Adriana Ene nu este numai minunata povestitoare de la Radio TRINITAS și TRINITAS TV, ci și psiholog și psihoterapeut în supervizare, cu atestat de liberă practică în Psihoterapie și Psihodramă. Agenția de știri Basilica a invitat-o să scrie la rubrica de Facebook #ȘtiințaSufletului. Tema cu care debutează rubrica este una de regretabilă actualitate: violența domestică.
- „Vezi ce am făcut din cauza ta?”
- „Din cauza ta am ajuns în halul ăsta!”
- „Uite ce m-ai determinat să fac!”
- „Vezi, dacă nu ești cuminte?”
- „Ai reușit să mă scoți din minți!”
- „Îmi pare rău, te iubesc foarte mult, dar trebuie să mă asculți, să nu mă mai faci să mă comport astfel!”
Vă sunt familiare cuvintele de mai sus? Cunoașteți și altele?
Simțiți rușine, vinovăție, revoltă, durere, teamă sau frică puternică auzindu-le?
Ați trecut prin experiențe în care un părinte, un adult, un partener de cuplu a pus pe umerii dumneavoastră vina incapacității proprii de a-și gestiona furia, abuzul verbal, emoțional sau fizic?
Încă mai credeți că merită o șansă? Că s-ar putea schimba? Că este un om bun și că nu vrea să se poarte astfel?
Vă e teamă să plecați pentru că nu sunteți în stare de nimic fără prezența în viața dumneavoastră a abuzatorului care are și momente bune?
De ce abuzatorul nu se va schimba
Dacă ați trecut printr-o astfel de experiență, treceți sau cunoașteți pe cineva care trece prin ceva asemănător, înainte de toate, este foarte important să dărâmăm un mit: o persoană nu se poate schimba, nu se poate îmbunătăți comportamental dacă nu depune efortul său personal, real și consecvent pentru această schimbare.
Dacă în cazul unei dependențe, nu poți scăpa de adicție fără a exista și voința personală, în cazul agresivității, nu poți să schimbi acest comportament, fără ca autorul comportamentului să-și dorească și să contribuie personal la schimbare.
A crede că dacă stăm alături de abuzator, acceptând abuzul, găsind în momentele senine din viața cu agresorul motive de speranță, fără ca acesta să facă demersuri concrete de vindecare, gândindu-ne că se va schimba ceva, că va fi mai bine, o să-i treacă, nu vrea să fie așa, toate acestea reprezintă doar o prelungire a unui chin care poate avea consecințe foarte grave pentru victimă sau victime.
Ai grijă, agresorul știe să manipuleze!
În cazurile în care vorbim despre agresivitate domestică, agresorul nu este o victimă, chiar dacă are capacitatea manipulatoare de a juca și acest rol. Agresorul va face tot posibilul să-și convingă și să-și manipuleze victima pentru a o avea la dispoziția sa, a o controla și a se folosi de ea pentru a-și descărca asupra ei întregul păienjeniș de tensiuni și suferințe nevindecate ce vor fi defulate asupra celor vulnerabili.
E posibil ca agresorul să fi fost o victimă în perioada timpurie a vieții sale, să aibă un istoric personal de abuz, tulburări psihice, un model cultural și social care să-i confirme comportamentul agresiv, să fie consumator de substanțe sau să se confrunte cu o stimă de sine scăzută care să-l motiveze pentru exercitarea de control și de putere.
Dar, în aceste situații, este nevoie de sprijin profesionist și de asumarea unui proces terapeutic care să se realizeze într-un cadru specific. Doar în astfel de condiții membrii familiei pot reprezenta resurse, sprijin, dar să delimiteze și să sancționeze clar abuzul.
Cum identificăm dacă este vorba sau nu de abuz?
Gelozia excesivă și posesivitatea nu sunt semne de iubire. Dacă la începutul unei relații te-ai bucurat gândindu-te că persoana de lângă tine este geloasă și posesivă din foarte multă iubire, e posibil să descoperi prea târziu faptul că acestea nu sunt semne ale iubirii, ci ale nevoii de control, de izolare față de ceilalți, de putere. Acuzațiile lipsite de fundament legate de infidelitate, denigrarea tuturor persoanelor de sprijin aflate în anturajul victimei, sunt forme de abuz care, neoprite la timp, nesemnalate la timp, pot crește în intensitate și în gravitate. Iubirea se construiește pe fundamentele respectului, încrederii, sprijinului și libertății individuale de manifestare și nu pe control, amenințări, impuneri, gelozie și îngrădire.
O altă formă de abuz, adeseori ignorată sau trecută cu vederea este devalorizarea. Ea vine însoțită de critică permanentă și, dacă nu imediat, ulterior pot/poate să apară agresivitatea verbală și/sau fizică.
În cazul femeilor, teama de a nu se descurca singure, de a nu fi în stare să aibă grijă de propria persoană, de copiii aflați în îngrijire, amenințările constante cu despărțirea de copii, cu alungarea de acasă, cu lipsirea de venituri financiare, sunt tot atâtea forme de abuz care se rostogolesc în viața de cuplu și fac din persoana abuzată o victimă pe termen lung a agresorului.
Minimalizarea situațiilor abuzive („Da’ ce ți-am făcut așa grav?”), manipularea, negarea și amenințarea („Ești nebun/ă! Totul e doar în mintea ta!”), învinovățirea („Din cauza ta am ajuns să mă port așa!”) – toate reprezintă situații care ar trebui să ne facă să ne alarmăm, să ajutăm (dacă asistăm la astfel de contexte) sau să cerem ajutorul.
La ele se adaugă și lipsa de responsabilitate și de empatie ale celui care comite diverse forme de abuz. Nu-și asumă vina, nu simte compasiune față de suferința celuilalt, neagă că ar fi cauzatorul abuzului, punând întreaga vinovăție, a celor întâmplate, pe umerii victimei.
Amenințările și agresivitatea fizică atrag după ele o povară foarte grea, adeseori cumplit de dificilă pentru victimă și astfel, procesul de a ieși dintr-o relație de acest gen este îndelungat, foarte dificil, uneori cu recidive nenumărate.
De ce este greu să ieși dintr-o astfel de relație
Să nu uităm cât de important este sprijinul persoanelor din anturajul victimei. În locul judecății, („Dacă a fost așa de rău, de ce a stat?”), ar fi nevoie de multă empatie și suport, răbdare și ghidaj către a cere ajutor specializat.
Pentru victimele unui abuz, a scăpa dintr-o situație – relație abuzivă este foarte greu. Lipsa încrederii, a curajului, a banilor, a sprijinului, a speranței că poate scăpa în mod real de abuzator, existența fricii puternice, a pierderii copiilor (în anumite situații), puterea de control a partenerului agresor sunt tot atâtea piedici în a se salva.
De notat faptul că, în astfel de situații se află persoane din toate categoriile sociale și din toate mediile culturale, rămânând doar la nivel de mentalitate colectivă convingerea că doar persoanele din medii defavorizate se confruntă cu situații grave de abuz.
Uneori, să fii crezut de prieteni și apropiați este un punct vulnerabil și dificil. Să nu uităm că, în cele mai multe cazuri, abuzatorii, agresorii, au un profil carismatic, fermecător. În public sunt foarte amabili, comunicativi, uneori foarte inteligenți și stăpânesc foarte bine arta manipulării.
Relația abuzivă afectează copiii
Conform studiilor, copiii care cresc în familii cu violență domestică și agresivitate verbală, în abuz emoțional și fizic, fie sunt supuși acelorași rele tratamente, fie, trecând prin experiențe traumatice, sunt mult mai predispuși să dezvolte tulburări emoționale și comportamentale severe.
Astfel, convingerea că este benefic pentru copii rămânerea în relații abuzive, este doar o formă de amânare sau de ascundere în spatele unor motivații deloc benefice pentru o dezvoltarea sănătoasă a copiilor, din punct de vedere psihic, emoțional, comportamental.
Există, așadar, mai multe forme de exercitare a abuzului asupra unei persoane și, deși, cazurile de violență domestică sunt în procent mai mare consemnate ca a se produce asupra femeilor și copiilor, există și situații, mai puține, în care victime sunt bărbații.
Uneori, abuzurile cresc treptat în intensitate, alteori, ele se produc brusc, direct, constituind un șoc traumatic din care victima nu se poate redresa, fiind prinsă în situații foarte complexe și din care reușește să iasă după multe încercări nereușite, în timp ce alte victime nu reușesc, din păcate, niciodată.
Nu încercați să-l schimbați
Dacă vorbim de violență domestică, nu uitați, „rufele nu se spală în familie”! Cereți ajutorul! Mitul conform căruia se va schimba la un moment dat, e doar un mit.
Nu veți reuși să-l schimbați pe cel care vă agresează. Nu are nicio legătură cu capacitatea, bunătatea, grija și implicarea dumneavoastră. În aceste cazuri este nevoie de ajutor specializat și de voință proprie pentru o schimbare reală, nu de promisiuni, minciuni și victimizarea abuzatorului.
Curajul de a cere ajutor
Dacă vă întrebați de unde să vă luați curajul, vă încurajez să vă gândiți la cum vă vedeți peste 5 ani dacă nu schimbați nimic în viața dumneavoastră.
În cazul în care vă confruntați cu o situație de violență domestică, cereți ajutorul aici și al unui psiholog / psihoterapeut care vă poate sprijini în procesul de gestionare a suferințelor prin care treceți.
Nu uitați! Viața dumneavoastră chiar contează!
-
-
-
-
