Cum se explică violența mesajelor și vandalismele îndreptate împotriva Marșului pentru viață: Cuvintele sunt ale celui care le rostește

de Larisa Iftime, Asociatia Provita Media, 28 martie 2017
Acest lucru le-am spus-o si le-o repet copiilor mei ori de câte ori se plâng că, la școală, cutare le-a spus cine știe ce măgărie sau chiar i-a înjurat. În general, le spun că cel care folosește cuvinte urâte are o suferință, o durere în suflet – poate nu se simte bine acasă, poate nu e apreciat îndeajuns, poate l-au certat părinții și își varsă furia pe toți… Cu alte cuvinte, trebuie privit mai degrabă cu îngăduință și compasiune, decât cu mânie. Pe de altă parte, le mai spun, uitați-vă la chipul celui care spune cuvinte urâte și o să vedeți că e marcat, e urâțit de ele.
Încerc, pe ocolite, cumva, să mă refer la „pustiul de bine” ce-au încercat să ni-l facă, sâmbătă, 25 martie a.c., reprezentanții LGBT-ului din România și alți opozanți cătrăniți ai Marșului pentru viață. Cred că mulți dintre participanții la marș, dar mai ales copiii de acolo, au fost șocați de limbajul violent și obscen, folosit în anti-lozincile scrise pe blocuri, pe asfalt sau pe panourile publicitare. Ce impresie îți produce o frază obscenă scrisă pe un zid? Te agresează, te violentează, în primul rând. E o distanță infimă de la înjurătură până la pumn.
Unele ziare (ca Adevărul, dar nu numai), au reluat cu cinism cam toate aceste anti-lozinci. Fără să se împotmolească – din pudoare, cel puțin – în cuvintele scabroase, ziariștii au ținut să fie „corecți” până la capăt. Au fost în această situație publicații care scriu și ne avertizează de dimineața până seara despre nocivitatea violenței de limbaj în spațiul public sau duc campanii contra violenței în școli, inclusiv contra violenței de limbaj.
Psihologia ne spune că violența de limbaj e exprimată, deopotrivă, și de omul slab, necultivat, care nu se poate abține, și de cel puternic, care vrea să-l controleze pe celălalt, să-i controleze emoțiile. Astfel, în acele anti-lozinci, s-a auzit scrâșnet de măsele, sâsâit veninos, urmat de spuma albă din colțul gurilor încleștate. În altă ordine de idei, în acele anti-manifeste – scrise, desigur, nu de niște oarecare, ci de oameni „luminați”, cu carte, cu facultăți – s-a văzut sufletul lor rănit și suferind. Apelul lor la limbajul obscen arată că au o problemă cel puțin cu construirea relației cu cei din jur, dacă nu chiar cu propria lor sexualitate.
Acești oameni „luminați”, care au scris anti-lozinci vulgare și hidoase și care deplâng, pe bloguri și în reviste de lux, „îndoctrinarea și manipularea copiilor cu religia în școli” (dar marea lor majoritate nu au copii), doresc să-și impună opiniile în școli. Printre altele, să-i învețe pe copii, nici mai mult, nici mai puțin, decât „educația sexuală”.
Domnule profesor Astărăstoae, v-am apreciat din toată inima editorialul dvs. despre educația sexuală, scris cu delicatețe și profunzime, dar, iată, o astfel de oră riscă să intre pe mâna unor oameni care apelează la limbajul violent și obscen pentru a intimida și a se impune. Iar de la limbajul violent până la agresiunea fizică e o distanță de secunde. Prin urmare, domnule profesor, mai bine deloc decât așa.
Pe de altă parte, acești oameni, aflați într-o mare suferință și deznădejde sufletească, au nevoie de rugăciunea noastră. Să ne rugăm, așadar, pentru primenirea lor sufletească!
P.S. Mai nou, aflăm că și o coșcogea consilieră parlamentară se exprimă ca în grajd, atunci când se referă la una dintre organizatoarele Marșului pentru viață. Să ne închipuim acum și modul în care îl/o consiliază respectiva pe alesul sau pe aleasa noastră…