avort

Avortul nu se uită nici la… 101 ani

frusina-2Ziarul Lumina a publicat un interviu cu o femeie deosebită, Eufrosina Clinci, care pe 13 aprilie împlinește 101 ani. Pe lângă alte multe lucruri folositoare ce se pot învăța din cuvintele ei, unul fapt este demn de reținut pentru toți cei care sunt tentați să trateze avortul cu ușurință.
La 101 ani, singurul lucru major pe care ea simte nevoia să îl mărturisească reporterului legat de greșeli este avortul. Faptul că o femei care a avut șapte copii și are 101 ani își simte cugetul încărcat și acum spune mult.

Iată mai jos întregul interviu:

„Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce“, spunea Mark Twain. Mama Eufrosina Clinci, o bătrână din cătunul Prislop al satului Trăisteni, comuna Valea Doftanei, județul Prahova, care a pășit de câteva luni în cel de-al 101-lea an de existență, lucrează acum aproape neîntrerupt cu sinele său. Pentru că de ceva vreme a dobândit cunoașterea importanței celei de a doua zile din viața ei: a aflat că s-a născut pentru a se mântui.

Nu mi-aș fi amintit cuvintele lui Mark Twain dacă nu aș fi cunoscut-o pe mama Eufrosina Clinci din Trăisteni. Și nici nu le-aș fi înțeles sensul profund dacă într-o zi, neverosimil de senină, a unui ceas al pământului prea devreme împrimăvărat, nu aș fi urcat împreună cu părintele Vasile Toma de la biserica din sat, duhovnicul bătrânei, panta unui drum îngust, răvășit de urmele unor trecute ploi tomnatice, până la chilia ei din cătunul Prislop. Căci această femeie, deși locuiește în sat, se nevoiește într-o cămăruță din curtea casei vechi, precum o pustnică în încercarea deșertului, și luptă cu sine zilnic, ceas de ceas, cu grabă și învârtoșire, căci timpul nu mai așteaptă. Iar ea mai are multe de făcut în această a doua zi importantă din viața ei, pe care a aflat-o de la o vreme, prea scurtă, prea strâmtă pentru câte ar dori să mai agonisească în ea.

Așteptând ceasul cel bun

Ne-a primit oarecum mirată că cineva „tocmai de la București“ se interesează de nimicnicia ei. Curată la chip, cu o privire suptă, măcinată de o nevăzută durere lăuntrică, și cu urmele ultimelor cuvinte din Laudele tocmai citite, răscolite încă pe buze, ne-a invitat să ne așezăm pe unde putem, așteptând întrebările noastre. Pe masă, o candelă pâlpâia ușor topind secundele. Alături, Ceaslovul deschis, cu filele îngălbenite și ferfenițite de repetatele răsfoiri, topea la rându-i gândurile, lacrimile bătrânei căzute strat peste strat pe colțurile paginilor.

Bătrâna citește fără ochelari zi de zi, ceas de ceas, cuvintele ziditoare din carte, rugăciunile cu care își nevoiește sufletul pentru a-l curăța. Această femeie nu mai are nevoie de nimic. Viața i-a dat de toate. Mai mult necazuri și îndurări. Și, cu toate acestea, se simte încă datoare față de ea. Încă mai trebuie să-i răscumpere cu suferință rătăcirile, păcatele cu care a împovărat-o.

Deși are o memorie formidabilă și ne poate vorbi despre lumea secolului prin care a trecut, cu fantasmele ei, cu reușitele și neîmplinirile ei, mama Frusina, cum îi spune lumea, refuză strălucirea amintirilor.

„Pe 13 aprilie anul acesta împlinesc 101 ani. M-am născut în Sinaia. Am întâmpinat destule în anii ăștia. Sunt văduvă de 32 de ani. Pe soțul meu îl chema Clinci Gheorghe. Nu m-a certat niciodată. Dumnezeu să-l ierte că a fost om bun. Am avut șapte băieți. Cinci mi-au murit… Mai am doi. Am o femeie care mai vine să vadă de mine, pentru că nu prea mai pot să-mi fac singură toate treburile prin casă. Am fost orfană. Tata a murit în 1916 în război. Nu mi-o amintesc nici pe mama, care s-a prăpădit la vreo doi ani după el. Am rămas singure, că eram trei surori, și ne-a crescut un om bătrân din Teșila, cu care se măritase mama după moartea tatei. La scurt timp, s-a prăpădit și ea. Eu am fost a mai mică. Sunt o păcătoasă, părinților. Asta mă supără pă mine. Vine părintele Vasile și mă spovedește, mă împărtășește, că nu mai pot merge la biserică. Dar eu tot păcătoasă rămân, deși, după ce mă spovedesc și mă împărtășesc, mă simt mai ușurată. Aș vrea să mă duc și la o mănăstire să mă spovedesc și acolo, dar nu mai pot. Necazuri, asta a fost viața mea. Dar mi-am văzut de treabă. Nu am umblat în prostii. Citesc zilnic în Ceaslov ca să mă ușurez de păcate. Și parcă nu mai e vreme. Am făcut avort… Asta e beleaua mea! Citesc în fieșcare zi, spun toate rugăciunile de dimineață și de seară, stau permanent cu candela aprinsă că poate vine ceasul… Și cum să mor fără lumânare? Atât mă mai rog la Dumnezeu: să-mi dea sfârșit bun. Asta îmi mai doresc. Altceva nu. Aștept ceasul. Dar nu știu când vine. Ce să fac? Cât mă mai duce Bunul pe mine, că au trecut, iată, atâtea luni și după suta de ani pe care mi-a dat-o?“, se întreabă bătrâna.

Pasărea cu aripi la inimă

Am încercat să-i cotrobăi prin amintiri, căutând frânturi necunoscute dintr-o realitate a vremurilor ei pe care istoria a uitat să le consemneze. Dar mama Eufrosina refuză să vorbească despre ele. Pentru ea există doar astăzi. Este doar o ucenică în ultimul an de studii, care se pregătește în genunchi pentru marele examen: cel de Dincolo. Cel dat în fața Veșniciei. Acum, în această clipă, aici, trăiește din plin grija celei de a doua zi importante din viața ei: cea în care, aflând pentru ce s-a născut, încearcă să o umple cu merindele trebuincioase sufletului ce trebuie mântuit. Restul este doar curgere de timp….

Am plecat din chilia bătrânei îngândurați. Pe cer, un porumbel desena în crucea zilei o voltă. Și tot gândindu-mă la chipul femeii de care abia ne despărțiserăm, aplecat peste slova Ceaslovului, mi-au venit în minte cuvintele poetului Nichita Stănescu: „Oamenii sunt păsări cu aripile crescute înlăuntru“. Și eu cred, acum, că mamei Eufrosina din Trăisteni i-au încolțit de ceva vreme în umerii inimii două aripi, ca doi ghiocei ce vestesc primăvara veșnică spre care sufletul ei tot cată…

Sursă: Ziarul Lumina




Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button