Isabel Vaughan-Spruce: Ființe umane neprețuite sau țesuturi fără valoare? Cele două viziuni nu pot coexista / Marșul pentru Viață Londra 2025

Isabel Vaughan-Spruce, co-directoarea Marșului pentru Viață din Marea Britanie, a vorbit sâmbătă, 6 septembrie 2025, la Marșul pentru Viață de la Londra.

Idei principale:

• Isabel Vaughan-Spruce a menționat răspândirea culturii morții în societatea britanică, prin legi care interzic libertatea de conștiință și exprimare și încurajează uciderea celor vulnerabili – copii nenăscuți și vârstnici aflați în incapacitate fizică sau mentală.
• Ea a criticat schizoidia autorităților și a legiuitorilor, care pe de o parte recunosc pierderea copilului nenăscut prin avort spontan, în timp ce, pe altă parte, încurajează avortul la cerere până înainte de naștere.
• „De ce ne este teamă să le oferim femeilor însărcinate o alegere reală sau măcar o conversație? Ne temem că, dacă ar avea o alegere reală, s-ar putea să aleagă viața?”
• „Și poate spuneți că avortul nu va dispărea din Marea Britanie. Ei bine, am vești pentru voi: nici noi nu vom dispărea. Chiar dacă avortul crește, la fel va crește și hotărârea noastră de a-i pune capăt.”
• „Adesea, noi, britanicii, ne repezim să criticăm alte țări, în special pe cele aflate în război, unde adulți și copii nevinovați sunt uciși. Totuși noi mergem pe calea de a-i convinge pe oameni să facă asta singuri. Ne îndreptăm rapid spre o societate în care adulții pot, legal, să meargă să-și ia pastile pentru sinucidere, iar mamele își pot renunța la copii la clinica de avort până înainte de naștere sau pot face avort acasă.”
• În final, a avertizat că nu poate exista neutralitate în această chestiune: fie ești pentru, fie împotriva vieții: „Alegeți-vă tabăra, dar nu uitați ce se spune, gardul de la mijloc  îi aparține tot diavolului!”

Discurs integral:

Mulțumesc, March for Life! Ce prezență fantastică. Dar ce trist că trebuie să fim aici. Trăim vremuri ireal de stranii.

Vremuri în care o bunică este încătușată pentru că afirmă că orice constrângere este o crimă. Un preot este interogat sub avertisment din cauza unui autocolant de pe mașina sa, pe care scrie că viețile copiilor nenăscuți contează. Un veteran este condamnat în instanță pentru că s-a rugat în tăcere pentru fiul său decedat (prin avort la cerere – n.ed.). O pensionară este condamnată în instanță pentru că s-a oferit să stea de vorbă cu oameni, dacă aceștia vor să vorbească cu ea. Iar eu sunt investigată de doi ani și jumătate pentru că m-am rugat în tăcere pe stradă, într-un spațiu public. A fost legalizată eugenia și incriminată grija.

De ce ne este teamă să le oferim femeilor însărcinate o alegere reală sau măcar o conversație? Ne temem că, dacă ar avea o alegere reală, s-ar putea să aleagă viața? Și știm cu toții că singurii care ar trebui să se teamă că femeile vor alege viața sunt cei care își câștigă existența din moarte. Și da, BPAS, NUPAS, MSI, Planned Parenthood (furnizori de servicii de avort la cerere – n. ed.), la voi mă refer.

Și poate spuneți că avortul nu va dispărea din Marea Britanie. Ei bine, am vești pentru voi: nici noi nu vom dispărea. Chiar dacă avortul crește, la fel va crește și hotărârea noastră de a-i pune capăt. Adesea, noi, britanicii, ne repezim să criticăm alte țări, în special pe cele aflate în război, unde adulți și copii nevinovați sunt uciși. Totuși noi mergem pe calea de a-i convinge pe oameni să facă asta singuri.

Ne îndreptăm rapid spre o societate în care adulții pot, legal, să meargă să-și ia pastile pentru sinucidere, iar mamele își pot renunța la copii la clinica de avort până înainte de naștere sau pot face avort acasă.

Îi facem pe vârstnici să simtă că ar fi mai bine morți și le spunem mamelor că le-ar fi mai bine fără copilul lor nenăscut. Iar în durerea sau izolarea lor, ne cred. Poate că nu folosim camere de gazare, ghilotine sau pluton de execuție, ci o injecție letală și pastile pentru avort. Putem să ne cocoțăm pe superioritatea morală? Pentru că eu nu văd mare diferență între cele două. A igieniza un act nu îl sfințește.

Susținătorii avortului vor spune că oricum nu se prea fac avorturi în stadiu avansat al sarcinii. Ei bine, sunt extrem de rare. Să vă spun ceva: deja există în fiecare an în Anglia și Țara Galilor în jur de 260 de avorturi făcute la 24 de săptămâni de sarcină. Asta înseamnă câte un astfel de avort în fiecare zi lucrătoare din an.

Și există o presiune pentru mai multe și pentru a face avortul mai ușor de obținut. Dacă vrei Botox în această țară, ți se cere programare în persoană la clinică. Dar pentru avortul? Doar ridici telefonul. Iar când bărbații au obținut aceste pastile prin mijloace ilegale și le-au pus în băutura iubitelor însărcinate — exact cum cei pro-viață au și spus că se va întâmpla — presa relatează că „au administrat o otravă”.

Totuși, dacă aceleași pastile sunt luate de bunăvoie, devin în mod magic „medicamente”. Susținătorii avortului vorbesc despre vremurile rele ale avorturilor „de gang” și ale umerașelor și au inaugurat o nouă eră a avortului pe fiecare stradă, cu otravă. Iar dacă cineva are îndrăzneala să gândească măcar împotrivă, cenzorii sunt gata.

Dacă îndrăznești să fii pro-viață în Marea Britanie, nu e în joc doar libertatea ta de exprimare, ci și libertatea de gândire. Când i-am spus unui ofițer de poliție, pe o stradă publică, că s-ar putea să mă rog în minte, dar nu spun nimic cu voce tare, mi-a răspuns: „Nu ai voie să faci asta aici”.

Iar când un alt om pro-viață, Patrick Parks, se ruga în tăcere, un polițist i-a spus să meargă „în afara zonei de excludere” (din dreptul clinicii de avort – n.ed.), pentru că acolo își pierdea drepturile omului.

Străzile publice sunt pentru toți membrii publicului? Drepturile omului sunt pentru toți membrii rasei umane? Aceste inconsecvențe din legile noastre fac din justiție o bătaie de joc. Inconsecvențele din gândirea noastră fac din logică o bătaie de joc.

Drepturile omului sunt pentru toți oamenii. Aceasta ar trebui să fie o afirmație complet necontroversată. Dar când anumiți oameni devin incomozi, sau devine incomod faptul că sunt oameni, totul se schimbă.

Cât de ușor a fost de-a lungul istoriei să marginalizezi sau să extermini anumite rase, culori sau religii când le considerai subumane? Cât de ușor de suportat, pentru conștiință, era să ai un sclav dacă sclavul era cumva o specie inferioară? De câte ori, în viitor, vom mai auzi despre vârstnici care și-au pierdut o parte din capacitățile fizice sau cognitive că sunt numiți „legume”, ca să nu mai fim nevoiți să-i tratăm cu demnitatea cuvenită unui om?

Și mai sunt copiii nenăscuți, aflați încă în pântecele mamelor. Ce facem cu aceștia? Ei bine, dacă sunt doriți, atunci încă de la patru săptămâni site-ul Ministerului de Sănătate îi va numi „bebelușul tău”. Dacă ai nefericirea de a pierde sarcina, indiferent de stadiul ei, atunci părinții își pot lua o zi liberă pentru a jeli pierderea bebelușului lor.

Dar, când acești copii nu sunt doriți, bine primiți, potriviți… ei bine, nici măcar nu sunt bebeluși, ca să nu mai vorbim de oameni. Sunt doar „o sarcină”, un „mănunchi de celule”, o povară… De ce jocul semantic, dacă nu pentru că adevărul este greu de înghițit? Dacă nu pentru că știm că nu există nicio distincție biologică reală între un copil aflat în pântece și un copil în afara pântecului? Dacă nu pentru că știm că nu există nicio distincție morală reală între a face avort și a ucide un copil de doi ani?

Pe de o parte, guvernul nostru trimite certificate de pierdere a copilului prin avort spontan ca un fel de pansament emoțional pentru femei, pe de alta, aprobă uciderea unui sfert de milion de copii pe an. Ființe umane neprețuite sau țesuturi fără valoare? Ce credeți? Și, mai important, cum veți răspunde?

Părinții, politicienii, pastorii, poliția, medicii, avocații, jurnaliștii și fiecare persoană de aici trebuie să facă această alegere. Aceste două viziuni asupra lumii nu pot coexista. Ambele nu pot fi corecte. Alegeți-vă tabăra, dar nu uitați ce se spune, gardul de la mijloc (nu înseamnă neutralitate, ci) îi aparține tot diavolului!

Carla Lockhart, parlamentar: Nu este vorba doar de a ne opune la ceva, ci și de a oferi ceva mai bun, o societate care le ajută pe femei să aleagă viața / Marșul pentru Viață Londra 2025

Sarah Spencer, viitoare moașă: Legal, dreptul nostru la obiecția de conștiință este protejat, dar cultural, nu este respectat / Marșul pentru Viață Londra 2025

Josiah Presley, supraviețuitor al avortului: Avem responsabilitatea de a lăsa o lume pentru viață generațiilor următoare / Marșul pentru Viață Londra 2025