Sâmbătă 25 martie 2017, între orele 11.00 și 13.00, în fața Consiliului Județean din Arad, Alianța Evanghelică din România organizează întrunirea publică „Marșul pentru Familie și Viață” – serie VIDEO de promovare aici.
De la ora 13.00, Asociația IKON și Asociația Filantropia a Arhiepiscopiei Aradului, organizează, sub binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop al Aradului, dr. Timotei Seviciu, Marșul pentru Viață 2017 – „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”. Marșul va avea ca punct de plecare Piața Avram Iancu, urmând apoi un popas pentru rugăciune în fața spitalului de obstretică-ginecologie Traian Vuia, și se va încheia la Catedrala Ortodoxă Sfânta Treime.
Cele două asociații sus-menționate au anunțat că în județ se vor organiza, pentru al doilea an consecutiv, marșuri și manifestări pro-viață și în alte 10 localități: Chișineu Criș, Curtici, Gurahonț, Ineu, Lipova, Pecica, Pâncota, Sântana, Săvârșin, Sebiș.
