Cătălin Sturza: Libertatea şi „naziştii”

de Cătălin Sturza, Blogurile Adevărul

Circulă un banc care spune că în orice discuţie din mediul online care trece de trei replici cresc exponenţial, cu fiecare replică, şansele ca unul dintre combatanţi să facă o comparaţie cu ISIS sau cu nazismul.

Am râs ieri când un amic mi-a spus o poantă – de câte ori începe o dispută pe reţelele sociale, la a cincea replică unul dintre combatanţi va compara teza adversarului cu ISIS ori cu fascismul.

O ilustrare foarte bună a acestui banc am văzut-o în ultima săptămână în ziarul „Libertatea” – şi nu o dată, ci de două ori, în contextul în care, în ultimele luni, în mediul nostru online s-a încins o „dezbatere” (pornind de la premise false, după părerea mea) în jurul linguriţei de Împărtăşanie şi, în context mai larg, a viziunii şi valorilor creştinilor asumaţi.

Prima oară, activistul Mircea Toma (ActiveWatch) a comparat Biserica Ortodoxă Română cu ISIS (link aici). A doua oară, jurnalistul Cătălin Tolontan (care înţeleg că este şi director editorial în trustul unde apare „Libertatea”) i-a comparat (indirect) pe cei care şi-au exprimat opinii critice vizavi de campania McCann cu „medicii sfinţi”, cu naziştii (link aici).

Ar fi suficient, cred, să mă opresc la enunţarea acestui banc prin cele două exemple de mai sus. Absurdul comparaţiilor este vizibil de pe planeta Marte, în ambele cazuri: în felul ăsta am putea compara orice cu ISIS şi cu nazismul.

Voi spune, totuşi, câte ceva şi despre fondul ideatic al celor două articole. Mircea Toma îşi bazează comparaţia (cu totul ridicolă şi disproporţionată) pe un singur studiu ştiinţific care ar arăta că pe potirul de împărtăşanie ar fi fost găsite anumite bacterii. Mircea Toma nu citeşte, însă, el însuşi materialul pe care singur alege să îl citeze. Dacă ar fi citit acest material (tradus în limba română şi publicat pe Basilica.ro), ar fi descoperit şi următorul paragraf:

„Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor a raportat că niciodată nu a existat o răspândire a infecţiei legată de potirul euharistic. Ei au făcut referire la un studiu din 1997 în care 681 participanţi care s-au împărtăşit zilnic din potirul comun nu au avut un risc mai mare de infecţie decât cei care au participat mai rar la slujbele creştine sau care absentau total de la ele.”

Am văzut, de altfel, săptămâna aceasta şi rezultatele unei anchete epidemiologice declanşate de autorităţi (DSP Suceava) care arată că niciunul din cei 25 de preoţi care au intrat în contact cu ÎPS Pimen ori s-au împărtăşit din acelaşi potir cu acesta nu s-a infectat cu COVID-19, fiind testaţi negativ. Un rezultat ce confirmă, empiric, chiar concluziile studiului citat trunchiat şi tendenţios de Mircea Toma.

Putem spune, aşadar, că, după toate aceste studii şi dovezi empirice, orice campanie împotriva linguriţei şi Împărtăşaniei pe temei „igienico-sanitar” nu mai poate fi considerată rezonabilă sau de bună credinţă, ci vădeşte doar ura anti-creştină a celor care vor insista să ceară interzicerea lor.

Cătălin Tolontan pare să o atace, în editorialul său din Libertatea, pe Gabriela Firea, primarul general al Bucureştiului, care ar fi decis să elimine de pe stradă anumite panouri dintr-o campanie stradală ce folosea simbolistica iconografică ortodoxă şi înlocuia imagini venerate de credincioşi ca sfinte, cu desene stilizate ale unor medici.

Nu comentez decizia primarului general – personal, nu mi se pare cea mai inspirată. Însă, indirect, jurnalistul compară reacţiile critice la adresa campaniei „medicii sfinţi” a celor de la McCann cu nazismul, arătând că naziştii au eliminat din muzee creaţiile unor Chagall, Matisse, van Gogh şi Picasso sub motiv că „este o artă care jigneşte sensibilitatea poporului german”.

• Întâi, contează, e drept, mai puţin dacă e justă comparaţia făcută de jurnalistul de la „Libertatea”, a campaniei McCann cu operele unor Chagall, Matisse, van Gogh sau Picasso; nu ştiu cum s-ar justifica o astfel de comparaţie, dar nu asta e important.

• În al doilea rând, Cătălin Tolontan omite să arate că au existat foarte multe reacţii negative din rândul societăţii civile, inclusiv din partea unor medici – două exemple aici şi aici (ambele virale pe Facebook); am avut şi eu un punct de vedere pe larg – aici. Publicaţia Playtech.ro spune că această campanie „a reuşit să enerveze pe mai toată lumea” (vedeţi aici). Dovadă că până la urmă agenţia a decis retragerea întregii campanii, sub presiunea acestor reacţii negative ale opiniei publice.

Dacă citim articolul lui Cătălin Tolontan, vom vedea şi că nici una dintre aceste opinii critice legitime şi decente la adresa campaniei nu este citată de jurnalist în editorialul său. Mulţi comentatori au calificat campania drept kitsch sau infantilă. Unii s-au întrebat dacă medicii cu „aură” de coronavirus sunt învingătorii, sau sunt discipolii virusului?

Alţii au arătat că această campanie şi-a ratat ţinta şi că ea a reuşit să mai degrabă să-i jignească pe mulţi dintre români şi să creeze tensiune şi dezbinare. Campanii care au celebrat eroismul medicilor şi care au folosit, în multe cazuri, chipurile unor medici au existat şi în alte ţări – un exemplu aici. De ce astfel de campanii absolut onorabile nu au stârnit reacţii negative?

• Alţi comentatori s-au întrebat cum de au lipsit, din acestă campanie, tocmai imagini care să-i celebreze pe medicii islamici – de unde această discriminare faţă de Islam şi de medicii islamici? Sau poate că omisiunea simbolurilor religioase islamice arată în fapt că intenţiile campaniei nu au fost tocmai inocente, şi că aceia care au lansat-o se aşteptau ca ea să jignească sensibilităţi religioase, temându-se, în acelaşi timp, de reacţiile „corecte politic”?

• În fine, ceea ce trebuie neapărat spus este că nu doar mesajul artistic stă sub semnul libertăţii de exprimare. Tot sub semnul libertăţii de exprimare stă şi formularea unor opinii critice legitime vizavi de mesajul artistic. Nu există doar libertate de afirmare, ci şi libertate de contestare.

• Dacă ar fi să merg pe logica editorialistului, aş spune că au existat în istorie regimuri care au interzis formularea oricărei opinii critice în spaţiul public faţă de „portretistica” aplaudată public : cum ar fi bolşevismul, comunismul şi chiar nazismul.

Aş putea în final să glumesc iarăşi, arătând că mare parte din presa noastră aşa-zisă „quality” s-a transformat (din păcate) într-un soi de Facebook „free for all”, în care oricine poate să spună orice trăsnaie îi trece prin cap, fără o minimă responsabilitate a opiniilor formulate.

• Sau aş putea să adopt şi un ton mai sobru, arătând că, prin astfel de comparaţii, aruncăm în derizoriu ceea ce reprezintă ISIS şi nazismul – exemple de violenţă (simbolică, fizică) şi de teroare politică, în numele unor ideologii criminale. Şi că jignim, indirect, milioanele de victime ale acestor organizaţii şi ideologii criminale şi cu adevărat demonice ale istoriei recente.

Faptul că ne repezim din ce în ce mai uşor către astfel de comparaţii poate arunca în viitor în derizoriu fie grozăviile nazistă sau ISIS, fie credibilitatea şi reputaţia celor care lansează asemenea analogii – şi care într-o mass-media salubră nu ar trebui să mai poată trece decât cu noduri drept jurnalişti sau intelectuali ce pot fi luaţi în serios.

În imagine – 20 de creştini ortodocşi copţi ucişi de Stat Islamic în 2015, în Libia. Episcopul copt din Minya, Anba Macarius, a arătat că acest act de cruzime comis de ISIS reprezintă „cel mai mare caz de martiriu creştin al vremurilor noastre.” Detalii aici.

Citește mai multe opinii de Cătălin Sturza