Ion Cristoiu despre votul împotriva educației sexuale și atitudinea premierului: Mai avem „Parlamentul lui Iohannis”?

de Redacția Stiripentruviata.ro

Premierul Florin Cîțu a spus marți într-un interviu acordat TVR că guvernul își va asuma introducerea educației sexuale în școli, în pofida respingerii în Parlament a amendamentelor aduse în acest scop.

El a mai afirmat că guvernul pe care îl conduce va introduce reforme prin asumarea răspunderii, fără a mai consulta Parlamentul pentru a elabora legi în acest sens.

„Interviul a fost pentru Florin Cîţu prilejul de a ne dezvălui ce crede el despre Parlamentul României”,  a comentat jurnalistul Ion Cristoiu. „Florin Cîţu se înscrie în şirul celor care au considerat Parlamentul nu drept ceea ce e constituţional şi democratic – principala instituţie a ţării – ci un apendice al Guvernului.”

Așadar, Parlamentul care l-a ales pe Cîțu premier și despre care Președintele Iohannis a crezut că este Parlamentul lui le oferă celor doi o surpriză de proporții, continuă Ion Cristoiu.

„Premierul Florin Cîţu declară că Parlamentul care l-a ales pe el, Parlamentul care susţine Guvernul, e anacronic, conservator, antireformist, o frînă în calea idealurilor sale de resetare a României”, scrie el.

„Dincolo de faptul că Florin Cîţu anunţă o premieră în istoria postdecembristă – reformarea ţării prin ordonanţe de urgenţă, menite să ocolească Parlamentul, (…) se pune întrebarea: Klaus Iohannis ce crede? Mai e Parlamentul de acum Parlamentul Meu?”, a încheiat jurnalistul.


Cum s-a dedublat Florin Cîțu referitor la tema educației sexuale: una votează la Senat, alta face la Guvern

Senator: Am apropiați cu orientări sexuale diferite. Faceți ce vreți! Dar nu ne obligați să transformăm copiii acestei țări în ceea ce nu sunt!

Pornografia este „omniprezentă” în viețile noastre iar educația sexuală ne împinge spre promiscuitate – sondaj în rândul adolescenților britanici

Prof. Ionuț Tudose: Contraargumente la Educația sexuală ca disciplină școlară nouă și obligatorie

Marius Oprea: Ce sunt „Standardele europene ale educaţiei sexuale” pe care USR le vrea obligatorii în şcolile din România?

Al. Racu: Educația sexuală, un simptom al eșecului educației. Adevărata educație pentru viață, este cea care face posibilă experiența iubirii

Educație sexuală, zici? Eu zic că vrei sexualizarea educației

Studiu: Incidența sarcinii la adolescente scade cu peste 42% după ce Marea Britanie renunță la educație sexuală și finanțarea publică a contracepției

SINTEZĂ: Educația sexuală, de la Rusia Sovietică la Organizația Mondială a Sănătății. Rădăcinile bolșevice ale unor politici publice contemporane

VIDEO: Documentar ȘOC. Războiul împotriva copiilor: Scopul Educației Sexuale

Exit mobile version