viaţa de familie

De la sex, droguri, abuz și sinucidere la activism pro-viață: cum m-a scăpat Dumnezeu de întuneric

photo-5-640x458

de Meagan Weber, LifeSiteNews.com

Am devenit pro-viață undeva între prima și a doua sarcină neplanificată. Obișnuiam să cred în concepția „corpul meu, alegerea mea”, dar atunci ceva s-a schimbat în inima mea.

Provenind dintr-o familie destrămată, ca adolescentă am fost aproape mereu fără adăpost, trăind din casă în casă. Adâncită într-o viață de droguri și promiscuitate, am avut parte de prea puțină supraveghere din partea unui adult și nimeni nu s-a îngrijorat de buna mea creștere. După ce am devenit dependentă de metanfetamine, am renunțat la școală și nu am absolvit. Atunci mama mea m-a chemat în statul în care locuia, sprijinindu-mă să-mi termin școala fără grija cheltuielilor zilnice. Am reușit să absolv un an mai târziu și să renunț la metanfetamine, deși am continuat cu alte substanțe și cu viața dezordonată.

La o zi după evenimentele din 11 septembrie 2001 am descoperit că sunt însărcinată. Eram pe punctul de a termina relația nesănătoasă pe care o aveam cu tatăl, așa că mă simțeam încolțită. Avortul părea singura soluție de a evita să mă leg de el pentru toată viața. Confirmarea a venit și din partea lui sub argumentul că era nedrept să-l „încarc cu grija unui copil”. M-am dus acasă, i-am spus mamei că sunt însărcinată, dar să nu-și facă griji pentru că intenționam să fac avort și urma să fie ca și cum nu s-a întâmplat niciodată.

Spre surprinderea mea, mama a fost complet împotriva ideii de avort, deși nu era pro-viață. Mi-a spus că nu o voi scoate la capăt cu avortul și că ea va fi alături de mine și mă va ajuta să-mi cresc copilul. Sincer, mi-era mai mare teamă să nu o ascult pe mama decât să-l supăr pe prietenul meu, astfel că am ales viața pentru copilul meu.

Imediat ce l-am anunțat că voi păstra copilul el a terminat relația cu mine. M-am simțit pierdută și distrusă și deseori mă gândeam dacă am făcut alegerea corectă. După două luni am reluat relația pentru scurt timp și din nou ne-am despărțit, de data aceasta însă într-un mod mult mai urât, după ce, îmbrâncindu-mă, mi-a strigat în față „copilul nu este al meu și sper să muriți amândoi”. Pentru faptele lui am reușit să obțin un ordin de restricție pe numele lui.

Incidentul a fost primul din multele evenimente traumatizante care au urmat. La scurt timp logodnicul mamei mele a murit într-un accident de mașină și cineva foarte apropiat mie a făcut avort după ce ne promisesem una alteia că ne vom sprijini în sarcinile noastre. Apogeul l-am trăit atunci când mama a ales pentru ea sinuciderea. Eram în 3 luni și jumătate când am văzut-o ultima dată în viață și tot eu am fost cea care am găsit-o.

Viața mea s-a zdruncinat din temelii și am simțit că nu mai am nicio șansă. Încercând eu însămi să mă sinucid câteva zile mai târziu, am început să strig și să plâng din toată inima, „dacă într-adevăr există Dumnezeu undeva acolo, atunci să mă ducă la mama ori să mă scoată din casa asta și să-mi schimbe viața”. După câteva clipe, un prieten a apărut și m-a găsit în toaleta mamei. M-a ridicat, m-a scos din casa, salvând viața mea și pe cea a copilului meu. Traumele prin care am trecut în timpul acestor evenimente mi-au călcat în picioare mândria și m-au adus în punctul în care căutam răspunsuri la întrebarea de ce viața mea se destramă astfel. Am ajuns să-l cunosc pe Dumnezeu după ce am fost chemată la biserică la slujbele de Crăciun și Paști și după ce niște femei minunate din biserică au organizat pentru bebelușul meu care urma să se nască un „baby shower” (o petrecere organizată în cinstea bebelușului, cu ceva timp înainte de nastere, scopul principal fiind acela de a-i da mamei cadouri de folos pentru copil).

Pe măsură ce ziua nașterii se apropia, m-am îndreptat spre tatăl copilului cu iertare și i-am oferit opțiunea de a asista la naștere. El a acceptat, având în vedere că îi promisesem că nu-l voi denunța pentru violarea ordinului de restricție emis pe numele lui. După ce m-a ținut de mână în timpul nașterii și după ce a vizitat copilul de câteva ori acasă la mine, ne-am împăcat pentru a doua oară. Abuzul însă a început nu după mult timp, ceea m-a făcut să mă simt din nou pierdută, de data aceasta și lipsită de sprijinul mamei. Am vândut casa mamei, am cumpărat una nouă pentru mine și am continuat relația abuzivă verbal, emoțional și sexual cu tatăl fetiței, pentru încă un an, după care am strigat din nou la Dumnezeu pentru ajutor și am găsit curajul să plec.

La început totul a fost bine, însă mai târziu am revenit la stilul de viața petrecărețși dezordonat, deseori lăsând-o pe fetița mea cu o bonă. Aceasta a durat câteva luni, până când am rămas din nou însărcinată cu prietenul care mă salvase în acea noapte din toaleta mamei când încercasem să mă sinucid. De data aceasta nu mă mai gândeam deloc la avort. După prima sarcină și naștere și chiar după ce tatăl îmi propusese avortul, am înțeles pe deplin cât de valoroasă este viața și cât de important este să-i protejezi pe cei nenăscuți. Deși eram extrem de rușinată de faptele mele, m-am destăinuit doamnelor de la biserică de la care am și primit mult sprijin.

Nu după mult timp am conștientizat că sunt din nou singură. Trebuia să cresc singură doi copii de la doi tați.

Pastorul de la biserică și soția sa m-au primit în casa lor, încurajându-mă să-mi păzesc inima de oamenii care aveau să mă judece în biserică și oferindu-mi tot sprijinul lor. În timpul acelei vizite, mi s-a pus o întrebare care m-a schimbat pentru totdeauna: „Dacă ai pierde o parte a corpului pentru fiecare partener sexual pe care l-ai avut, cât din tine s-ar mai afla pe acest scaun?”. Am răspuns în sinea mea: „Probabil câteva vene și cartilaje”. Din acea clipă am decis să aleg abstinența până în noaptea nunții mele. Mă simțeam cu adevărat dărâmată și deznădăjduită. Multe schimbări s-au petrecut în timpul sarcinii, mi-am pierdut serviciul și mașina și totuși nimic nu mi-a lipsit, aceasta datorită proniei lui Dumnezeu și a oamenilor Săi din biserică.

A fost pentru mine o perioadă grea, însă Dumnezeu a folosit-o pentru a mă șlefui și a mă transforma în acel tip de femeie capabilă să primească în viața ei un bărbat incredibil, cu adevărat de aur. S-a îndrăgostit de mine și de copiii mei și m-a cerut în căsătorie. Am ales abstinența pentru 2 ani și jumătate până în noaptea nunții. Soțul meu m-a tratat ca aurul și din noiembrie 2006 trăim o căsnicie cu adevărat fericită. Avem patru copii. Soțul meu este pastorul copiilor din biserica locală iar eu am devenit activistă pro-viață, implicându-mă în acești ultimi șapte ani în sprijinirea femeilor orientate spre avort. Viața mea este o carte deschisă și sper și mă rog la Dumnezeu să-mi dea șansa să împart această victorie cu cât mai mulți oameni, astfel încât cât mai multe vieți să fie salvate atât fizic cât și spiritual. Visez la ziua când avortul nu va mai fi o opțiune legală.

Vă mulțumesc pentru timpul acordat poveștii mele, vă invit să citiți mai multe pe blogul meu și pe pagina de Facebook. Dacă sunteți interesați de mărturia mea și de speech-ul meu „Femeile orientate spre avort”, vă rog să mă contactați pe adresa meaganweber@gmail.com.

 

Traducere: Catargiu Iulia Elena



Trimite comentarii prin formularul din subsolul paginii. Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *