Senatul adoptă Legea referendumului. Președintele, eliminat din procedură

Senatul a adoptat proiectul de modificare a Legii referendumului 3/2000 privind revizuirea Constituției, după o cerere de reexaminare a președintelui României. astfel încât acesta va avea loc în ultima duminică din perioada de 30 de zile de după adoptarea inițiativei constituționale.

Legea a trecut cu 82 pentru, 2 abțineri și 32 împotrivă.

Proiectul îl scoate din procedura organizării referendumului pe președintele României, având în vedere că, până în prezent, Parlamentul elabora câte un proiect separat de lege de fiecare dată când se organiza un referendum, pe care președintele îl promulga sau îl putea retrimite la reexaminare.

Proiectul a fost pus în acord cu o decizie de neconstituționalitate, după ce CCR a decis că data organizării referendumului de revizuire nu poate fi stabilită prin hotărâre de Guvern.

Sursa: Stiripesurse.ro
Exit mobile version