Cum ignorăm cu talent elefantul din bucătăria prăbușirii demografice a României

Guest post de pe pagina de Facebook a Alexandrei Nadane

În fiecare lună, câte un studiu ne spune același lucru: populația scade, scade alarmant, iar în viitor sistemul de pensii va ceda nu din cauza corupției, ci din cauza lipsei de oameni.
Dar în timp ce specialiștii avertizează că ne apropiem de cea mai severă criză socială și financiară din ultimul secol, statul și societatea refuză să vadă elefantul uriaș din mijlocul bucătăriei demografice: numărul imens de avorturi, promovarea ideologică a avortului și absența unor statistici reale.

Ca să putem ignora acest elefant, i s-a pus un nume comod: „Nu faceți ca Ceaușescu, care a interzis avortul”. Și cum nimeni nu vrea să fie asociat cu Ceaușescu, elefantul avortului a devenit un animal sacru: oricât dezastru face, trebuie să ne prosternăm în fața lui.

Ca să ne prefacem că „facem treabă” (semnul ruperii de regimul Ceaușescu la TVR în 22 decembrie 89), finanțăm FIV de la stat cu sute de milioane de lei – ignorând că doar circa 5% dintre copiii creați ajung să se nască. Și fără să ne întrebăm ce se întâmplă cu restul: nu cumva să aflăm că o parte sunt distruși intenționat sau stau congelați fără nicio perspectivă de a fi implantați, căci elefantul are un puiuț care zice că este ok să distrugi la cerere viața umană creată prin FIV sau să nu îți pese de ea, că altfel devii ceaușist.

Și ca să dormim liniștiți, aplicăm o lecție veche, de la județenele de partid din județe, care se temeau și ei de Ceaușescu: statisticile false ne scutesc de întrebări, iar statisticile complet ireale ne fac să fim aplaudați. Așa că nu tresărim deloc când mai multe județe raportează sub 5 avorturi într-un an. Ne spunem că doctorii de acolo nu fac avorturi (doctori ceaușiști, desigur!), nu că realitate e pur și simplu neraportată.

Mai nou, pentru că România are cel mai lung concediu de creșterea a copilului din Europa, trebuie luat puțin și de la aceste mame – 10% din indemnizație, mai mult ca să le facem în ciudă, că suma economisită astfel de stat în câteva luni este cât o garsonieră.

Într-un ton mai analitic: statul și societatea evită sistematic să discute problema centrală – pierderea masivă de copii înainte de naștere – și direcționează fonduri spre soluții scumpe și puțin eficiente, refuzând în același timp să construiască politici reale pentru femeile însărcinate și familiile aflate în dificultate.
România nu are, în 2025, o statistică oficială a avorturilor făcută cu rigoare științifică – o absență intenționată, pentru că realitatea ar fi extrem de incomodă.

În schimb:

• finanțăm FIV cu rată de succes de 5%;
• tăiem din sprijinul mamelor (CASS reținut din 1 august 2025);
• interzicem explicit finanțarea centrelor pentru femeile însărcinate și mame;
• ne prefacem că județe întregi au sub 5 avorturi pe an;
• ignorăm că suntem țara cu cea mai rapidă îmbătrânire din UE.
  Concluzia reală a filmului cu elefantul: femeile însărcinate nu sunt o prioritate; copiii nu sunt o prioritate; avortul este o problemă ideologică pe care o susținem mințindu-ne cu veselie, ca la demonstrațiile de 23 august ante 89.

Soluția pentru cine vrea să iasă din filmul cu elefantul:
Dacă România vrea să oprească această prăbușire demografică:

• trebuie să vadă avortul, în sfârșit, ca ceea ce este: factorul principal al pierderii populației;
• trebuie să construiască politici de sprijin pentru femeile însărcinate și familiile vulnerabile;
• trebuie să recunoască faptul că FIV nu poate salva o națiune, mai ales cu o rată de succes atât de mică.

S-a spus explicându-se măsurile de austeritate: a spune adevărul nu este popular, dar este necesar. Adevărat, dar cu o precizare: TOT adevărul.