea.
În familie, a continuat el, credința „este împărtășită ca mâncarea la masa familiei și ca iubirea din inimile noastre. În acest fel, familiile devin locuri privilegiate în care Îl întâlnim pe Iisus, Care ne iubește și dorește binele întotdeauna”.
Adresându-se cuplurilor căsătorite, papa a spus:
„Căsătoria nu este un ideal, ci măsura iubirii adevărate dintre un bărbat și o femeie: o iubire totală, fidelă și rodnică”, ce le permite, „după chipul lui Dumnezeu, să ofere darul vieții”.
„Vă încurajez, așadar, să fiți exemple de integritate pentru copiii voștri, acționând așa cum doriți ca ei să acționeze, educându-i în libertate prin ascultare, văzând întotdeauna binele din ei și găsind modalități de a-l cultiva”, a mai spus Papa Leon al XIV-lea.
„Iar voi, dragi copii, arătați recunoștință părinților voștri. Să spuneți mulțumesc în fiecare zi pentru darul vieții și pentru tot ceea ce vine odată cu ea este cel mai important mod prin care să vă cinstiți tatăl și mama.”

Adresându-se bunicilor și persoanelor în vârstă, papa le-a cerut: „Vegheați asupra celor dragi cu înțelepciune și compasiune, cu smerenia și răbdarea care vin odată cu vârsta”.