Uncategorized

145 de ani de la nașterea savantului Nicolae Paulescu: „Fără Dumnezeu, viața nu poate fi explicată“

Din pleiada de medici pe care România i-a avut la începutul secolului al XX-lea, doar despre unul s-a spus că a atins genialitatea. Este vorba de marele fiziolog Nicolae Paulescu, cel care a descoperit insulina. Născut în București, la 30 octombrie 1869, fiul comerciantului Costache Paulescu urmează la Paris Facultatea de Medicină, pe care o termină în 1891. Rămas în capitala Franței încă nouă ani, timp în care devine doctor în medicină și în științe naturale, obține mai multe specializări în chimie biologică și fiziologie generală. Alături de Étienne Lancereaux, cel mai cunoscut fiziolog din lume în acea vreme, îi apar mai multe lucrări de medicină, care vor constitui unele dintre tratatele de specialitate editate atunci.

Deși i s-a oferit posibilitatea rămânerii în străinătate, Paulescu s-a întors în țară, unde a continuat munca de cercetare începută în Occident. Astfel, în 1921, ilustrul cercetător trimite patru comunicări către societatea de Biologie din Paris cu privire la descoperirea pancreinei, prima formă de insulină. La o distanță de opt luni, doi tineri și obscuri cercetători canadieni își fac publice rezultatele lor în aceeași direcție și primesc premiul Nobel pentru Medicină. Protestele făcute către forurile internaționale rămân fără răspuns. Doctorul Paulescu va muri în 1931 cu amărăciunea nerecunoașterii muncii sale de o viață.

O străduință continuă pentru alinarea durerii

Cu toate acestea, au existat mulți care au apreciat valoarea distinsului medic. Unul dintre foștii săi studenți, Aurel Abramovici, vorbea cu admirație despre ținuta strălucitului savant român: „Ca profesor, Paulescu era o figură covârșitoare. Lecțiile lui de fiziologie erau extrem de impresionante. Care dintre noi nu a fost cuprins de emoție atunci când, în fața unei studențimi atente și iubite, evoca existența dumnezeirii, a acelei forțe supreme în care el credea cu o convingere neclintită? Viața lui, pe care o petrecea mare parte în laborator a fost o perseverentă și dezinteresată cercetare a adevărului și o străduință continuă și neobosită pentru alinarea durerilor omenirii. În aceasta punea el tot sufletul, pentru că o considera suprema țintă a vieții lui.“

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

La unul dintre cursurile ținute la facultatea de medicină despre rolul spitalului, ca așezământ de tămăduire a suferințelor, și despre medic, ca slujitor al oamenilor, profesorul Paulescu, pornind de la pasajul Evangheliei după Matei, capitolul XXV, 36-40: „Bolnav am fost și M-ați cercetat… Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, mai mici, Mie Mi-ați făcut,“ se adresa studenților săi: „Dumnezeu vrea ca iubirea pe care i-o datorează oamenii să se reverse asupra bolnavilor săraci. Toți oamenii, buni sau răi, virtuoși sau vicioși, conaționali sau nu, primesc în spital aceleași îngrijiri, fără să se țină seama de meritele sau nemernicia lor…“.

„Îngrijiți pe bolnav nu ca pe un frate, ci ca pe Însuși Dumnezeu!“

„Când veți intra în vreun spital – spunea el discipolilor săi -, dezbrăcați-vă de patimile de cupiditate și de orgoliu, lepădați-vă și de trândăvie și dați-vă cu totul bolnavilor, cărora să le fiți recunoscători dacă, îngrijindu-i, vă vor permite să vă instruiți. (…) Urmând preceptele carității, îngrijiți pe bolnavul mizerabil, nu ca pe un om, nu ca pe un frate care suferă, ci ca pe Însuși Dumnezeu…“.

Nicolae Paulescu a fost un medic cu tact și deosebit de atent cu pacienții lui. Într-o zi, pe când i-a fost adus la consult un bolnav sărac, plin de păduchi, laborantul doctorului, văzând mizeria pe care suferindul o lăsase pe pardoseala cabinetului, a exclamat nemulțumit, în barbă: „Și acesta fu cu păduchi!“ Profesorul a prescris bolnavului rețeta în care a înfășurat și o sumă de bani, a condus pacientul până la ușă, după care i-a replicat tăios ajutorului său: „Ia mai taci din gură! Și nu te apuca ca un năuc să spui cuiva… să nu-l umilești. Cine știe de unde i-a luat?… Bietul om… Parcă a vrut el să-i ia?!“

Conferințele susținute de fiziologul Paulescu în deschiderea lecțiilor de medicină predate în cadrul așezământului spitalicesc „Betleem“, din București erau urmărite cu mare atenție de publicul divers, nu doar de cadrele din spital.

„Medicul trebuie să fie un apostol al moralei.“

Vorbind despre demnitatea profesiei medicale, Paulescu descria portretul ideal al celui chemat să aline suferințele oamenilor: „Medicul trebuie să fie, în același timp, un savant care iubește din tot sufletul știința medicală, adică știința omului; să fie o ființă care se jertfește pentru alții, până la moarte; în sfârșit, să fie un apostol al omenirii, sau mai bine zis un apostol al moralei… Prin profesia sa, medicul devine prietenul și confidentul celor ce suferă, fie ei bogați sau săraci, tineri sau bătrâni, care-l ascultă și se supun prescripțiilor lui. Or, cum un medic instruit cunoaște instinctele – și prin urmare și patimile – îi este ușor ca, prin grai și prin exemplu, să lumineze omenirea și să-i îndrume educația socială care combate aceste patimi.“

Scopul vieții nu este căutarea plăcerii

În natură, instinctele sădite de Dumnezeu la toate palierele de existență sunt cele care guvernează viața. Însă, dintre viețuitoarele de pe pământ, doar omul are capacitatea de a transforma instinctele în acte voluntare. De aici, spune Paulescu, „rezultă că în timp ce animalul, încătușat de instincte, nu se abate niciodată de la legile proprii de subzistență, omul liber poate să încalce ceea ce a stabilit Dumnezeu“. Iar pentru ignoranți sau neînțelepți, această prerogativă de a-și alege singur modul în care vrea să trăiască poate deveni ceva mortal. Un astfel de om nu remarcă și nu reține din viață decât senzațiile plăcute care însoțesc îndeplinirea unui anumit act. Iar aceasta este patima, căutarea exclusivă a plăcerii. Când nu se mai urmărește scopul, finalitatea instinctului, atunci rațiunea pentru care sunt săvârșite unele fapte dispare, și persoana se afundă în bezna oarbă a lipsei de sens, a morții.

De aceea, Paulescu spune că doar morala creștină deține remediul patimilor care bântuie sufletele oamenilor.

Medicul care făcuse carieră în Franța afirma în lucrarea „Instincte sociale. Patimi și conflicte. Remedii morale“ că dezordinea și lupta dintre oameni în societate sunt efectele a două patimi care distrug armonia și pacea în lume: lăcomia și dorința de a domina. Neliniștea și grija pe care omul o manifestă în fața viitorului, ca și plăcerea pe care o generează adunarea fără măsură a bogățiilor sunt biruite de voința omului sprijinită pe porunca lui Hristos: „Nu vă adunați comori pe pământ unde moliile le mănâncă și unde furii le sapă și le fură… Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca… Căutați mai întâi împărăția cerurilor…“.

Pilda unei vieți de apostol

În 1921, Cincinat Pavelescu îi scria de la Paris lui Paulescu: „Tu ești un sfânt și ai o minte largă, întărită de o voință neînduplecată și de o putere de renunțare excepțională. După tine va rămâne o operă întreagă și pilda unei vieți de apostol.“ Acest portret succint schițează în câteva tușe figura marelui om de știință, descoperitor al insulinei: un profil moral creștin fără pată, dublat de o putere de cercetare științifică, ce l-a făcut egalul vestiților medici fiziologi din Occident: Étienne Lancereaux, cel mai mare anatomo-patolog și clinician din epocă, cu care va alcătui Tratatul de medicină, „Julien Huber“ sau „Ernest Scott“.

Apelativul „maestru“, adresat de savanții întregii lumi medicale, ne îndreptățesc să credem că Paulescu era un nume de referință în medicina mondială de la începutul secolului al XX-lea. Fiziologia, ca disciplină care se ocupă cu studiul fenomenelor vitale, adică cercetează mutațiile de energie și materie care se petrec la ființele viețuitoare, i-a dat posibilitatea să deducă existența sufletului și a lui Dumnezeu, ca autor al naturii.

Paulescu infirmă teoriile eronate ale ateismului biologic

Deși în epocă adepții lui Darwin și ai lui Haeckel păreau a fi imbatabili, totuși, Nicolae Paulescu a combătut cu succes erorile ateismului biologic și a conchis că finalitatea funcțiilor fiziologice ale organismului uman pretinde în mod logic existența lui Dumnezeu. Ipoteza generației spontanee, care stă la baza teoriei darwiniste, presupune două elemente: 1) cauza apariției vieții a fost la origine combinarea anumitor elemente chimice și 2) formarea substanței vii (viața) a avut loc spontaneu, adică fără nici o altă intervenție decât a energiei deținută de materia elementelor care intră în combinație. Experiența a demonstrat că nici o ființă viețuitoare nu se naște din materia brută în mod spontan. Profesorul Paulescu citează în sprijinul său o mulțime de experimente realizate de Spallanzani, Schultze, Schwann sau Louis Pasteur, care resping ipoteza generației spontanee ca antiștiințifică. „Energia fizico-chimică este incapabilă să efectueze transformarea substanței neînsuflețite în substanță vie“, afirmă cu tărie fiziologul român. „Trebuie să admitem aici intervenția unor puteri, altele decât această energie. Așadar, creația nu este efectul hazardului, adică al unor serii de circumstanțe întâmplătoare, ci al unei voințe, care concepe scopul și dispune mijloacele în vederea realizării acestui scop. Finalitatea vitală are drept cauză un agent, sufletul, care nu este perceptibil de simțurile noastre și diferă prin natura sa de energia fizică. Cauza primară a existenței sufletului este Dumnezeu“. În concluzie, Paulescu, la finalul cursului de fiziologie, sublinia: „Viața este efectul a două cauze imateriale: una, cauza secundară sau sufletul, unică pentru fiecare ființă viețuitoare; alta, cauza primară sau Dumnezeu, unică pentru totalitatea ființelor viețuitoare. A demonstra existența unei cauze prime a vieții, imateriale, unice și infinit înțelepte – iată limita sublimă la care ajunge fiziologia. Această primă cauză este Dumnezeu. Omul de știință nu se poate mulțumi deci să zică: „Credo in Deum“ (Cred în Dumnezeu). El trebuie să afirme: „Scio Deum esse“ (Știu că Dumnezeu există).“



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button