Cele 6 căi prin care activiştii homosexuali manipulează opinia publică

De Brian Cloves
Oricine este interesat de planul homosexualilor de remodelare a valorilor tradiţionale ar trebui să cunoască în detaliu principalele strategii pe care aceştia leutilizează, pentru a le putea înţelege şi a le putea răspunde cu dragosteşi în cunoştinţă de cauză. Susţinătoriihomosexualilor sunt foarte iscusiţi în manipularea opinei publice, ei folosindu-se de şase tactici bazate pe minciună şi jumătăţi de adevăr:
·        Exploatarea stării de “victimă”
·        Folosirea mass-mediei pentru a obţine compasiune
·        Semănarea confuzieişi neutralizarea bisericii
·        Defăimarea şi reducerea la tăcere a creştinilor
·        Ascunderea adevăratelor intenţii
·        Intimidarea
Unul dintre motivele pentru care aceste tactici au funcţionat este că activiştii homosexuali au reuşit să creeze o imagine inofensivă şi prietenoasă a mişcării lor. Ei i-au făcut pe oameni să creadă că societatea nu va fi afectată de agenda lor socială radicală. Strategii homosexualilor şi-au nuanţat discursurile extreme şi şi-au ascuns agenda sub un limbaj mieros. Cu timpul, mulţi oameni au început să se considere pe ei înşişi dar şi pe ceilalţii – “homofobi” sau “plini de ură” dacă îndrăzneau să se opuvreunui punct de pe agenda drepturilor homosexualilor, sau dacă se îndoiau doarîn sinea lor de aceste drepturi.
Mulţi generali şi magistraţi şi-ar fi doritca adversarii să fi scris o carte despre strategia lor. Interesant este faptul că liderii “drepturilor homosexualilor” chiar au făcut acest lucru. Marshall Kirk şi Hunter Madsen şi-au expus în mod clar strategiaîn cartea: After the Ball: How America Will Conquer Its Fear & Hatred of Gays in the 90s (“Cum îşi va învinge America teama şi ura faţă de homosexuali în anii 90”)[1]. Această carte este o extraordinară sursăde informaţii pentru susţinătorii familiei tradiţionale care sunt angajaţi în mod activ în lupta de rezistenţă împotriva agendei drepturilor homosexualilor.
De departe, cea mai populară tactică a homosexualilor este să îmbrăţişeze starea de victimă” – o armă extrem de puternică, aproape paralizantă, şi care le conferă un avantaj aparte în spaţiul public. Kirk şi Madsen rezumă marele avantajal afişării „stării de victimă:
În orice campanie organizată pentru câştigarea publicului, homosexualii trebuie să fie prezentaţi ca victime care au nevoie de protecţie, pentru ca cei cu orientare normală să fie înclinaţi din instinct să adopte rolul de protectori… Scopul adoptării imaginii de victimă este acela de a-i determina pe cei cu orientare normală să se simtă incomod; aceasta înseamnăca în locul încrederiicare în mod normal le-ar însoţi şi le-ar răsplăti poziţia contrahomosexualităţii, să li se inoculeze sentimentul de ruşine şi prin aceasta să înceapă procesul de schimbare a gândirii – aşa încât ceicu orientare normală să ajungă să se identifice cu homosexualii şi să simpatizeze starea lor umilă… Publicul trebuie să fie convins că homosexualii sunt victimele împrejurărilor, că nu îşi pot alege orientarea sexuală, aşa cum nu îşi pot alege nici înălţimea, culoarea pielii, calităţile sau defectele… Homosexualii trebuie să fie reprezentaţi ca victime ale prejudecăţilor.
Sună familiar? Desigur, dacă urmărim cu atenţie oricereportaj din mass-media despre acest subiect. Dar starea de victimă necesită şi o poveste care să o susţină. Astfel, cea mai comună plângere a homosexualilor vizează pretinselevaluri de ură împotriva lor.
O analiză a statisticilor FBI asupra delictelor de ură comise împotriva homosexualilor între anii 2000-2008, arată că probablilitatea ca un homosexual să fie victima individuală a unui delict de ură, în timpul vieţii sale, este puţin peste un procent [2]. Interesant este faptul că probabilitatea că homosexualii să comită delicte de ură împotriva heterosexualilor este mai mare decât probabilitatea ca heterosexualii să comită astfel de delicte împotriva homosexualilor. Conform datelor FBI, anual se comit 3.98 delicte de ură de către fiecare milion de heterosexuali împotriva homosexualilor şi 4.44 delicte de ură sunt comise anual de către fiecare milion de homosexuali împotriva heterosexualilor [3].
Violenţa împotriva homosexualilor acaparează întreaga presă, însă este interesat de observat că marea majoritate a violenţelor împotriva homosexualilor sunt comise de către alţi homosexuali. Coaliţia Naţională pentru Programe Anti-Violenta (NCAVP) este cea mai importantă organizaţie de urmărire a violenţei împotriva homosexualilor, din Statele Unite. Conform statisticilor NCAVP asupra violenţei împotriva homosexualilor, 83 de procente din acţiunile de violenţa comise împotriva homosexualilor sunt comise de către alţi homosexuali, în situaţii domestice. În acest procent nu intră şi actele de violenţa comise de către homosexuali împotriva homosexualilor în situaţiile non-domestice [4].
Această confuzie este răspândită peste tot în societate şi punerea la îndoială a agendei homosexuale nu este tolerată – în special printre tinerii din America.
De exemplu, ideea clasică referitoare la universităţi – care ar trebui să fie “spaţii destinate schimbului liber de idei” – a fost înlăturată complet în Statele Unite. Mai mult de trei sferturi dintre colegiile şi universităţile Statelor Unite prevăd coduri de conduită care interzic comportamente sau discuţii referitoare la problema homosexualităţii. Pericolul pe care aceste coduri îl reprezintă pentru libertatea academică anulează utilitatea lor. Acest fapt a fost demonstrat in mod clar întrucât multe colegii şi-au pedepsit sever studenţii doar pentru că au dorit să dezbată problema homosexualităţii.
De câteva zeci de ani, în şcoli se derulează un proces de reducere la tăcere a ideilor contrare homosexualităţii. În 1991, un student de la Universitatea din Michigan, şi-a anunţat intenţia de a organiza un program de consultanţă prin care să ajute homosexualii să îşi schimbe modul de viaţă. El a fost adus în faţa unei comisii şigăsit în unanimitate vinovat de “hărţuire sexuală” iar apoi exmatriculat din universitate [5]. În anul 2000, Consiliul Studenţesc al Universităţii din Tufts a hotărât să anuleze recunoaşterea asociaţiei Tufts Christian Fellowship (TCF), datorită faptului că părerile unuia dintre membri referitoare la Scriptură şi homosexualitate erau opuse faţă de ale acestuia [6]. Asociaţiei TCF i-au fost retrase fondurile, nu i s-a mai permis să utilizeze numele Tufts, nu i s-a mai permis să organizeze şi să organizeze întâlniri şi i s-a interzis să anunţe sau să promoveze întâlnirile sau evenimentele pe care le organiza. În 2011, un elev de la liceul Fort Worth din Texas a fost exmatriculat din şcoală după ce ar fi spus în cadrul unei discuţii de clasă: “sunt creştin şi nu cred că homosexualitatea este normală” [7]. Şi nici profesorilor nu le este uşor. În 2010, un profesor de la Universitatea din Ilinois Urbana-Campaign a fost acuzat de “discurs instigant la ură” şi demis din postul său pentru că ar fi predat doctrina catolică asupra homosexualităţii în introducerea la cursul de religie catolică [8].
Profesorul de ştiinţe politice Betheke Elshtain, în timp ce expunea pericolele codurilor de conduita împotriva discriminării, evidenţia şi dificultăţile asociate tuturor acţiunilor punitive de acest fel: “Intuiţia îmi spune că, pe termen lung, consecinţa acestor restricţii [a codurilor de conduită din colegii] nu va fi o conştientizare colectivă a studenţilor purificată de orice urmă de discriminare, ci mai degrabă un puternic şi clocotitor sentiment de indignare pentru faptul că cineva ar putea fi catalogat drept discriminator fară să fi comis vreodată o acţiune în acest sens sau fără să fi rostit vreo insinuare discriminatoare” [9].
Nimeni nu ar trebui să încerce negarea drepturilor fundamentale umane ale homosexualilor; este vorba despre aceleaşi drepturi fundamentale pe care le avem cu toţii ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Dar am ajuns în punctul în care trebuie să luptăm pentru a ne păstra propriile noastre drepturi fundamentale – dreptul la libera exprimare, la religie, la libera întrunire şi la educarea propriilor copii conform valorilor personale – şi pentru a ne proteja familiile şi instituţiile.
Cei care promovează homosexualitatea limitează în mod forţat din ce în ce mai multe drepturi ale creştinilor, iar situaţia degenerează foarte repede. Cine oare şi-ar fi putut imagina cu câţiva ani în urmă că firmele işi vor concedia angajaţii pentru motivul că aceştia au redactat articole pro-familie în timpul lor liber, sau că oamenii de afaceri vor fi daţi în judecată pentru că refuză să participe la ceremonii de “căsătorie” a homosexualilor?
Acum este momentul să tragem linie şi să luăm poziţie… să ne apărăm familiile şi drepturile fără să fim nevoiţi să ne cerem scuze în spaţiul public pentru asta.

[1] Marshall Kirk and Hunter Madsen. After the Ball: How America Will Conquer Its Fear & Hatred of Gays in the 90s [New York City: Plume Books], 1989.

[3] Ibid.

[4] The Naţional Coalition of Anti-Violence Programs (NCAVP). Lesbian, Gay, Bisexual and Transgender Domestic Violence: 2003 Supplement.

[5] Paul Weyrich. “Politically Correct Fascism on Our Campuses.” New Dimensions Magazine, June 1991, page 44.

[9] Stephen Goode. “Efforts to Deal With Diversity Can Go Astray.” Insight Magazine, September 10, 1990, pages 15 to 19.

Traducerea şi adaptarea: Nicolae Iliescu

Sursă: LifeSiteNews

Subscribe

Subscribe to our e-mail newsletter to receive updates.

, , , , , , , , , , , , , ,


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com



Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.