Brian Cadigan, din orașul Sewell, statul american New Jersey, a împărtășit pe Facebook experiența recentă prin care a trecut fiica sa.
Însărcinată în luna a șaptea, aceasta este în continuare chelneriță într-un restaurant pentru a strânge cât mai mulți bani pentru copil. În weekend a avut un client, polițist, care, după ce a luat prânzul, i-a lăsat tinerei însărcinate un bacșiș de 100 de dolari și un mesaj pe nota de plată în valoare de 8,75 dolari.
„Bucură-te pentru prima (sarcină). Nu o vei uita niciodată!”, a scris generosul polițist, care dorește să își păstreze anonimatul, după ce mass media a început să se intereseze asupra identității sale, în urma numeroaselor like-uri primite pe Facebook de către tatăl fetei.
