Carla Lockhart, parlamentar: Nu este vorba doar de a ne opune la ceva, ci și de a oferi ceva mai bun, o societate care le ajută pe femei să aleagă viața / Marșul pentru Viață Londra 2025

Carla Lockhart, membră a Parlamentului de la Londra, vorbit sâmbătă, 6 septembrie 2025, la Marșul pentru Viață de la Londra.

Idei principale:

• „Prieteni, în spatele fiecărei statistici se află o poveste. O femeie, un copil, o familie. Din păcate, vedem o societate care nu le oferă femeilor nimic altceva decât avortul când sunt la ananghie. Am spus în Parlament că fiecare avort este o tragedie, atât pentru femeie, cât și pentru copilul nenăscut căruia i se curmă viața.”
• „Dar nu este vorba doar de a ne opune la ceva, ci și de a oferi ceva mai bun. Am spus și înainte: vreau să văd o societate care le ajută pe femei să aleagă viața, care le primește cu brațele deschise și le arată că nu sunt singure.”
• „Asta înseamnă servicii adecvate, sprijin real, îngrijiri paliative perinatale, ajutor în sarcini de criză și alternative pline de compasiune. Înseamnă să construim o cultură în care nicio femeie nu simte că avortul este singura opțiune, ci în care fiecare mamă este sprijinită să spună da vieții.”
• „Dacă drepturile omului înseamnă ceva, ele trebuie să fie coerente, trebuie să se aplice tuturor”.
• Promițând să continue să își folosească vocea în Camera Comunelor pentru a susține drepturile mamelor și ale copiilor nenăscuți, ea i-a încurajat pe ceilalți să fie proactivi: „Prieteni, dacă vrem să vedem schimbări, trebuie să ne implicăm fiecare”.
• „William Wilberforce, chiar în acest loc, s-a confruntat odată cu o cauză care părea cu totul de netrecut. Ani de zile a luptat, adesea batjocorit, adesea respins, i s-a spus că schimbarea e imposibilă, dar prin perseverență, convingere și credință, a contribuit la sfârșitul comerțului cu sclavi. Același spirit trebuie să trăiască și în noi astăzi.”

Discurs integral:

Vă mulțumesc, doamnelor și domnilor, tineri și tinere, băieți și fete, ce privilegiu este să stau astăzi în fața voastră, pe străzile Londrei. Am călătorit din Irlanda de Nord în această dimineață ca să fiu solidară cu voi, camarazi de campanie care vă ridicați glasul pentru viață. Aș vrea să felicit Marșul pentru Viață pentru toate eforturile depuse în spațiul public.

Aș vrea să o felicit pe Isabel (Vaughan-Spruce) pentru curajul ei, pentru fermitatea și hotărârea ei de a crea o societate care prețuiește și se asigură că, în fiecare sarcină, ambele vieți contează. Cu un mare cost personal, ea continuă să fie o susținătoare puternică și neclintită în acest domeniu. Aplaudați-o!

Pentru cei care nu mă cunosc, numele meu este Carla Lockhart. Sunt membră a Parlamentului pentru circumscripția Umber Ban din Irlanda de Nord. Am crescut într-o familie creștină, o casă în care am fost învățată ce este bine și ce este rău, am fost învățată despre sacralitatea vieții, valoarea vieții și simplul și fundamentalul adevăr: „Să nu ucizi.” Acestea sunt adevăruri fundamentale pe care încerc să le susțin chiar și astăzi, când aduc în discuție problemele legate de viață în Parlament.

Cu mulți ani în urmă, am fost inspirată de marele Lord Alton, care trebuie felicitat pentru poziția sa de-a lungul deceniilor. L-am auzit într-un discurs expunând realitatea Legii Avortului din 1967 în Marea Britanie: faptul că viețile a 10 milioane de copii au fost curmate de la adoptarea ei, 98% dintre acestea din motive sociale. Asta înseamnă un copil la fiecare două minute și jumătate. Puțin mi-am închipuit, când îl ascultam pe Lord Alton, că voi ajunge să stau pe băncile verzi, ca o voce pentru cei fără glas și ca susținătoare a vieții.

Așadar, stau înaintea voastră astăzi ca unul dintre cei mai mari aliați ai voștri din Camera Comunelor. Stau înaintea voastră astăzi ca cineva dedicat și hotărât să vadă legi care afirmă viața restabilite în acest mare Regat Unit.

Din păcate, ca națiune, ne-am pierdut calea. Ne scufundăm, suntem în derivă și, atunci când crezi că guvernul de azi nu poate coborî mai jos, o face. Mă doare adânc că, într-o singură săptămână, acest guvern și acest parlament au legiferat avortul la cerere din orice motiv până înainte de naștere și sinuciderea asistată. Nimeni nu mai este în siguranță cu un guvern și un parlament care au coborât la o nouă limită de jos.

Dar, deși ne întristează, știm și acest lucru: există o putere mai înaltă. Știm că dreptatea este de partea noastră și știm că adevărul este de partea noastră. Și credem cu fermitate că într-o zi această națiune, această generație, se va trezi și își va vedea greșelile, va vedea căile ei rătăcite și va face ce este drept.

Prieteni, tema de astăzi este „drepturile omului pentru toți oamenii”. Atunci, cu siguranță, acest adevăr simplu trebuie să fie temelia pe care construim. Cel mai elementar drept al omului este dreptul la viață. Vorbim adesea despre egalitate în această țară. Promovăm drepturile omului în întreaga lume. Adoptăm legi pentru a proteja pe cei vulnerabili, marginalizați, oprimați. Suntem mândri când Marea Britanie vorbește despre drepturile omului pe scena mondială, condamnând abuzuri și cerând altor națiuni să facă mai bine. Și totuși, când vine vorba de cei mai vulnerabili dintre toți, copilul nenăscut, acest limbaj al egalității pare să se oprească la granițele propriei noastre țări. Tolerăm legi care permit avortul până la naștere. Dacă drepturile omului înseamnă ceva, ele trebuie să fie consecvente. Trebuie să se aplice fiecărei ființe umane, în fiecare stadiu al vieții. Nu doar unora, nu doar majorității, ci tuturor. Dacă într-adevăr credem în drepturile omului pentru toți oamenii, atunci trebuie să începem acasă.

Măsura unei societăți juste este modul în care îi tratează pe cei mai vulnerabili. Nu există nimeni mai vulnerabil decât copilul nenăscut și femeia care merită mult mai mult decât avortul. Drepturile omului pentru toți oamenii trebuie să însemne că ambele vieți contează – mama și copilul deopotrivă.

Prieteni, acesta este motivul pentru care voi continua să îmi folosesc vocea în Parlament pentru a contesta aceste nedreptăți, pentru a mă opune legilor care iau protecția, pentru a susține atât mama, cât și copilul, pentru a pleda pentru servicii adecvate de sprijin, pentru alegeri informate și pentru alternative care afirmă viața.

Aceasta este datoria mea în Camera Comunelor și nu voi tăcea. Dar nu o pot face singură. Am nevoie ca fiecare dintre voi să stați alături de mine, scriindu-le deputaților voștri, ridicându-vă vocile, sprijinind femeile, arătând compasiune și, împreună, putem transforma cuvintele în acțiune și schimbare.

Prieteni, în spatele fiecărei statistici se află o poveste. O femeie, un copil, o familie. Din păcate, vedem o societate care nu le oferă femeilor nimic altceva decât avortul când sunt la ananghie. Am spus în Parlament că fiecare avort este o tragedie, atât pentru femeie, cât și pentru copilul nenăscut căruia i se curmă viața.

Dar nu este vorba doar de a ne opune la ceva, ci și de a oferi ceva mai bun. Am spus și înainte: vreau să văd o societate care le ajută pe femei să aleagă viața, care le primește cu brațele deschise și le arată că nu sunt singure. Asta înseamnă servicii adecvate, sprijin real, îngrijiri paliative perinatale, ajutor în sarcini de criză și alternative pline de compasiune. Înseamnă să construim o cultură în care nicio femeie nu simte că avortul este singura opțiune, ci în care fiecare mamă este sprijinită să spună „da” vieții.

Pentru că în fiecare sarcină, copilul din pântece contează. Mama care poartă copilul contează. Și amândoi merită dragoste, demnitate și protecție.

Prieteni, dacă suntem aici ca să vedem schimbare, fiecare dintre noi trebuie să își joace rolul. Am vorbit în Parlament despre pericolul de a reduce la tăcere vocile pro-viață. Am văzut asta în Scoția, unde chiar și o bunică a fost amenințată cu urmărirea penală pentru că ținea în tăcere o pancartă. Salut decizia de a nu se continua, pentru că, așa cum am spus, zonele-tampon pot incrimina gândurile private ale unei persoane. Asta nu ar trebui să se întâmple niciodată într-o societate liberă.

Trăim într-o cultură plină de contradicții. Protejăm speciile pe cale de dispariție. Facem campanii împotriva plasticului de unică folosință. Strângem fonduri pentru spitale de copii – toate foarte demne. Și totuși, celor mai vulnerabili dintre toți, celor nenăscuți, li se refuză chiar și dreptul de a se naște. Asta nu poate continua. Și nu va continua dacă fiecare dintre noi ne vom face partea.

Fie că ești profesor, student, asistent medical sau vecin, părinte sau parlamentar – vocea ta contează. Acțiunile tale contează. Suntem chemați să spunem adevărul în dragoste, să sprijinim mamele aflate în criză, să apărăm pe cei lipsiți de apărare, să stăm drepți chiar și atunci când nu este popular și să nu ne rușinăm să spunem: suntem pro-viață, suntem pro-amândoi și ambele vieți contează.

Prieteni, când privim provocările din fața noastră, uneori pare ca un munte prea înalt de urcat. Dar istoria ne amintește contrariul. William Wilberforce, chiar în acest loc, s-a confruntat odată cu o cauză care părea cu totul de netrecut. Ani de zile a luptat, adesea batjocorit, adesea respins, i s-a spus că schimbarea e imposibilă, dar prin perseverență, convingere și credință, a contribuit la sfârșitul comerțului cu sclavi.

Același spirit trebuie să trăiască și în noi astăzi. Suntem chemați să fim Wilberforce-ii acestei generații. Fiecare dintre noi, în locul nostru, în felul nostru, are un rol de jucat. Suntem aici, în acest timp, în acest moment, pentru o vreme ca aceasta. Nu să rămânem tăcuți, nu să dăm înapoi, ci să ne ridicăm și să fim numărați.

Muntele din fața noastră poate părea abrupt, dar adevărul este de partea noastră. Și, cu curaj și perseverență, și noi vom vedea ziua în care fiecare viață este prețuită, protejată și iubită, în care drepturile omului există pentru toți oamenii.

Așadar, să plecăm de aici și mai hotărâți, și mai uniți, curajoși și neînfricați, gata să vorbim, gata să acționăm, gata să stăm drepți pentru o vreme ca aceasta. Suntem chemați să fim credincioși și, împreună, putem și vom schimba valul.

Vă mulțumesc.

Sarah Spencer, viitoare moașă: Legal, dreptul nostru la obiecția de conștiință este protejat, dar cultural, nu este respectat / Marșul pentru Viață Londra 2025

Isabel Vaughan-Spruce: Ființe umane neprețuite sau țesuturi fără valoare? Cele două viziuni nu pot coexista / Marșul pentru Viață Londra 2025

Josiah Presley, supraviețuitor al avortului: Avem responsabilitatea de a lăsa o lume pentru viață generațiilor următoare / Marșul pentru Viață Londra 2025